Curier județean
Rugăciunea de azi
     Slăvind Învierea Ta, Te lăudăm toţi şi credem cu Toma, că Domn şi Dumnezeu eşti, Cel ce şezi de-a dreapta Tatălui şi va să judeci viii şi morţii. Atunci adică mă învredniceşte şederii de-a dreapta pe mine cel ce zic:
Iisuse, Împăratul cel mai înainte de veci, mântuieşte-mă;
Iisuse, floarea cea cu bun miros, bine înmiresmează-mă;
Iisuse, căldura cea iubită, încălzeşte-mă;
Iisuse, acoperământul cel mai înainte de veci, acoperă-mă;
Iisuse, veşmântul cel luminat, înfrumuseţează-mă;
Iisuse, mărgăritarul cel cinstit, luminează-mă;
Iisuse, piatra cea scumpă, străluceşte peste mine;
Iisuse, soarele dreptăţii, luminează-mă;
Iisuse, lumina cea sfântă, străluceşte peste mine;
Iisuse, de durerile cele sufleteşti şi trupeşti, izbăveşte-mă;
Iisuse, scoate-mă din mâna potrivnicului;
Iisuse, izbăveşte-mă de focul cel nestins şi de alte chinuri veşnice;
Iisuse, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă! Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Partenie; Cuv. Luca
Catolic: Sf. Richard; Sf. Apolinar

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Director nou la Liceul de muzică din Alba Iulia
     Un control efectuat recent de Inspectoratul şcolar judeţean Alba la Liceul de muzică şi arte plastice din municipiul Alba Iulia a scos la iveală o serie de nereguli, care au determinat-o pe directoarea instituţiei, prof. Cezara Fiţ, să-şi înainteze demisia din această funcţie. Noul director al Liceului de muzică şi arte plastice din Alba Iulia este de-acum prof. Stelian Feraru, iar director adjunct a fost numit prof. Traian Mârza, preşedintele UAP Alba. (A.D.)

Protecția consumatorilor neglijată de aproape 95 la sută din agenții economici
Au fost aplicate amenzi în valoare de 230 de milioane de lei
     În săptămâna 26 ianuarie - 1 februarie a.c., OJPC Alba a desfăşurat un număr de 95 de acţiuni de control. Dintre agenţii economici verificaţi, 90 au încălcat legislaţia în domeniul protecţiei consumatorilor, fapt pentru care au fost încheiate procese verbale de constatare a contravenţiilor şi aplicare a sancţiunilor. Valoarea produselor verificate şi care prezentau abateri de la normele în vigoare este de 1,871 de miliarde de lei. Au fost retrase din circuitul consumului uman produse în valoare de 18,5 milioane de lei. "Ca urmare a deficienţelor constatate, OJPC Alba a aplicat amenzi în valoare de 230 de milioane de lei", ne-a declarat inspectorul şef al Oficiului pentru Protecţia Consumatorilor, ing. Ioan Pleşa. Inspectorii au soluţionat reclamaţiile consumatorilor, verificându-se respectarea prevederilor legale în domeniul protecţiei consumatorilor şi în domeniul produselor de panificaţie, acţiune aflată în derulare. În prezent sunt efectuate verificări în privinţa respectării prevederilor HG 415/2000 privind caracterizarea, clasificarea şi marcarea produselor din sticlă-cristal; de asemenea, au loc verificări la societăţile prestatoare de servicii din domeniul transportului interurban. În viitor, inspectorii OJPC Alba vor urmări existenţa marcajului CS sau CE pe echipamentele electrice de joasă tensiune, conform HG 1337/2000. De asemenea, a fost demarată acţiunea de verificare a respectării prevederilor legale în ceea ce priveşte protecţia consumatorilor la societăţile de televiziune prin cablu din judeţ. (A.D.T.)
Asistenții personali din Aiud au cerut sprijin deputatului Constantin Selagea
     În cadrul audienţelor cu cetăţenii municipiului Aiud, desfăşurate la sediul Primăriei locale, deputatului PSD de Alba Constantin Selagea i-a fost adus la cunoştinţă de către preşedintele Sindicatului "Asistentul Personal" Aiud, faptul că anumite prevederi din Ordonanţa 102/1999 privind protecţia persoanelor cu handicap nu sunt respectate. Astfel, deşi legislaţia în vigoare dă dreptul asistenţilor personali la un anumit număr de călătorii pe transportul interurban, persoanele din Aiud care au această calitate sunt de multe ori amendate pentru că nu sunt însoţite şi de către persoana cu handicap. "De multe ori asistenţii personali trebuie să se deplaseze în interesul persoanei cu handicap grav pentru a-i rezolva unele probleme, cum ar fi procurarea de medicamente, alimente sau la medicul de familie. Deşi legislaţia nu prevede acest aspect, controlorii şi în special cei de pe liniile CFR ne sancţionează pentru faptul că nu sunt împreună cu noi şi persoanele bolnave. Vă rugăm să interveniţi pe lângă forurile competente pentru a nu mai fi lezaţi în drepturile noastre", a declarat liderul sindicatului din Aiud în cadrul discuţiei avute cu deputatul C. Selagea. În plus, deşi Consiliul local Aiud a adoptat o hotărâre prin care se acordă asistenţilor personali zece călătorii gratuite lunar pe rutele de transport ale SC Ediltrans, şi în acest caz au apărut aceleaşi divergenţe, fapt pentru care primarul Aiudului, Liviu Rusu, prezent la întâlnire, a promis că le va elimina. În ceea ce priveşte situaţia cu transportul pe calea ferată, deputatul Constantin Selagea a dat asigurări că va interveni favorabil atât la ministerul de resort, cât şi la regionalele CFR din ţară.
Răzvan JURCĂ

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.