În opinia lui Băsescu
Alba Iulia este unul din polurile corupţiei din Ardeal
El le-a dat însă şi-o veste bună moţilor: PD se va lupta pentru aplicarea legii care le oferă nişte drepturi moţilor

Prezent la Alba Iulia pentru a asista la o bună parte din lucrările Consiliului de coordonare judeţean al PD Alba, liderul democrat Traian Băsescu a folosit prilejul pentru a explica câteva din acţiunile întreprinse în ultima vreme.
El le-a explicat pediştilor din Alba că PD n-a participat la simpozionul internaţional despre social-democraţie (iniţiat de Partidul Social Democrat Român pe vremea lui Sergiu Cunescu) fiindcă l-a considerat o capcană mediatică deoarece presa scrisă nu avea acces la lucrări şi în ultimul moment s-a schimbat locul de desfăşurare în sălile grupului parlamentar PSD. Cum pe plan internaţional erau presiuni pentru constituirea unui pol social-democrat în România, conducerea PD a vrut să le arate clar socialiştilor europeni că democraţii nu consideră PSD un partid social-democrat. De fapt, la conferinţa de presă Traian Băsescu a spus răspicat că PSD "este un partid neocomunist". El a explicat unui vicepreşedinte al Partidului Socialiştilor Europeni de ce PD este în opoziţie cu PSD - a amintit inclusiv de tăierea finanţărilor primăriilor conduse de PD - iar rezultatul a fost că acum nimeni nu mai cere constituirea unui pol social-democrat. Băsescu a mai precizat că PD îşi păstrează statutul de membru cu drepturi depline în Internaţionala Socialistă, în timp ce o eventuală primire a acestui statut de către PSD nu se va produce mai devreme de decembrie 2002.
Tot în plan politic el a precizat că PD va sprijini PSD când e vorba de interesul naţional, cum sunt integrarea în NATO şi UE. De asemenea, el a subliniat că la nivel local, în administraţie, e firesc ca PD şi PSD să colaboreze în interesul cetăţeanului. El a condamnat însă atitudinea lui Năstase (căruia Petre Roman i-a spus în Cabinet că e un ministru de externe slab, a precizat Băsescu în discuţia cu ziariştii) şi Geoană, care s-au arătat dispuşi să renunţe la condamnarea Pactului Ribbentrop-Molotov şi la solicitarea înapoierii tezaurului. Însă şi-a exprimat convingerea că până la urmă cei doi nu vor reuşi să-şi pună în practică declaraţiile. În acelaşi context Băsescu şi-a declarat speranţa că Năstase nu va ajunge niciodată preşedintele ţării, bazată pe convingerea că PSD are oameni mai valoroşi decât actualul premier.
Venind la problemele cetăţeanului, Băsescu a subliniat că una din cele mai grele sarcini ale lui Năstase este de a termina marea corupţie, cea politică, care îl sărăceşte pe cetăţean şi care este unul din factorii ce ne barează integrarea în UE. El a menţionat cazurile Băncii Agricole şi al Bancorex, unde guvernarea trecută a trebuit să pompeze 32000 de miliarde pentru a acoperi găurile lăsate de creditele acordate "clienţilor politici ai PDSR-ului" în perioada '92 - '96, credite nerambursate pentru care a plătit cetăţeanul, nu cei vinovaţi, aceştia "fiind protejaţi de actuala putere". El a dat şi exemple locale de "cooperative ale corupţiei": în Moldova "centrul e la Bacău", "cooperativa corupţiei din Ardeal, unde Alba Iulia e unul din centre" ("familia prefectului gestionează alcoolul", a precizat Băsescu), "cooperativa din Oltenia, unde Mischie e tartorul local, cooperativa de la Hunedoara, unde prefectul e tartor local".
La veşti bune pot fi trecute faptul că Băsescu le-a cerut tuturor primarilor democraţi să aplice legile reparatorii şi să înapoieze foştilor proprietari locuinţele şi terenurile ce le-au fost confiscate de comunişti şi promisiunea că PD se va lupta ca în sfârşit să se aplice şi legea ce le dă unele drepturi moţilor.
Florin SILEA
Pentru a-şi susţine financiar pasiunea pentru calculatoare
Un copil de 8 ani vinde ilustrate prin localurile municipiului Alba Iulia
El trăieşte în mare sărăcie, împreună cu două surori şi cu mama sa, care nu are serviciu

Bogdan Prisecaru are 8 ani şi deja o bogată experienţă de viaţă. Pentru că este nevoit, chiar de la această vârstă fragedă, să se obişnuiască cu munca şi cu responsabilitatea, iar pe deasupra să înveţe că pasiunile (chiar cele mai nevinovate) au un preţ. E un băieţel curat, respectuos, îndrăzneţ, ce poate fi observat uneori prin diferite localuri din municipiul Alba Iulia, vânzând ilustrate. Nu, nu este angajat la vreo firmă de turism, dar astfel contribuie şi el cu ceea ce poate la masa zilnică a familiei, oprindu-şi bani atât cât să-şi susţină "marea pasiune": calculatoarele. Căci Bogdan Prisecaru şi-a încropit această "afacere" cu ilustrate mai ales pentru a putea să meargă la... "Internet". (Ei cumpără ilustratele de la Poştă şi le vinde pe unde poate, la preţ dublu).
Iniţial am crezut că este unul dintre nenumăraţii copii exploataţi de "cercetătorii profesionişti", dar şi-a susţinut cu atâta dezinvoltură "legenda" despre familie, şcoală etc., încât am înclinat să-i dăm crezare şi ne-am prezentat la el acasă. De fapt "acasă" e doar un fel de a spune, căci Bogdan locuieşte împreună cu mama sa şi cu încă două surori (Ana Maria - 14 ani şi Sorina - 5 ani) într-un apartament din cartierul Ampoi III. Mama sa, Monica Zabulică, nemaiînţelegându-se cu soţul şi neavând nici o sursă de venit la Iaşi (de unde este originară), a "migrat" spre Ardealul plin de promisiuni, de parcă ar fi venit în "spaţiul Schengen". Şansa ei a fost cunoaşterea, prin intermediul lui Bogdănel şi a "Internet"-ului, a unei familii din Miceşti care, la fel, are un copil pasionat de "dialog prin computer". Familia respectivă (Dan şi Carmen P.), oameni cu stare şi cu mai multe firme înfiinţate în ţară, aflând despre situaţia grea a familiei lui Bogdan Prisecaru, i-a adus pe toţi cei patru membri ai acesteia la Alba Iulia, unde le-a pus la dispoziţie un apartament. (Cu chirie, desigur, dar o chirie destul de mare pentru posibilităţile Monicăi Zabulică).
Greu de spus cum se descurcă această femeie cu copiii, din 490.000 lei cât primeşte alocaţie de la statul român. Cum reuşeşte, oare, să-i ţină curaţi, să-i trimită la şcoală şi să-i hrănească? Monica Zabulică ne-a declarat că prestează munci ocazionale, ca menajeră, pe la diferite familii mai înstărite, reuşind să mai adauge la bugetul familiei cam un milion de lei pe lună. Ea nici nu se gândeşte că ar putea sta fără copii, altfel ar fi apelat deja la ajutorul DJPDC Alba. Ar fi, însă, păcat ca nişte copii dotaţi, cu inteligenţă şi bun simţ să fie instituţionalizaţi (am văzut carnetul de note al lui Bogdănel şi nu e nici o îndoială că acest copil are şansa de a realiza ceva bun în viaţă). Se pot însă găsi şi alte modalităţi de sprijin pentru această familie, căci celor trei copii nu le lipseşte decât o stare materială stabilă. Pot considera, aşadar, instituţiile şi organizaţiile cu activitate în protecţia socială că, prin articolul de faţă, am încercat să le sesizăm în legătură cu situaţia acestei familii. Şi, desigur, aşteptăm "feed-back"-ul din partea sistemului local de protecţie socială...
Ioan HĂNŢULESCU
Preşedintele Augustin Presecan anunţă un buget al judeţului Alba pentru anul viitor de circa 830 de miliarde de lei
În prezent se lucrează la împărţirea acestei sume pe instituţii şi unităţi administrativ teritoriale
Adept al sloganului "Omul harnic îşi face iarna car şi vara sanie", preşedintele Consiliului Judeţean Alba, Augustin Presecan, a demarat, împreună cu colaboratorii săi şi reprezentanţii instituţiilor abilitate, acţiunea "Bugetul judeţului Alba pentru 2002". Începând cu această săptămână vor avea loc întâlniri ale conducerii executive a CJ Alba cu reprezentanţi ai ISTH, ISJ, centrelor de consultanţă agricolă, Muzeului Naţional al Unirii, cultelor şi cu primarii localităţilor din judeţ. Cu aceste ocazii se va stabili modul în care se vor repartiza sumele pe unităţi administrativ teritoriale şi instituţii.
Preşedintele Consiliului judeţean, Augustin Presecan, ne-a oferit câteva date referitoare la bugetul pe anul viitor: sume defalcate din impozitul pe venit pentru echilibrarea bugetelor locale - 196 de miliarde de lei; sume defalcate din impozitul pe venit pentru subvenţionarea energiei termice livrate populaţiei - 11 miliarde de lei; sume defalcate din TVA pentru finanţarea instituţiilor de învăţământ preuniversitar, creşe, centre locale şi judeţene de consultanţă agricolă, susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a persoanelor cu handicap - 621,2 miliarde de lei.
Totalizând sumele respective ajungem la o cifră de circa 830 de miliarde de lei, cât va reprezenta bugetul judeţului Alba pentru anul 2002.
Florin ROMAN