Dosarul Jidvei
Apel pentru urgentarea anchetei şi soluţionarea corectă a cauzei
Scrisoare deschisă adresată Prefectului judeţului Alba, Preşedintelui Consiliului Judeţean Alba, Preşedintelui Curţii de Apel Alba, Inspectorului şef al IPJ Alba
Şefii de fermă din cadrul SC "Jidvei" SRL - Filiala Alba, prin prezenta, îşi manifestă indignarea faţă de atitudinea sfidătoare a inginerului Ignat Toader, fostul director al Complexului de Vinificaţie, care, prin faptele sale, a pătat onoarea breslei din care făcea parte.
Inginerul Ignat Toader şi chimista Mihu Iulia, fosta şefă a laboratorului de analiză şi control, au fost prinşi de organele locale de Poliţie, în timp ce încercau să părăsească societatea cu bunuri şi documente aparţinând firmei. Acesta a fost momentul declanşării anchetei interne (administrative) şi a anchetei penale. Ca urmare a cercetării amănunţite a celor întâmplate şi extinzând ancheta în toate secţiile pe care le conducea Toader Ignat, ca director al Complexului de Vinificaţie, s-au constatat grave abateri.
Prejudiciile create societăţii noastre prin încălcarea diverselor dispoziţii legale se însumează la o valoare de aproximativ 40 miliarde lei, ceea ce ar reprezenta 15% din cifra de afaceri a societăţii.
Organele de cercetare penală competente - Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba, în colaborare cu Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Alba au demarat cercetările, audiindu-i pe cei vinovaţi şi verificând documentele întocmite în fals de către aceştia. Au fost luate măsuri de privare de libertate a gestionarilor Ioan Popa, Toader Bălău, Gheorghe Bradu şi economistul de vinificaţie Horaţiu Comşa, care, prin faptele lor, au contribuit la crearea prejudiciului de 40 miliarde lei. Ulterior, a mai fost arestat preventiv şi inginerul Nicoară Voicu Mihai, şeful secţiei de îmbuteliere, pentru participarea sa la prejudicierea societăţii noastre. La privatizare, plantaţiile erau într-o stare proastă, din cauza lipsei resurselor financiare necesare desfăşurării activităţii. Erau îngheţate 170 ha plantaţie de viţă-de-vie, iar 80 ha plantaţie de viţă-de-vie erau distruse din cauza alunecărilor de teren. Cele 320 ha livadă nu mai produseseră nimic în ultimii 2 ani, din cauza lipsei fondurilor financiare necesare. În momentul de faţă s-a ajuns, prin investiţii masive, să se realizeze producţii record atât la struguri, cât şi la măr. Având în vedere situaţia foarte grea în care se afla plantaţia, s-au căutat soluţii pentru a se continua activitatea şi a ne păstra locurile de muncă, ajungându-se la un număr de 2.000 de salariaţi în 2001, faţă de 360 în 1999. În 1999, când s-a făcut asocierea dintre SC TEXTIL PROMOTION SRL Constanţa şi SC PERLA TÂRNAVEI SA Jidvei, am fost consultaţi, prezentându-se de către conducerea societăţii din Jidvei posibilităţile financiare proprii, aporturile asociaţilor şi mai ales perspectiva de a face din plantaţiile din această zonă nişte plantaţii rentabile.
Astfel, s-au făcut investiţii masive în plantaţiile de viţă-de-vie prin replantări şi completarea golurilor existente, s-a achiziţionat o nouă linie de îmbuteliere, s-a achiziţionat o presă Willmes, s-a construit o nouă hală de depozitare a vinului şi s-a achiziţionat tehnică de calcul. De asemenea, s-a mai achiziţionat un filtru cu Kisselgur şi o instalaţie modernă de refrigerare.
Faţă de cele prezentate şi în urma discuţiilor purtate cu conducerea societăţii, s-a luat hotărârea de a se face asocierea, asociere care a adus beneficiile pe care le avea: cereale gratuite acordate salariaţilor; o pâine albă fiecărui muncitor, zilnic; salariul mediu pe unitate a crescut la 2.850.000 lei; s-au plătit obligaţiile la bugetul de stat, creându-se premisele trecerii în şomaj pentru perioada de lipsă de activitate a societăţii; ajutoare pentru naşterea unui copil, la căsătorie, deces al salariaţilor sau ale altor persoane aflate în întreţinerea sa; finanţarea activităţii celor 3 grădiniţe din zonă cadouri de Paşti, Crăciun şi 1 Iunie pentru copiii salariaţilor; consultaţii medicale gratuite; diverse ajutoare materiale pentru situaţii deosebite; construirea din temelii a bisericii din sat; dotarea cu calculatoare a şcolilor la care învaţă copiii noştri.
Deşi s-a solicitat de către societatea noastră luarea măsurilor asiguratorii, conform dispoziţiilor art. 163 - 170 C, procedură penală, pentru a se asigura recuperarea prejudiciului creat, această măsură nu a fost luată, deşi din 05.05. 2001 şi până în prezent au trecut mai bine de 4 luni.
S-a observat faptul că, în mod sistematic şi cu rea intenţie, Toader Ignat se sustrage de la faza de urmărire penală. Boala de care suferă nu este de natură să determine imobilizarea acestuia, ci este o afecţiune permanentă, care nu necesită tratament prin internare.
Mai mult, adeverinţa şi certificatul medical eliberat de Spitalul Municipal Blaj au fost anulate din cauza faptului că acestea erau eliberate contrar dispoziţiilor legale. În perioada în care avea certificat medical, inginerul Ignat, împreună cu Iulia Mihu erau cazaţi la Hotelul Triumf Bucureşti sau se perindau prin diverse alte locuri din ţară. S-a constatat prin înscrisuri şi se dovedeşte pe bază de mărturie că acesta, în perioada în care apare ca fiind internat în diverse instituţii medicale, se plimba prin comuna Jidvei, sfidându-ne pe toţi cei care trudim în această societate. Principala problemă este că asupra organelor de cercetare penală se fac presiuni de către reprezentanţii unor structuri ale statului, pentru a nu se continua ancheta şi a o întârzia cât mai mult, în speranţa obţinerii unei soluţii favorabile lui Toader Ignat, dar contrară legilor statului român şi celor 2000 de salariaţi păgubiţi, deşi din partea noastră au mai fost apeluri pentru urgentarea anchetei şi soluţionarea corectă a cauzei.
Noi, care muncim pe Dealurile Târnavei, pentru a scoate din acest sol elixirul lui Bachus, suntem profund nemulţumiţi de faptul că unul care a băgat mâna în buzunarele noastre, diminuându-ne veniturile nouă şi familiilor, cu acea cotă de 15%, poate să se sustragă de la urmărirea penală, folosind nimic altceva decât banii obţinuţi din furt.
Deşi organele locale de anchetă au strâns probe care dovedesc: înşelăciunea cu privire la nivelul preţului la aprovizionarea cu unele materii prime şi materiale; falsificarea unor documente legate de consumurile de materii prime şi materiale şi certificarea acestora prin semnătură, precum şi întocmirea unor rapoarte de fabricaţie fictive; sustragerea din unitate de documente ale societăţii şi aparatură de laborator conform constatărilor Poliţiei Jidvei; falsificarea inventarelor de la 31.12.2000.
Noi şi salariaţii pe care îi avem în subordine solicităm urgentarea anchetei care se desfăşoară şi recuperarea prejudiciului creat, mai ales că aceşti bani trebuiau să ne revină în parte nouă, salariaţilor societăţii.
Ne întrebăm cum, atâta vreme cât s-au putut fura din unitate valori însemnate, privatizarea a fost corectă, iar acum, când, după doi ani, furturile s-au stopat, aceeaşi privatizare nu mai este corectă.
Îngreunarea anchetei de către Toader Ignat poate duce la o imagine negativă a instituţiilor statului, în special a organelor de cercetare penală şi instanţelor judecătoreşti, justiţia în general suferind o depreciere de imagine.
Sperăm ca acest dosar să fie soluţionat, ţinând seama de faptele reale ale celor care au calitatea de învinuit şi în baza legislaţiei româneşti în vigoare, dar mai cu seamă dorim să credem că justiţia română îşi va face din nou datoria.
Semnează şefii de ferme şi sectoare din cadrul SC "Jidvei" SRL
Succes internaţional al C.J. Alba la reuniunea de la Bacs-Kiskun
Liderii politici au semnat o Declaraţie comună prin care se angajează să continue colaborarea
În cursul zilei de ieri, la sediul Cosiliului judeţean Bacs-Kiskun din Ungaria a avut loc o întâlnire importantă a liderilor politici parteneri în cadrul proiectului ECOSTEP din judeţele Bacs-Kiskun şi Alba şi din regiunile Kent (Marea Britanie) şi Epirus (Grecia). Au fost prezenţi preşedintele CJ Alba - Augustin Presecan, preşedintele CJ Bacs-Kiskun - Endre Sandor, vicepreşedintele regiunii Kent - Sarah Holer, reprezentantul prefecturii din regiunea Epirus - Grigoris Venetis, coordonatorul proiectului ECOSTEP - Clive Gilbert şi alţi invitaţi. La propunerea preşedintelui Augustin Presecan, participanţii la reuniune au început lucrările prin păstrarea unui moment de reculegere în memoria victimelor atentatelor teroriste din SUA.
Deşi proiectul ECOSTEP urmează să fie încheiat în acest an (în luna noiembrie va avea loc evaluarea la Comisia Europeană), cei patru lideri politici au semnat ieri declaraţia comună prin care se angajează "să lucreze împreună şi să exploreze oportunităţile viitoare pentru a dezvolta interesul comun în conservarea energiei şi dezvoltarea durabilă a energiei." Judeţul Alba a fost evidenţiat pentru modul profesionist şi serios prin care s-a angajat în derularea acestui proiect al cărui buget este de 575.000 EURO, din care 75% este suportat de UE, iar diferenţa de către partenerii în proiect. Referindu-se la evenimentele din America, preşedintele Presecan a arătat că "în timp ce noi am venit aici să învăţăm să folosim energia în scopuri de pace, în alte părţi ale globului aceasta este folosită în scopuri criminale. Ne bucurăm că suntem credibili, că putem fi alături de celelalte popoare ale UE pentru a construi împreună o Europă Unită. Dorim să dezvoltăm energia pentru binele oamenilor şi protecţia mediului şi nu în scopuri distrugătoare."
Florin ROMAN,
trimis special la Bacs-Kiskun
|