Prima pagină Ediția din: 9.11.2001
Știri
Braconieri de calibru greu pe Mureş
     Poliţiştii din Cugir, în colaborare cu poliţiştii din Blandiana, au prins în flagrant delict trei persoane care braconau pe râul Mureş, în zona Blandiana. Cei trei îşi stabiliseră "cartierul general" într-o casă din Blandiana aparţinând unei cunoştinţe. Marius Toma Popescu (25 de ani, din Oradea), Josef Koszegi (46 de ani, din Oradea) şi Ioan Vidican (24 de ani, din Oradea) braconau pe Mureş cu ajutorul unei improvizaţii electrice alimentate de la acumulatorul autoturismului. Celor în cauză le-a fost confiscată cantitatea de 33 kg somn, o barcă pneumatică şi o plasă de pescuit. Poliţia Cugir le-a întocmit dosar penal pentru braconaj piscicol. (N.T.)
La Şard
O septuagenară a fost accidentată mortal de un ARO
     Miercuri, 7 noiembrie, ora 18.55, pe raza satului Şard-comuna Ighiu, s-a produs un grav accident rutier în urma căruia o femeie şi-a pierdut viaţa. Încercând să traverseze şoseaua printr-un loc nepermis şi fără să se asigure, Eleonora Turlea (76 de ani, din Şard) a fost surprinsă şi accidentată mortal de autoturismul ARO 243 condus de Victor Nicoară (37 de ani, din Bucerdea Vinoasă). Potrivit cercetărilor poliţiei, şoferul de pe ARO n-a zărit-o în timp util pe femeie din cauza farurilor unui autoturism care venea din sens opus. (N.T.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Transportatorii de lemn tăiat ilegal din Apuseni cad în filtrele poliţiei
     * În cadrul unei acţiuni organizate de Poliţia Câmpeni în colaborare cu Ocolul Silvic, miercuri, 7 noiembrie, a fost identificat Nicolae Morar (48 de ani, din Valea Ciurulesei) care a tăiat din fondul forestier naţional arbori nemarcaţi, creând un prejudiciu de 2,5 milioane de lei.
     * În aceeaşi zi, în jurul orei 18.00, a fost depistat Cornel Simina (din Mătişeşti, Horea) care a sustras trei fagi în valoare de 747.000 de lei. A fost amendat, conform Legii 31, cu 10 milioane de lei.
     * La ora 20.40, în 7 noiembrie, a fost oprit pentru control, pe DN 74, un autocamion condus de Domin Paven din Albac. În autocamion, poliţiştii au descoperit 3 mc de cherestea pentru care nu existau acte de provenienţă. Şoferul a fost amendat cu 10 milioane de lei, conform Legii 31.
     * Cadre ale Biroului Poliţiei Economico-Financiare Abrud i-au întocmit dosar penal pentru tăiere ilegală de arbori lui Dionisie Boglea (51 de ani, din Ciuruleasa). Potrivit cercetărilor poliţiei, Boglea a tăiat din fondul forestier naţional, domeniul pădure privată, 39 de fagi, totalizând 49 mc de lemn.
     * Potrivit informaţiilor pe care le deţinem până la această oră, se pare că cei care transportă ilegal, spre şes, arbori tăiaţi la fel de ilegal, au început să dribleze filtrele poliţiei instituite pe drumurile naţionale şi judeţene. Ei optează pentru rute ocolitoare, mult mai lungi, prin munte, pe drumuri forestiere. Astfel, pentru a dribla tradiţionalul filtru al poliţiei situat la intrarea în Câmpeni pe DN 74, lemnul Apusenilor care ia calea şesului este transportat prin Bistra - Roşia Montană - Abrud. O variantă mult mai riscantă şi costisitoare dar care se pare că este compensată de rentabilitate. Oricum, cei care taie şi transportă ilegal şi en-gros lemn sunt în atenţia poliţiei.
Nicoleta TOMUŢA
În judeţul Alba
Distrigaz Nord asigură gaz metan la o presiune minimă
O nouă diminuare ar pune în pericol alimentarea principalilor beneficiari
     "Care este veriga slabă din lanţul slăbiciunilor la capitolul alimentării cu energie termică?", se întreabă mulţi din locuitorii judeţului care încă îngheaţă de frig în apartamente. Răspunsul e greu de găsit din cauza blocajului financiar, pe "relaţia" client (pers. fizică) - asociaţii de locatari - societăţi de distribuţie - primării - Distrigaz Nord - Gaz Prom. Peste tot sunt probleme! Aşa se face că în prezent, în judeţul Alba, Distrigaz Nord asigură gaz metan la presiune minimă. Din acest motiv, căldura în unele zone este insuficientă, iar apa caldă cam lipseşte. Surse din Distrigaz Nord ne-au declarat că o nouă diminuare a presiunii ar pune în pericol alimentarea principalilor beneficiari. De ce s-a ajuns aici? Distrigaz Nord nu are bani să-şi plătească datoriile către principalul transportator, Gaz Prom, şi prin urmare a fost redusă presiunea. La rândul său, Distrigaz spune că nu-şi încasează banii de la asociaţii. Uită însă domnii de la Distrigaz Nord, care se dau "loviţi" ori de câte ori încercăm să luăm legătura cu ei pentru a afla, de exemplu, cum stă treaba cu diferenţa de preţ dintre importuri şi ce producem noi sau cu modul în care sunt aruncate în... aer preţurile pentru un metru cub de gaz metan şi nu prin... conducte.
Florin ROMAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.