Sindromul românesc
     Luna ianuarie nu prea ne-a oferit motive de a spune că "semne bune anul are". Creşterea vertiginoasă a preţurilor la energie, combustibili şi servicii a stârnit mare îngrijorare în straturile sociale cu populaţia cea mai numeroasă. Cei cu bani mulţi au luat cu asalt băncile şi casele de schimb pentru a face rost de noua monedă euro, încercând să scape de mărci, lire italiene, franci şi chiar dolari. O febră neliniştitoare a cuprins întreaga societate. În declaraţiile şi luările de cuvânt, miniştrii cabinetului Adrian Năstase au manifestat un optimism moderat în legătură cu progresele ce se vor face anul acesta în ameliorarea nivelului de trai al celor mulţi şi nevoiaşi. Din sondajele de opinie realizate la început de an, rezultă că oamenii nu disting deosebiri esenţiale între ceea ce a fost în anul trecut şi ce va fi în 2002. Se manifestă o mare temere că mulţi dintre cei disponibilizaţi nu vor găsi prea repede un loc de muncă şi vor îngroşa rândurile şomerilor.
     Din semnele de debut al acestui an, se pare că ne este dat să ne confruntăm în continuare cu un sindrom românesc ce nu prea are asemănare. Un sindrom care afectează în egală măsură sectorul privat şi cel de stat. Slaba înviorare a economiei are drept cauze neseriozitatea mediului nostru de afaceri, imaturitatea partenerilor economici, care recurg la tot felul de subterfugii pentru a motiva nerespectarea obligaţiilor contractuale. Scandalurile de la Banca de Scont şi SOV Invest au bulversat întreaga societate românească şi iscă numeroase semne de întrebare cu privire la lipsa voinţei politice de a face ordine în ograda proprie. Sindromul afacerilor obscure a fost receptat defavorabil şi peste frontierele ţării, ca semn al incapacităţii clasei politice româneşti de a duce la bun sfârşit acordurile şi angajamentele asumate în cursa de aderare la NATO şi Uniunea Europeană. Ne place sau nu, trebuie să recunoaştem că oficialii din afara ţării au dreptate când ne mai trag de urechi şi manifestă anumite rezerve şi îndoieli în ce priveşte asumarea răspunderii guvernului în îndeplinirea promisiunilor făcute. Chiar dacă premierul Năstase a prezentat ţării un program de măsuri şi acţiuni de curmare a unor fraude financiare şi relansare durabilă a economiei, este greu de presupus că acestea vor da roadele scontate. Schimbarea din funcţie a unor prefecţi şi diminuarea posturilor de secretari de stat din ministere ar putea să fie un semn bun. Cu o condiţie, am adăuga noi: să nu mai fie create alte comitete şi organisme pe lângă Guvern şi Preşedinţie, în care să se aciueze titularii unor posturi desfiinţate. Punerea în aplicare a planului ambiţios de reforme anunţat nu se poate face tot cu garda veche, cu oameni a căror cinste şi probitate morală s-au dovedit a fi îndoielnice.
     Momentul unei astfel de incizii este favorabil. După cum se ştie, economia românească s-a desprins din zona nisipurilor mişcătoare ale recesiunii. Progresele făcute sunt încă destul de fragile. De acum, de la începutul anului, trebuie declanşată lupta cu inflaţia pentru limitarea deficitului de scont curent, pentru stimularea investiţiilor şi creşterea productivităţii muncii, temei al altor măsuri de ameliorare a traiului zilnic.
Sebastian TRUŢĂ