Un an nou numit speranţă
     "Ole, ole, ole, ole viza Schengen nu mai e", acesta este refrenul care a marcat trecerea românilor din 2001 în 2002, respectiv în cel de-al 13-lea an al libertăţii noastre. Noaptea de revelion, cu cerul ei luminat de artificii şi cu pământul acoperit de zăpadă albă şi pură a fost frumoasă pentru cei bogaţi care, deloc egoişti, i-au lăsat să se bucure şi pe cei săraci prin pieţele cu distracţie gratuită sau în faţa televizoarelor. Acestea, graţie competiţiei dintre diversele posturi de televiziune, au livrat programe pe alocuri chiar inspirate. Oarecum surprinzător a fost faptul că, pentru prima oară după revoluţie, preşedintele României s-a adresat naţiunii cu doar câteva minute înaintea orei 24.00, ceea ce ar putea să însemne că, în opinia d-lui Ion Iliescu, iritarea românilor faţă de eventualele trimiteri la Ceauşescu (precum datul din mână, de exemplu, prompt sancţionat de popor în decembrie 1989) s-a domolit în mare măsură.
     Nici premierului Adrian Năstase care, la sfârşitul anului trecut, a apărut în faţa camerelor Parlamentului şi, implicit, a celor de luat vederi, şi a ţinut un discurs lung cât o zi de post, nu i-a fost teamă de o virtuală comparaţie cu împuşcatul. Astfel, el a raportat o serie întreagă de realizări măreţe, între care o consistentă creştere economică de 5 la sută şi sporul în greutate al porcilor. S-au făcut, de asemenea, paşi mari în drumul către NATO, iar dacă dă Domnul vom intra în Alianţă la Summit-ul de la Praga, deşi recenta declaraţie a lui Vaclav Havel şi scrisoarea adresată de 20 de parlamentari europeni din ţările membre NATO liderului majorităţii democrate din Senatul Statelor Unite Tom Daschle, în care propun o extensie a Alianţei la Praga, fără România şi Bulgaria, au mai temperat entuziasmul oficial, ridicând unele semne de întrebare. Acestea l-au bulversat într-o asemenea măsură pe d-l Adrian Severin încât a făcut următorul sumbru pronostic: "(...) Din păcate, semnele care încep să se adune nu sunt prea bune. Intrarea în anul Summit-ului NATO de la Praga consemnează o accelerare a manevrelor politice, ambiţionând să conducă spre decizii izvorâte dintr-un cinism miop mai degrabă decât dintr-o strădanie lucidă de a garanta prin solidaritate pacea globalismului multipolar. (...)"
     Pe de altă parte, însă, ne este dat să auzim des aprecieri dintre cele mai încurajatoare din partea unor lideri occidentali de prim rang sau din partea unor înalţi oficiali de la Bruxelles, care salută progresele înregistrate de România în ultimul timp. Prin urmare, Executivul condus de Adrian Năstase are de ce să fie mulţumit, iar românii în general ar trebui să privească anul 2002 cu optimism. De altfel, sondajele de opinie indică încrederea lor în viitor, un sprijin larg pentru guvernul actual şi în particular pentru primul ministru. Rămâne de văzut, însă, dacă victoriile în planul imaginii obţinute de Guvern, în speţă de Adrian Năstase, vor rezista testului suprem care este confruntarea cu realitatea unei Românii cangrenate de corupţie şi sărăcie din pricini uşor de dibuit dar greu, dacă nu imposibil, de stârpit.
Maria Lucia MUNTEANU