O iminentă catastrofă planetară
     Omenirea stă pe grămezi uriaşe de pulbere, care la cea mai mică scânteie pot arunca în întuneric şi haos întreaga planetă. O teamă vagă, nelămurită, o psihoză cumplită macină de câtăva vreme încoace şi în mod deosebit în ultimele zile precedate de atrocităţile petrecute în cele două mari metropole americane, mintea şi raţiunea oamenilor politici de pe întregul mapamond, dar şi a cetăţenilor de rând din toate colţurile lumii. Putem spune că niciodată de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial, omenirea n-a fost mai aproape de o catastrofă atât de mare, chiar decisivă pentru cum va arăta planeta de mâine, decât acum. Termenii în care se discută problema lui a fi sau a nu fi, viaţa de zi cu zi de pe pământ sunt: îngrijorare, teamă, angoasă, alienare, spaima că vestigiile civilizaţiei umane clădite cu atâta trudă şi vărsări de sânge se vor preface în cenuşă şi în hidraţi de carbon, că pustiul şi scrumul se vor întinde pe o imensă suprafaţă a Terrei. Un David şi un Goliat stau faţă în faţă, conştienţi fiecare de puterea sa, dar mânaţi în acelaşi timp de o acerbă sete de răzbunare, de a-şi face fiecare singuri dreptatea pe care cred că li se cuvine. Americanii îşi apără stindardul şi simbolul, ca să nu spunem orgoliul de jandarmi ai lumii, de purtătorii celor mai puternici vectori de civilizaţie materială, de democraţie şi siguranţă a păcii şi liniştii planetare. Ei sunt cei care au flexibilizat ordinea lumii, au dinamitat războiul rece, au fluidizat graniţele, libera circulaţie a oamenilor de la Est la Vest şi de la Nord la Sud, indiferent de culoarea societăţii, a etniei din care provin, au stins focarele de războaie regionale, iar odată aprinse au intervenit pentru dezamorsarea conflictelor şi au asigurat un echilibru propice derulării unui standard de viaţă rezonabil tuturor statelor mari şi mici ale lumii.
     Acum, această superputere, acest mare generator de democraţie, pace şi progres este ameninţată în integritatea sa şi încă într-un mod ridicol de către nişte fiinţe aproape bipede, care în numele unei idei, a unei psihologii tulburi, ale unei ideologii nefaste vor să-şi facă dreptate, în fanatismul lor absurd. Antagonismul ireductibil dintre cele două forţe de temut existente la ordinea zilei în lume şi care duce inevitabil la un deznodământ fatal pentru omenire este privit, cântărit şi judecat cu spaima în oase de către toţi locatarii planetei. Construindu-şi un mare imperiu în coasta Europei, sauditul ben Laden ce foloseşte conturi secrete din seifurile unor mari bănci europene este foarte greu de contracarat. Cei peste un miliard de musulmani consideră războiul sfânt un război al apărării valorilor islamului. Ei constituie o forţă deloc de neglijat. În plus, ei sunt răspândiţi pretutindeni în lume şi sprijiniţi de unele state puternice, de către o bună parte a opiniei publice mondiale.
     Ceea ce toată suflarea lumii aşteaptă şi dintr-o parte şi din alta şi anume să se dea dovadă de toleranţă, calm şi echilibru psihic pare la ora actuală o aberaţie. Tragedia americană trebuie răzbunată, autorii cumplitului carnagiu de la World Trade Center şi Pentagon trebuie puşi cu botul pe labe, impertinenţa neanderthalienilor aspru pedepsită. Negocierea pare imposibilă, superfluă. Stabilitatea mondială e la un pas de dezastru. Nimeni nu dă înapoi, nimeni nu întinde mâna unul spre celălalt. Şi odată pornit, războiul va antrena forţe şi energii pe care nu le-ar fi putut bănui nimeni înainte de incendiul devastator. Iminentul război pare la prima vedere unul americano-musulman. Odată pornit el va dezvălui mistere foarte greu de imaginat acum. Cert este că forţele talibane cu resorturile lor psiho-morale sunt greu de anihilat, iar omenirea se află pe buza prăpastiei. Din păcate nu mai există la ora asta minţi limpezi. S-a acumulat atâta ură şi dezbinare încât totul pare destinat dezastrului şi haosului planetar.
Gheorghe JURCĂ