Un pericol tot mai evident
Condiţionarea politică a presei româneşti
     Pentru cei ce nu lucrează în presă, sistemul de control asupra populaţiei prin "inofensivele" mijloace de informare în masă este ceva de-a dreptul inexplicabil. Trecem peste condiţionarea pe coordonate politice a mediei româneşti (cea mai simplă şi cea mai grosolană modalitate de manipulare a opiniei publice), fiindcă aceasta este doar "vârful aisbergului". Nu facem decât să vă explicăm, în mare, cum funcţionează "condiţionarea politică" a presei româneşti: mass-media este un mecanism cu două "motoare" - politica editorială şi politica economică - al căror ritm trebuie compatibilizat, pentru o bună funcţionare. Dacă "ambalezi" politica editorială, rişti să-ţi pierzi toţi aliaţii economici şi să nu mai poţi susţine financiar evoluţia mecanismului. Vei avea cititorii, ascultătorii, telespectatorii şi opinia publică de partea ta, dar treptat vei ajunge în imposibilitatea de a mai edita sau a mai emite, căci nu vei mai avea parale. Dacă, în schimb, "ambalezi" politica economică, ajungi să le cânţi în strună tuturor "sponsorilor" şi rişti să-ţi pierzi credibilitatea în faţa opiniei publice. Vei avea bani dar nu vei mai avea cititori, ascultători şi telespectatori. Aşadar, chiar dacă dvs. consumatorii de produse media nu realizaţi acest lucru atunci când "consumaţi", produsul pe care-l aveţi în faţă este rodul unor permanente ajustări ale "fuzeelor", al unor permanente negocieri şi tensiuni interne, al unei încleştări de interese, al unei confruntări de vectori de forţă (interni şi externi), ce îşi fac zilnic simţită prezenţa cu fiecare nou produs elaborat. Şi fiecare e nou (o regulă "sfântă" în presă"), fiecare e unicat! Din acest "reactor" apare zilnic "banalul" ziar sau buletin de ştiri, care vă conectează la realitate. Iar termenul de "reactor" vă oferă exact dimensiunea forţei de care dispune "cea de-a patra putere în stat". Dar, din păcate şi dimensiunea slăbiciunii ei: elementul economic. Oricând, într-o economie aflată în proporţie de 80% în mâinile statului, partidul de guvernământ va putea dicta asupra politicii editoriale şi îi va putea pedepsi pe cei ce "nu se aliniază". Astfel se realizează "condiţionarea politică" a opiniei publice.
     Dar există mijloace chiar mai subtile decât grosolana "tămâiere" a puterii politice. De pildă intoxicarea "în reţea" a ziariştilor ce aleargă după senzaţional. Sau mediatizarea cu obstinaţie a unor evenimente de presă ce pot duce până la... modificarea cadrului legislativ. Închipuiţi-vă, de exemplu, că mai multe "întâmplări" ca aceea de la Ciocănari (unde poliţiştii au fost atacaţi) pot determina o modificare a legii cu privire la circumstanţele în care se poate face uz de armă. (Primul ministru chiar sugera acest lucru, într-un interviu televizat). Ulterior "ajustării" legislaţiei în acest sens, "întâmplări" asemănătoare (dar cu conotaţie politică, religioasă, etnică etc.) vor putea fi "domolite" cu focuri de armă. Precedentul va exista, legea va fi de partea puterii iar presa (evident) va mediatiza ceea ce i se va permite. Intoxicându-se presa (acum avem şi un minister specializat în... informaţii!), se va putea obţine sprijinul popular pentru orice decizie, începând cu linşarea unui adversar politic, întemniţarea altuia, eliberarea unui "client" de partid şi încheind cu dărâmarea unei biserici aparţinând unui cult sau unei confesiuni "sâcâitoare". E aici un fel de "joc cu focul" şi, la o simplă apăsare pe butonul media se vor putea pune în mişcare mase uriaşe de oameni spre un scop anume. În aparenţă, democraţia nu va avea de suferit (e voinţa poporului, nu?) iar puterea îşi va vedea liniştită de ale ei, controlând totul şi determinând totul. Sigur, nu va fi o dictatură. Va fi un fel de "tiranie elastică" în funcţionarea căreia presa va avea rolul de "placă turnantă" a intereselor politice şi a manipulărilor...
     Şi mai există un tip de manipulare, mai subtilă, care merge până la nivelul individual (realizată mai ales prin audio-vizual), la care însă ne vom referi cu altă ocazie, deşi suntem convinşi că ştiţi şi dvs. de ce şi-a pleznit vecinul nevasta peste "ocarină", după ce a fost la cârciumă şi a ascultat super-hituri gen "Rup cămaşa de pe mine", "Sunt un rebel" etc., în timp ce se droga cu vodcă ieftină... Sigur că nu poate să devină societatea românească o citadelă a moralităţii şi curăţeniei spirituale absolute (căci asta-i o utopie talibană), dar ar trebui lăsate măcar câteva canale curate, consumatorul având posibilitatea să aleagă beneficiind de liberul arbitru. Iar chestia asta cu canalele curate e valabilă inlcusiv în universul informaţiei, în procesul electoral, în întreaga viaţă publică...
Ioan HĂNŢULESCU