Cabinetul doi
     Aproape că nu există comentator politic român care, în textele sale despre greaua moştenire ceauşistă, să nu invoce proasta funcţionare a instituţiilor statului. Se vorbeşte însă prea puţin, după părerea noastră, despre o instituţie care, sub Ceauşescu, a cunoscut o puternică înflorire. E vorba, desigur, despre cabinetul doi, ocupat de Elena Ceauşescu. După revoluţie, această instituţie de pomină a făcut zeci sau poate sute de mii de pui pe întreg cuprinsul patriei, modernizându-se, desigur, în numele aspiraţiilor noastre de europenizare.
     Schimbarea, că doar trăim în democraţie, ce naiba, a constat în faptul că bărbaţii, de la politicieni la patroni şi patronaşi, şi-au scos din umbră nevestele şi au trecut la construirea capitalismului luminos. Cei mai tupeişti, profitând din plin de noile libertăţi de toate felurile, şi-au etalat amantele pe post de trofee puse în faţa subalternilor la admirat şi la slujit. Mai tinere sau mai coapte, toate cucoanele de teapa asta care, în mod normal, n-ar fi făcut carieră decât poate în cea mai veche meserie din lume, au prins gustul puterii şi al banului, dedându-se voluptăţii de a umili în mod direct, prin amestec în viaţa personală, sau indirect, prin afişarea ostentativă a prosperităţii lor nemeritate, armata mai mică sau mai mare de oameni dependenţi de bărbatul lor prin slujba pe care trebuie să şi-o apere cu orice preţ.
     Cele mai crude şi mai capricioase sunt amantele cu experienţă, dat fiind faptul că înrâurirea lor asupra bărbaţilor, în general tomnatici, pe care îi manipulează este neînchipuit de mare. Când interesul sau numai toanele acestora le mână într-o direcţie sau alta, ferească Dumnezeu să le stea cineva în cale. Blânde în aparenţă ca mâţele dar cu gheare de oţel, ele sunt în stare să sfâşie pe oricine, de ar fi cu stea în frunte, vorba poetului. Şi, precum ilustra lor predecesoare, care era academician doctor inginer cu studii făcute mai ales la şcoala vieţii, ele îşi dau tot timpul cu presupusa, punând etichete şi împărţind note la toate materiile: profesionalism, inteligenţă, gust, aspect fizic, şi chiar moralitate. Mai ales moralitate. E lesne de înţeles cât de puţini pot trece clasa când ţoapa face catalogul. Atenţiile şi şpaga mai pot îndrepta situaţia, în funcţie de mărimea lor, desigur.
     Singura parte bună a lucrurilor, dacă se poate vorbi despre aşa ceva, este că aceste personaje ale tranziţiei, pe care le-am putea numi femei cu cariere de carton, fac protecţie "socială", apărându-şi familiile şi apropiaţii cu ghearele şi cu dinţii.
     Astfel, ele veghează fără întrerupere ca fiii, fiicele, ginerii, nurorile, finii ori naşii să profite de steaua lor norocoasă, călărind fără grijă prin viaţă cai putere luxoşi şi nărăvaşi, care în goana lor spre nicăieri nu le lasă timp să afle cât mai costă astăzi o pâine, un caiet, o carte.
Maria Lucia MUNTEANU