Vorbăria anticorupţie
     Până când n-a fost filmat în timp ce urca încet, căznit, treptele Poliţiei, n-am ştiut că Sorin Ovidiu Vântu este şchiop. Felul în care camera de luat vederi a subliniat acest handicap al atotputernicului personaj era menit, probabil, să trezească mila faţă de bărbatul care, nu numai că fusese părăsit de soţia Angelica şi supus tracasărilor unui divorţ intens mediatizat din cauza averii fabuloase puse în joc, dar era obligat, iată, să se deplaseze în acele condiţii atât de grele numai şi numai din amor de Justiţie, dat fiind faptul că el se ducea la Poliţie ca reclamant şi nu ca inculpat. Absurdă situaţie, dacă ne gândim că o ţară întreagă ştie ce a făcut SOV şi cum a nenorocit el o mulţime de oameni. Absurdă şi halucinantă precum obrăznicia unor infractori dovediţi sau nu (încă) de a înfiera public corupţia cu cuvinte furate din gura unor oameni care, atunci când le-au rostit, chiar erau oripilaţi de monstruozitatea fenomenului. Iar această obrăznicie are, din câte am văzut, un caracter hipnotic.
     Dacă alunecarea în transă este explicabilă în cazul oamenilor simpli, care privesc la televizor hoţi de buzunare şi prostituate pe post de mari capturi ale Poliţiei, hipnotizarea oamenilor legii de către infractorii de calibru este pe cât de greu de motivat, pe atât de greu de suportat. Să ne amintim că, în decurs de numai un an, o serie întreagă de VIP-uri de la Jilava, între care Ioan Stoica, patronul Caritas-ului, Mujea Marcelini, ori Zaher Iskandarani şi-au găsit drumul spre libertate. Răzvan Temeşan a reintrat în pozele de partid, iar din miile de poliţai miliardari, ministrul de Interne Ioan Rus a selectat vreo zece pe care i-a pus la dispoziţia Procuraturii Militare. Ceilalţi şi-au câştigat din salariul de bugetari, bine chibzuit, vile, maşini de lux şi terenuri pe cele mai frumoase văi ale patriei. La fel şi vameşii care ne ajută să intrăm în spaţiul Schengen ceva mai uşori decât la plecarea de acasă.
     Aşa stând lucrurile, cu cât vorbăria anticorupţie se amplifică în dauna faptelor care să ateste voinţa guvernanţilor de a face curăţenie şi din alte raţiuni decât acelea de a oferi o imagine vandabilă în Occident, scepticismul celor însetaţi de dreptate e tot mai mare. Şi cum ar putea să fie altfel când, pe urmele ex-preşedintelui Emil Constantinescu, cu al său CNAÎCO, Delegaţia Permanentă a PSD a anunţat, cu nonşalanţă, la începutul acestei săptămâni, înfiinţarea Parchetului Naţional Anticorupţie care va fi o structură guvernamentală, cu un regulament de funcţionare elaborat de Executiv. "Funcţionarea acestei structuri va fi la latitudinea (?!) Guvernului", a susţinut Cozmin Guşă, secretarul general al guvernului, adăugând că e nevoie ca în acest Parchet să activeze "mult mai mulţi oameni capabili". Guşă nu a reuşit însă să dea un răspuns coerent la întrebările ziariştilor legate de posibila subordonare a Justiţiei de către Executiv, în eventualitatea în care Parchetul Anticorupţie va fi o structură guvernamentală. Realitatea este că ar fi fost greu de dat un asemenea răspuns, în condiţiile în care el nici nu există.
Maria Lucia MUNTEANU