Jocul de-a Republica
     Toată stima pentru d-l Adrian Năstase care încă de la începutul mandatului său de premier a început să conducă cu mână de fier executivul, a contribuit esenţialmente la îmbunătăţirea pe plan european şi mondial a imaginii României, cu o primă consecinţă pozitivă în eliminarea vizelor pentru a călători în spaţiul Schengen, dar bomba lansată deunăzi ca preşedintele ţării să fie ales de parlament, ni se pare pripită şi de neacceptat. Nu credem că e democratic ca toate partidele să piardă dreptul de a-şi desemna conducătorul pentru funcţia de preşedinte. Practic, se anulează şansa oricărei persoane reprezentative, care deţine un portofoliu de idei, de strategii, de a participa la competiţia electorală, la jocul democratic al alegerii preşedintelui. Să stăm o clipă şi să judecăm dacă e bine să blocăm ascensiunea contracandidaţilor. I-e frică PSD-ului, care are susţinere naţională de cineva? Cine să-l aleagă pe preşedintele ţării? Instituţia care e văzută atât de prost de cetăţeni şi care, aşa cum rezultă din sondajele de opinie, se bucură de cea mai mică credibilitate? Nu spunem o noutate afirmând că aleşii poporului au făcut ce-au ştiut şi au putut şi efectiv au putut, pentru că-i unea aceleaşi interese, pentru a-şi umfla buzunarele proprii. Mass media a dezvăluit nu de puţine ori învârtelile unor parlamentari din lumea afacerilor, grija lor exacerbată pentru majorarea lefurilor, pentru a avea la scară maşini de lux, în vreme ce omul de rând o duce de la o zi la alta, numai Dumnezeu ştie cum.
     Iniţiativa premierului a picat cum s-ar spune la ţanc, adică în toiul dezbaterilor pe tema modificării Constituţiei, chestiune la urma urmei corectă, dar nu şi prioritară pentru etapa actuală. După cum afirma editorialistul Evenimentului Zilei, chestiunea în cauză e un fel de aplicare a proverbului: "Ţara arde şi baba se piaptănă". Prima dată să eradicăm corupţia, sărăcia, să însănătoşim climatul social şi moral al societăţii şi după aceea să ne decidem între republica parlamentară şi republica prezidenţială. Nu-i mai puţin adevărat că în spiritul Constituţiei din 1991 preşedintele, deşi e ales de popor, are puteri mai mici. Atributele mai importante revin premierului, desemnat după cum se ştie de partidul învingător în alegeri şi propus de şeful statului şi validat împreună cu guvernul de parlament. Cert este că atât ieri cât şi azi românii se tem ca de foc ca puterea să încapă în mâinile unui singur om. Judecând prin prisma lui Adrian Năstase, se vrea să se schimbe această formulă pentru a-şi consolida poziţia, el fiind primul care a scos instituţia guvernamentală de sub umbrela preşedintelui. Se ştie că primul ministru era întotdeauna un om obedient faţă de Cotroceni. Abia din 2001 Guvernul s-a "dezrobit" faţă de instituţia prezidenţială.
     Argumentul cum că trebuie să apelăm la exemplul unor ţări democratice nu stă în picioare. Noi, românii, mai avem încă multe de învăţat despre democraţie. Românii vor ca preşedintele să fie votat de întregul popor, astfel ca el să deţină puterea supremă în stat. Ei fac alergie la totalitarism, fobie la orice fel de dictatură. În consecinţă, împărţirea feliilor puterii între preşedinte şi premier e cât se poate de productivă. Ce-i drept vrem un premier bătăios, viguros, elastic şi echilibrat, dar şi un preşedinte cu atribuţii sporite care, la nevoie, să poată tempera zelul uneori mult prea aprins al premierului. Nu are altcineva de câştigat decât poporul, alegătorii!
Gheorghe JURCĂ