Ultima oră
Știri
Prognoza meteo pentru luna decembrie
     Temperaturile medii ale lunii decembrie se vor încadra în general în limitele normale. În prima parte vremea va fi mai rece decât în mod obişnuit. Cele mai scăzute temperaturi minime se vor înregistra în centrul şi nordul ţării şi vor ajunge în nopţile cele mai reci până în jurul valorii de -20 grade C. În partea a doua a lunii se aşteaptă un regim termic mai blând. În zilele cele mai calde, temperaturile maxime vor putea urca până spre 15 grade C, în sud. Cantităţile de precipitaţii nu vor depăşi valorile normale decât în zone restrânse din nord-vestul ţării. Va fi posibilă formarea stratului de zăpadă în majoritatea regiunilor, mai ales în prima parte a lunii, iar în partea a doua vor exista condiţii de producere a poleiului. (A.D.T.)
Brad românesc de Crăciun la Vatican
Transportul acestuia către Italia va tranzita şi judeţul Alba
     Pentru acest an, Vaticanul, capitala mondială a catolicismului, va avea asigurat Bradul de Crăciun tocmai din România. De o înălţime apreciabilă, circa 35m, pomul va fi tăiat din pădurile judeţului Harghita şi va fi transportat rutier cu un utilaj de mare tonaj până la Roma. Acest brad care va încânta privirile şi sufletele a milioane de creştini din întreaga lume, va trece şi prin judeţul Alba, la sfârşitul acestei săptămâni, mai precis vineri, 30 noiembrie a.c. În acest sens, Secţia de Drumuri Naţionale Alba împreună cu Inspectoratul de Poliţie, vor lua măsuri speciale pentru asigurarea în condiţii optime a transportului, urmând probabil ca pe unele tronsoane de drum să fie interzis temporar accesul autovehiculelor, având în vedere că mărimea utilajului va depăşi lăţimea unei benzi de circulaţie. De precizat că la Vatican bradul va fi dăruit Papei Ioan Paul al II-lea de către preşedintele Ion Iliescu. (R.J.)
La Gârda de Sus
Un furt ca între... consăteni
     Sorin Nicolae Paşca (20 de ani, din satul Gheţari - comuna Gârda de Sus) a fost identificat de poliţiştii din Câmpeni ca fiind autorul unui furt comis din locuinţa lui A.L. din Gârda de Sus. În perioada 23-24 noiembrie, cât proprietarul nu era acasă, Paşca a pătruns în locuinţa acestuia şi a furat o verighetă şi două inele din aur, în greutate totală de 12 g. Prejudiciul a fost recuperat de poliţie şi predat păgubaşului. Sorin Paşca este cercetat pentru comiterea infracţiunii de furt. (N.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Amneziile revoluţionarului de carton Codrin Ştefănescu
     A fost odată ca niciodată un revoluţionar de carton, care a vrut să se facă parlamentar. Împingând bani în stânga şi în dreapta (mai ales în stânga feminină), "vajnicul" luptător pe baricadele imaginare ale revoluţiei din mintea sa a reuşit să "penetreze" listele electorale ale unui partid extremist tocmai într-un judeţ care avea cel mai puţin nevoie de filfizoni ca el. După ce s-a văzut deputat, o amnezie ameţitoare, care îl ţine de un an de zile, l-a făcut să uite de promisiunile megalomanice făcute în campania electorală. Demagogia sa nemărginită l-a împins până într-acolo încât a întors spatele partidului care l-a făcut deputat şi a trecut la un altul, care i se potriveşte de minune, ţinând cont de faptul că nu a făcut mai nimic în perioada de când se află la putere. L-aţi recunoscut, fără îndoială, în această scurtă descriere, pe deputatul Codrin Ştefănescu, căruia mă văd obligat să îi adresez câteva cuvinte, prin intermediul stimatei redacţii a ziarului "Unirea", după ce el a criticat aprecierile făcute de mine şi care au apărut într-un alt cotidian. Doresc să îi amintesc independentului deputat cu mască pesedistă doar două promisiuni făcute cetăţenilor judeţului Alba în campania electorală, pe vremea când îl ridica în slăvi pe Vadim. A spus atunci că, dacă ajunge la putere, va face în aşa fel încât datoriile cetăţenilor la întreţinere să fie anulate şi suportate de la bugetul de stat. Zeci de mii de familii din judeţul Alba au crezut în promisiunile demagogice ale viitorului deputat "traseist" politic şi nu şi-au mai plătit de atunci întreţinerea ajungând acum, în plină iarnă, fără căldură şi apă caldă. De ce nu şi-a ţinut promisiunea cu care i-a amăgit pe bieţii oameni care îngheaţă de frig în locuinţe?
     A promis, tot atunci, că va da locuinţe tinerilor în vilele pe care le va confisca de la bogaţii care au făcut avere peste noapte. Mii de familii tinere aşteaptă şi acum vilele promise de Codrin Ştefănescu. Îl provoc oricând la o discuţie publică despre promisiuni şi minciuni electorale. Sunt convins, însă, că dacă mai adăugăm şi un detector de minciuni, discuţia nu va putea avea loc pentru că maşinăria va suna atât de tare când va vorbi Codrin Ştefănescu, încât voi fi obligat să stau departe de el.
Deputat PNL de Alba, Dan SIMEDRU
Ieri, la Primăria municipiului Sebeş
A fost semnat actul de constituire a SC "Pisa" - Parcul industrial Sebeş - Alba S.A.
Capitalul social iniţial are valoarea de 100.000 de dolari
     În cursul zilei de ieri a avut loc la sediul Primăriei municipiului Sebeş, în sala "Radu Stanca" întâlnirea membrilor fondatori ai societăţii de gestiune a SC "Pisa" - Parcul industrial Sebeş - Alba S.A., societate pe acţiuni care urmează să se înfiinţeze până la data de 10 decembrie a.c. Au fost prezenţi la această întâlnire Augustin Presecan - preşedintele Consiliului judeţean Alba, Mircea Hava - primarul municipiului Alba Iulia, Mugurel Sîrbu - primarul municipiului Sebeş, Corneliu Orzea - preşedintele CCIA Alba, Ilarie Oargă, Doina Harda - SC Proiect SA Alba. Din partea partenerilor italieni a fost prezent Giuseppe Doveni. În cadrul acestei reuniuni s-a stabilit ca până la data de 10 decembrie a.c. fiecare acţionar să depună 30 la sută din capitalul social iniţial în valoare de 100.000 de dolari (3,154 miliarde de lei). Cu această ocazie au fost desemnaţi membrii fondatori ai societăţii şi procentul de participare la capitalul social pentru fiecare în parte, şi anume: Consiliul local al municipiului Sebeş - care va deţine 25,5 la sută din capitalul social; Consiliul judeţean Alba - cu un procent de 25,5 la sută din capitalul social; Ecoterm Cluj - 15 la sută din capitalul social; Consiliul local al municipiului Alba Iulia - 10 la sută din capitalul social; SC "Proiect Alba" - 10 la sută din capitalul social; SC "Arieşul Conf" SRL - 5 la sută din capitalul social; Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba - 5 la sută din capitalul social; SC Ideea Pro Alba Iulia - 1 la sută din capitalul social; Şcoala Română de Afaceri Alba - 1% din capital; Benetto - cu un procent de 1 la sută din capital; un consorţiu al parcurilor industriale din Italia - care deţine 1 la sută din capitalul social. Valoarea nominală a unei acţiuni va fi de 30.000 de lei.
     Tot cu acest prilej a fost stabilită componenţa Consiliului de Administraţie al societăţii din care urmează să facă parte următorii membri: Augustin Presecan - preşedinte, Mugurel Sîrbu şi Mircea Hava - vicepreşedinţi, precum şi Giuseppe Doveni, Ilarie Oargă şi Francesco de Filippo. Comisia de cenzori a societăţii care urmează a fi constituită va fi formată din 3 persoane: Carmen Luminiţa Damian, Cornelia Orian şi Cornel Suciu. De asemenea, a fost desemnată conducerea executivă a societăţii compusă din: un director executiv şi un consilier, care urmează a fi stabiliţi ulterior, precum şi un contabil care va acoperi şi munca de secretariat. În continuarea întâlnirii, în prezenţa notarului a fost semnat actul constitutiv al societăţii SC "Pisa" - Parcul industrial Sebeş - Alba S.A. Primarul municipiului Sebeş, Mugurel Sîrbu, a precizat că prin semnarea acestui document s-a parcurs o etapă decisivă în materializarea iniţiativei de înfiinţare a Parcului industrial Sebeş - Alba care va crea condiţiile realizării unei platforme industriale unde îşi vor desfăşura activitatea agenţi economici de renume din ţară şi străinătate. Când parcul industrial îşi va începe activitatea, valoarea impozitelor şi taxelor destinate bugetului local dar şi bugetului statului va creşte, însă nu lipsit de importanţă va fi faptul că vor fi create astfel aproape 5000 de locuri de muncă. "Incontestabil, înfiinţarea Parcului industrial Sebeş - Alba va contribui la creşterea potenţialului economic al municipiului Sebeş", a remarcat primarul Mugurel Sîrbu.
Adriana DURIGĂ, Răzvan JURCĂ
De la 1 Decembrie intră în vigoare
OUG privind deplasările în străinătate
     De la 1 Decembrie 2001 intră în vigoare OUG privind îndeplinirea de către cetăţenii români, la ieşirea din ţară, a condiţiilor de intrare în statele membre ale Uniunii Europene şi în alte state.
     Cetăţenii români care călătoresc în scopuri particulare în statele membre ale Uniunii Europene sau în alte state pentru care nu este necesară viza de intrare trebuie să prezinte la ieşirea din ţară următoarele: * asigurare medicală; * bilet de călătorie dus-întors sau cartea verde a autoturismului; * o sumă minimă în valută liber convertibilă la vedere sau cărţi de credit pentru conturi în valută, pentru fiecare persoană, într-un cuantum corespunzător sumelor de referinţă determinate de autorităţile naţionale ale statelor de destinaţie sau de tranzit, proporţional cu durata sejurului, dar nu mai puţin de 5 zile. Cuantumul sumei minime în valută se stabileşte şi se actualizează prin ordin al ministrului de Interne, cu avizul Ministerului Afacerilor Externe, în funcţie ce hotărârile în materie adoptate de autorităţile respectivelor state. Şeful punctului de trecere a frontierei române poate dispune întreruperea călătoriei unei persoane dacă s-a constatat că nu îndeplineşte condiţiile prevăzute la aliniatul unu.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.