|
Revendicările imobiliare bântuie ca o molimă
Urmaşii bogătaşului Aurel Albini solicită despăgubiri de 6 miliarde pentru Castelul din Galda
•În prezent, aici funcţionează o unitate medicală de interes naţional, fiind internaţi peste 80 de bolnavi psihic irecuperabili
În aceste zile, Comisia de specialitate din cadrul Prefecturii Alba studiază dosarele depuse de cetăţeni ce vizează retrocedarea imobilelor confiscate abuziv de regimul comunist şi trecute ulterior în proprietatea statului român.
Un caz cu totul deosebit este semnalat la Galda, unde urmaşii fostului bogătaş Aurel Albini, proprietar al minelor de aur din Zlatna, au solicitat despăgubiri în sumă de minimum 6 miliarde de lei, contravaloarea Castelului din localitate, unde în prezent funcţionează un spital pentru bolnavi psihic. Conform documentelor, Albini a cumpărat în 1937, cu patru milioane de lei, această clădire, alături de alte dependinţe, plus terenul pe care se află amplasat cimitirul, de la Arpad Kemeny. Amplasat pe o suprafaţă de 4345 mp, Castelul este trecut în Cartea Funciară la numărul 1794. Pentru acordarea despăgubirilor, nepotul lui Albini, Horaţiu, care deţine certificatul de moştenitor autentificat şi mătuşa acestuia, Elisabeta, au depus două notificări la Primăria Galda care ulterior au ajuns în atenţia Comisiei Prefecturii. Potrivit documentelor, urmaşii lui Albini nu au dorit restituirea în natură din două motive şi anume că imobilul respectiv nu se mai prezintă în condiţiile precedente confiscării şi că în prezent aici funcţionează o unitate medicală de interes naţional. La această oră, la Spitalul din Galda sunt internaţi peste 80 de bolnavi psihic consideraţi irecuperabili.
De precizat că membrii Comisiei respective au mai trecut ieri în revistă alte 50 de dosare, având ca obiect Legea 10/2001, majoritatea dintre ele fiind trimise spre soluţionare primăriilor din teritoriu.
Răzvan JURCĂ
Drama producătorului agricol
Când semeni vânt, culegi furtună
În a doua jumătate a lunii iulie, Monitorul Oficial al României a publicat Hotărârea Guvernului României nr. 645, cu privire la unele măsuri pentru asigurarea colectării şi depozitării grâului şi orzului din recolta anului 2001. La trei luni de la publicarea acestui act normativ devine cât se poate de limpede că o astfel de iniţiativă legislativă era din capul locului sortită eşecului. Motivul nereuşitei constă în lipsa de realism a modului în care a fost gândit şi redactat textul hotărârii cu pricina. Entuziasmul gratuit al semnatarilor buclucaşului act normativ s-a năruit la primul contact cu realitatea. Contrar aşteptărilor, agenţii economici din morărit şi panificaţie, crescătorii de animale, producătorii de nutreţuri combinate nu s-au înghesuit să contracteze credite bancare cu dobândă sindicalizată pentru acţionarea şi depozitarea a 2.000.000 tone de grâu şi a 400.000 tone de orz. Oferta guvernului, a MAAP şi Ministerului Finanţelor Publice a rămas literă moartă, ca atâtea alte acte normative ieşite din cancelariile celor care refuză să vadă realitatea şi se întrec în a emite tot felul de legi, ordonanţe şi ordine. La o dobândă bancară de circa 40 la sută, potenţiali beneficiari au preferat să evite contractarea unor credite fie ele chiar şi sindicalizate. Finalul a fost previzibil. Depozitele şi silozurile de grâu şi orz, care trebuiau să asigure pâinea ţării şi hrana animalelor au rămas goale. Grăunţele au luat drumul hambarelor şi magazinelor improvizate ale producătorilor făcând din toamna anului 2001 cea mai scumpă campanie agricolă din 1990 încoace.
Neputând să-şi valorifice roadele muncii unui an întreg, ţăranii s-au văzut în situaţia penibilă, dezastruoasă ca la începutul celei de a treia decade a lunii octombrie să însămânţeze mai puţin de un sfert din suprafeţele de teren destinate înfiinţării noilor culturi cerealiere. Dacă guvernul seamănă vorbe goale aruncate-n vânt, negreşit va recolta furtună.
Deocamdată, nu şi-a pus nimeni întrebarea cât de mare va fi preţul pe care îl vom plăti cu toţii politicii oarbe de protecţie şi subvenţionarea agriculturii. În mod cert, lipsa resurselor financiare se va regăsi în creşterea îngrijorător de mare, a suprafeţelor de teren arabil rămas nelucrat. Cu siguranţă, că micşorarea producţiei de grâu va duce nemijlocit la scumpirea pâinii, la accentuarea sărăciei sărmanului consumator ce se vede silit să-şi micşoreze mai mult raţia zilnică de pâine.
Sebastian TRUŢĂ
|