Munca la români
     În orice tip de societate normală, munca, respectiv oamenii harnici ar trebui să guverneze peste toate. Asta, deoarece nimic pe această lume nu s-a creat fără muncă. Nimeni nu poate să-şi adune cele necesare traiului stând degeaba. Munca îi împlineşte, deopotrivă, şi pe ţăran, şi pe muncitor, şi pe intelectual. Ţăranul îşi umple cămara prin efortul şi sudoarea fizică, muncitorii aşijderea, intelectualii îşi asigură bunăstarea prin exerciţiul permanent al minţii, care fie vorba între noi, este o muncă cel puţin la fel de grea. Aşadar, precum spune un străvechi dicton, "nu munca este ruşinoasă, ci lenea..." La noi, la români, acest dicton a îmbrăcat însă, cam de multă vreme, o altă formă, care sună cam aşa: "munca îl înnobilează pe om, dar nici lenea nu-l omoară..." De la societatea nu demult apusă, care a exacerbat egalitarismul şi uniformizarea mai mult în sărăcie decât în bunăstare, mai moştenim zicala "ei se fac că ne plătesc, noi ne facem că muncim..." Acestea par să constituie şi în prezent cheia nefericirii şi sărăciei poporului român.
     Am trecut, după revoluţia din '89, la un nou tip de societate, care are la bază descentralizarea, economia de piaţă şi spiritul întreprinzător, însă am rămas în gândire şi în acţiune înţepeniţi tot în trecut... cu degetul pe butonul centralismului. Vrem, pe de o parte, ca statul să fie implicat tot mai puţin în economia naţională, în viaţa de zi cu zi a fiecăruia, vrem să dea frâu liber economiei de piaţă, proprietăţii individuale şi spiritului întreprinzător dar, pe de altă parte, stăm mai toţi cu mâinile în sân şi aşteptăm ca tot el, statul, să ne dea locuri de muncă, să ne dea salarii tot mai mari, să ne rânduiască viaţa în continuare. Este aceasta o contradicţie mentală a noastră, a românilor, dar în cele din urmă va trebui, neapărat, să ne lepădăm de ea.
     Drumul pe care am pornit, procesul rapid de globalizare economică, ne obligă să ieşim cât mai rapid posibil din această înţepenire într-o gândire păguboasă. Trebuie să gândim mai pragmatic, mai realist, în concordanţă cu vremurile pe care le trăim. Trebuie, mai ales, să ne suflecăm mânecile, să lăsăm lenea şi nepăsarea la o parte şi să muncim mai mult şi mai bine.
     După cum bine ştim, România este în prezent una dintre ţările europene cu cea mai redusă săptămână de lucru (40 de ore). Şi acest lucru se petrece de mai bine de 10 ani. Pe lângă faptul că se lucrează doar 5 zile pe săptămână, pierderile de timp de lucru datorate unor cauze obiective şi subiective (lipsa comenzilor, a materiei prime sau a energiei electrice etc.) sunt foarte mari. La acestea se adaugă ploaia de concedii medicale etc. Astfel, potrivit unui studiu intitulat "Dimensiunea potenţialului de muncă la nivel macroeconomic", realizat de INCSMPS în a doua jumătate a anului trecut, "structura fondului de timp anual relevă o pondere ridicată, de peste 31%, a timpului legal liber şi al concediilor de odihnă. În funcţie de dimensiunea întreprinderii, timpul legal liber deţine o pondere de 31,8% la întreprinderile care au sub 250 de angajaţi, de peste 38% la cele cu număr de personal cuprins între 250 şi 1000 de angajaţi, şi de 31,2% la cele cu peste 1000 de angajaţi. Dacă la timpul legal liber se adaugă pierderile de timp de lucru datorate unor cauze obiective sau subiective, timpul nelucrat în cadrul anului calendaristic ajunge aproape la 45%! Aşadar, pe lângă faptul că ţara are aproape 6 milioane de pensionari, peste 1 milion de şomeri şi doar vreo 5 milioane de oameni care muncesc, cei din urmă au şi ei, la rândul lor, un randament de doar 50 la sută!!...
     Ce ziceţi de acest lucru? De unde să mai poată veni prosperitatea poporului român?
     Se spune că "un guvern bun este acela care ştie să dea de lucru tuturor celor pe care îi guvernează". Poate că Guvernul Năstase ar trebui acum să apese mai hotărât pe această pedală. Să asigure în primul rând o legislaţie şi o organizare economico-socială care să creeze toate condiţiile necesare pentru ca toată lumea să poată munci, iar iniţiativei private toate condiţiile pentru a se manifesta. Iar peste toate acestea, credem că revenirea la săptămâna de lucru de 48 de ore (6 zile) este absolut necesară în România pentru o bună perioadă de timp de aici înainte.
Tinu MATEŞ