Corupţia ne blochează drumul spre NATO
     Imediat după preluarea funcţiei de ambasador al SUA la Bucureşti, Michael Guest a abordat în discursurile sale problema corupţiei din ţara noastră, sugerând că nerezolvarea ei ne ţine încă în afara NATO. Niciodată, însă, el n-a fost mai explicit decât în timpul vizitei făcute în 23 ianuarie la Universitatea "Al. I. Cuza" din Iaşi. "Pe drept sau pe nedrept, corupţia a devenit în ochii multor străini care vin să trăiască şi să investească în România o noţiune <> cu această ţară", a afirmat ambasadorul. În opinia lui "problema este că România nu a înfruntat cu adevărat corupţia. Drept rezultat, ea a devenit endemică în societatea românească". Cine îşi închipuie că, pentru a afla aceste lucruri, ambasadorul SUA a aşteptat apariţia pe internet a serialului Armagedon e naiv. "Uneori se pare că justiţia poate fi cumpărată, că poliţia şi judecătorii sau procurorii pot fi plătiţi, fapt care micşorează încrederea în sistemul juridic. Şi foarte mulţi bani merg către partidele politice", a adăugat ambasadorul, avertizând că "fără reglementări clare, banii pot fi folosiţi cu uşurinţă pentru a cumpăra favoruri - sau cel puţin se dă impresia că este aşa".
     Aşadar, în ciuda unor aprecieri - de bună seamă interesate - ale unor oficiali români că marea extindere a "micii corupţii" este cea care dă imaginea României de ţară coruptă, realitatea este alta. Nu avem a ne păcăli pe noi înşine şi oricum nu putem păcăli pe nimeni din exterior: nu găina pentru doctor sau mita pentru funcţionarul public de rang mic, întru facilitarea obţinerii unui act, constituie problema corupţiei în România. Marea, adevărata problemă este agresiunea clientelară, prin trafic politic de influenţă sau şpagă, asupra banului public. Licitaţiile trucate în privatizări, concesionări şi achiziţii publice, jafurile din avutul public, angajarea garanţiilor guvernamentale în contracte comerciale private, acordarea pe criterii netransparente de eşalonări şi scutiri de la plata obligaţiilor către bugetele publice, ţepele trase în bănci de stat chiar de către angajaţii acestor bănci, şi multe altele de acest fel sunt manifestările de corupţie care fac ravagii în România şi distrug imaginea ţării în ochii străinilor, indiferent dacă ei sunt sau nu investitori.
     Combaterea corupţiei mari nu poate fi, aşadar, decât un proces îndelungat şi sistematic. În acest proces nu se poate nici măcar întrezări "luminiţa de la capătul tunelului" decât în cazul în care sunt atacate temeliile flagelului. În consecinţă, ar trebui diminuată drastic prezenţa statului ca administrator de agenţi economici. Reglementări stricte trebuie promovate în legătură cu angajarea şi cheltuirea banului public. Nenumăratele ambiguităţi şi neclarităţi, probabil deliberate, din legile actuale, trebuie înlăturate pentru a nu mai lăsa loc interpretărilor şi discreţionismului politic ca pârghii folosite în eludările, deturnările şi fraudele actuale. Abia după aceea se va putea face ordine în poliţie, în procuratură, în justiţie în general. Altfel nu avem de-a face decât cu mimarea luptei anticorupţie, care nu mai poate convinge nici populaţia României şi nici străinătatea.
Maria Lucia MUNTEANU