|
Drama dezrădăcinaţilor plecaţi la muncă în străinătate
•După doi ani de muncă în Spania, a ajuns să doarmă într-un subsol *Un bărbat a făcut un copil de la... mii de kilometri distanţă *Un tânăr absolvent a două facultăţi visează să devină "maşină de spălat vase" *Ţara tuturor imposibilităţilor
Majoritatea românilor de condiţie medie (şi media la noi înseamnă ceva mai mult decât subzistenţa), visează să plece în străinătate, la muncă, să poată pune un ban deoparte, că din salariile de aici lucrul ăsta e imposibil. E drept, unii reuşesc să "dea lovituri" şi se întorc după ce s-au spetit de muncă în străinătate, ca "oameni făcuţi". Desigur, "om făcut" înseamnă o casă, o maşină, un cont mărunţel în bancă, lucruri care, de fapt, ar trebui să fie lesne şi la îndemână pentru orice om ce munceşte într-o ţară cu regim democratic. Alţii, însă, îşi distrug viaţa iremediabil şi pentru totdeauna, îşi ruinează sănătatea şi rămân pe drumuri. Iată câteva cazuri de acest fel: Ştefan R., 45 de ani, a plecat în Spania în anul 1997. A făcut de toate: a spălat vase, a muncit pe şantier, ca salahor, a fost paznic de noapte într-o parcare etc. Om căsătorit, cu doi copii, conştient de obligaţiile sale, trimitea cea mai mare parte din ce câştiga acasă, la familie. Din păcate, fără să-şi ia vreo măsură de precauţie, financiar vorbind, întru totul încrezător în corectitudinea soţiei sale, Amalia, în vârstă de 32 de ani. După ce a anchilozat spălând vase de dimineaţa până seara, după ce s-a cocoşat de ridicătură pe şantier, după ce s-a îmbolnăvit de inimă (neadaptat la temperaturile ridicate din Spania), după ce a fost bătut măr de nişte hoţi în parcarea pe care o păzea, omul nostru a luat hotărârea să se întoarcă acasă şi, după ce se mai întremează, să reia de la capăt calvarul muncii printre străini. A venit la Alba Iulia pe neaşteptate. Abia a apucat să-şi sărute copiii şi să-şi îmbrăţişeze nevasta, că la uşă s-a înfiinţat un individ care o căuta pe femeie. Cu acelaşi scop ... de a o îmbrăţişa, cum se întâmplase în toată perioada absenţei lui de-acasă. A ieşit scandal, apoi divorţ, copiii au rămas la femeie, omul a renunţat, de dragul copiilor, la casă şi la tot, apoi s-a făcut nevăzut. A încercat să plece din nou în străinătate (bani îi rămăseseră foarte puţini), dar n-a mai ajuns acolo. Cei doi ani de muncă în Spania îşi puseseră definitiv amprenta ruinei pe chipul şi în corpul lui. Din 1999, când s-a petrecut pocinogul cu nevasta, omul a tot aşteptat să plece, s-a interesat în stânga şi în dreapta, dar degeaba. A fost nevoit să muncească zilier, pe unde apuca şi a dat în patima băuturii. Asta i-a fost fatal. A ajuns să doarmă într-un subsol în cartierul Ampoi II. A avut, din câte spune, şi nişte necazuri cu poliţia pentru un scandal cu prietenii de pahar... Mă rog, viaţa lui, visele lui, totul s-a dus pe apa sâmbetei. În cele din urmă şi-a găsit ceva de lucru, ca necalificat, la un patron italian. Om cumsecade, patronul i-a oferit, din milă, şi un acoperiş deasupra capului. Acum nu mai bea, dar loviturile primite de la viaţă l-au dărâmat. Soţia lui a plecat din Alba Iulia, de copii nu mai ştie nimic, iar viaţa lui se scurge monoton între serviciu şi patru pereţi goi ca şi sufletul lui.
Aurel D, 28 de ani, a fost ceva mai norocos. A ajuns în Canada şi a "dat lovitura" muncind la un patron cumsecade, un sas plecat din Petreşti încă din 1990. Purtând încă nostalgia ţinuturilor în care a copilărit şi a oamenilor pe care i-a cunoscut, acesta l-a tratat pe român cum nu se poate mai bine. Harnic şi săritor, Aurel D. a câştigat nesperat de bine. (Muncea în domeniul construcţiilor, tâmplărie metalică, sau ceva de genul ăsta). A trecut un an de zile şi a primit de la soartă o veste cumplită: soţia sa, Mariana, dăduse naştere unui băieţel de toată frumuseţea. Greu de crezut că el era fericitul tată, care a procreat de la mii de kilometri distanţă. S-a rezolvat rapid cu divorţul, căci nici n-a fost nevoie de prezenţa omului. Faptele erau clare. N-a avut nevoie de nici un partaj şi a decis să-şi uite dureroasa experienţă. În vara anului trecut s-a întors în ţară şi, tânăr, cu bani, cu serviciu în străinătate, a devenit o partidă atractivă pentru tagma muierească. Aşa de bună partidă încât nu mai ştia de unde să aleagă. A întâlnit o fată, Loredana, cu vreo cinci ani mai tânără, pe care a luat-o cu el în Canada. După numai câteva luni de zile, după ce a cheltuit tot ce a avut pentru casă (spre a scăpa de uriaşele chirii ce se practică acolo) şi după ce-a aruncat banii în stânga şi-n dreapta pentru toate poftele noii sale soţii, s-a trezit... singur. Loredana, fată isteaţă, a dat de un canadian getbeget, mai bine situat decât Aurel, şi l-a părăsit pe acesta. Nici el n- a rezistat la această lovitură "sub centură" şi a început să facă tot felul de prostii: băutură, femei, jocuri de noroc, droguri etc. S-a ales fără serviciu, fără bani şi s-a întors acasă. Aici, măcar, şi-a găsit un serviciu acceptabil şi trăieşte ca toţi românii, de azi pe mâine. Nu mai are chef să plece, zice el, căci tentaţiile acolo sunt prea mari. Poate peste câţiva ani, după ce îşi revine...
Cu toate necazurile şi greutăţile pe care le întâmpină în străinătate, românii îşi doresc, totuşi, cu ardoare, să plece la muncă oriunde. Valentin R., 32 de ani, absolvent a două facultăţi, cunoscător a două limbi de circulaţie internaţională, este unul dintre cei ce visează raiul occidental. Nu de alta, dar aici în ţară nu şi-a găsit de lucru decât sub nivelul său de pregătire. "Dacă tot trebuie să muncesc altceva, spune tânărul, mai bine s-o fac în străinătate, pentru bani serioşi. Chiar dacă va trebui să spăl vase acolo, tot voi pleca..." Valentin consideră România ca fiind "ţara tuturor imposibilităţilor", dacă nici măcar atestatul de traducător autorizat n-a putut să-l obţină, deşi a susţinut un examen serios în acest sens la Bucureşti. "Primiţi rezultatul peste şase luni", i s-a spus. "Ei bine, s-a înfuriat tânărul, până atunci eu voi fi departe..." Dar, având în vedere experienţa dramatică a altor dezrădăcinaţi, cine ştie ce-l aşteaptă şi pe el "dincolo"?
Ioan HĂNŢULESCU
Scandalul transportatorilor locali
Şoferii de autobuze se întâlnesc cu prefectul Ioan Rus
Aşa cum v-am informat, între şoferii de maxi-taxi şi cei de autobuze de la Societatea de Transport Public Alba Iulia a izbucnit un nou conflict. Apariţia OG nr. 86/2001 prevede că în transportul local în comun nu sunt acceptate decât microbuzele cu peste 10 locuri, pe când majoritatea celor care îşi desfăşoară activitatea în Alba Iulia nu îndeplinesc această condiţie. Cu toate acestea, şoferii de maxi-taxi au primit o păsuire de 30 de zile pentru a intra în legalitate. Nemulţumiţi de această decizie, şoferii de autobuze au ameninţat că vor opri lucrul în semn de protest.
O posibilă rezolvare a acestui caz s-ar putea ivi astăzi, când conducerea societăţii de Transport Public SA Alba Iulia, Sindicatul STP şi posesorii de microbuze legale se vor întâlni cu prefectul Ioan Rus. Întâlnirea este stabilită pentru ora 10.00. În acest interval, transportul de călători nu va fi întrerupt. (F.R.)
În judeţul Alba
Bunicile sunt mai harnice decât tinerele mame la... sporirea populaţiei
După cum vă informam în urmă cu câteva zile, potrivit datelor statistice, anul acesta populaţia judeţului Alba a mai scăzut cu 562 de persoane. Acest fenomen se datorează lipsei de entuziasm a tinerelor mame de a aduce prunci pe lume, precum şi numărului destul de însemnat de avorturi. Dar dacă acestea nu se înghesuie să procreeze şi să sporească populaţia, o fac în schimb... bunicile! Elena Vlad, din Sebeş, are 18 ani şi este mama unui copil de un an şi nouă luni, aflat în îngrijire la Leagănul albaiulian. Bunica acestui prunc instituţionalizat (care mai are cinci copii în afară de Elena) este din nou însărcinată şi, când va veni sorocul, va aduce pe lume un unchi, (sau o mătuşă) cu doi ani mai mic decât nepotul. Desigur, bunica respectivă, Maria Zoiţa, nu are decât vreo 45 de ani şi n-ar fi exclus să mai aducă pe lume unchi şi mătuşi mai tineri decât nepoţelul instituţionalizat la Leagăn. (I.H.)
|