Pagina 1

În urma negocierilor purtate cu luciditate şi realism
Conflictul de muncă de la SC "Unelte, Scule, Accesorii" SA Alba Iulia a fost aplanat
Protestele membrilor Sindicatului "Omega" din cadrul SC "Unelte, Scule, Accesorii" SA Alba Iulia au dat rezultate. În urma negocierilor purtate între cele două părţi aflate în conflict, s-a convenit ca o parte din salariaţii societăţii să fie disponibilizaţi începând cu luna februarie 2002, urmând a fi reangajaţi până cel târziu la 1 iunie 2002, înregistrându-se în acest sens un act adiţional la contractul colectiv de muncă la DMSS Alba, ambele părţi dând dovadă de luciditate şi realism în găsirea soluţiilor pentru rezolvarea acestei situaţii.
Sindicatul "OMEGA" al salariaţilor din cadrul SC "Unelte, Scule, Accesorii" SA Alba Iulia mulţumeşte pe această cale Prefecturii Alba, personal d-lui av. Ioan Rus, reprezentanţilor DMSS Alba, ITM Alba, care, cu profesionalism, au analizat şi recomandat părţilor implicate posibilitatea soluţionării. Aceleaşi mulţumiri sunt adresate şi de conducerea SC "Unelte, Scule, Accesorii" SA Alba Iulia reprezentanţilor instituţiilor mai sus menţionate pentru implicarea în soluţionarea conflictului. (A.D.)

Cu viaţa pe moarte călcând
•Cutremurătoarea poveste a Ramonei Pripon, care a învins leucemia prin curaj şi credinţă în Dumnezeu
Ramona

S-a născut la 1 martie în primăvara anului 1984, în satul Cărpiniş, comuna Roşia Montană. Părinţii Ramonei, Nicolae şi Elena Pripon, n-au putut visa atunci că, mai târziu, asupra gingaşei lor fiice Ramona, avea să vină una din cele mai crunte boli ale vremurilor noastre, leucemia. Întâmplător, am aflat câte ceva despre Ramona, mai ales de un lucru esenţial, că ea a învins boala. Am ţinut neapărat să aflăm mai multe detalii, aşa încât ne-am deplasat la domiciliul acesteia. Am găsit aici o familie modestă, de oameni muncitori, tatăl miner, mama ocupându-se de gospodărie, de creşterea animalelor şi fratele ei Radu, de asemenea, muncitor.
     În continuare să-i dăm cuvântul eroinei noastre, aşa cum a fost înregistrat pe bandă magnetică. "Boala a debutat în iarna anului 1997. Aveam slăbiciuni, dureri musculare şi ceea ce fost mai rău, sângerare. Am avut noroc că, la Câmpeni, medicul care m-a consultat, d-l dr. Călin Florian, şi-a dat seama. Nu m-a ţinut mult şi m-a trimis la Cluj, la o Clinică de pediatrie, unde s-a confirmat diagnosticul de "Leucemie acută limfoblastică". Apoi am fost internată la Institutul Oncologic "I. Chiricuţă", la d-na dr. Emilia Mihuţ. Aici mi s-a stabilit un program de tratament cu citostatice. Tratamentul a fost greu şi nu lipsit de efecte secundare. Astfel m-am trezit cu un diabet zaharat. A fost extrem de greu, dar medicii mi-au acordat o şansă. Cu regim, cu ajutorul medicilor, al familiei, şi al lui Dumnezeu, am reuşit să renunţ relativ uşor la insulină după 5 săptămâni". Mai departe ne-am interesat de modul în care, trăind această situaţie de gravitate extremă, a reuşit să ţină pasul şi cu şcoala. Acum este elevă în cls. a XI-a la Colegiul Naţional "Avram Iancu" din Câmpeni, la ştiinţe sociale. "Am învăţat mult. M-au înţeles şi profesorii. A fost greu, dar te obişnuieşti. Mi-am dat seama că într-un mediu toxic, de industrie, nu pot să rezist.
     Mai departe, la întrebarea dacă a avut sentimentul de frică, iată ce ne-a relatat. "Eu ştiam înainte, ştiam de cancer. Nu e o boală care nu se poate trata dacă tu vrei să trăieşti. A venit diabetul. Scădeau şansele de supravieţuire. Am ştiut că am nişte medici lângă mine, a depins extraordinar de mine şi de ajutorul lui Dumnezeu.
     Credinţă? La o anumită vârstă, vârsta adolescenţei, când toţi ştim că într-un anumit fel ai nevoie să ţi se demonstreze ce vezi, asta există. Acum, oricine să vină să-mi spună că Dumnezeu nu există, i-aş putea dovedi eu însămi contrariul. Atunci când am fost într-o situaţie în care medicii doar se uitau la mine, părinţii la fel, oricât de mult ar fi încercat ei, au făcut tot posibilul, dar, până la urmă, tot Dumnezeu m-a ajutat. Niciodată să nu-ţi pierzi credinţa. Eu am crezut că mă poate ajuta, şi m-a ajutat cu adevărat. Aş vrea să spun asta şi altor copii sau altor adolescenţi care au îndoială că, într-un fel sau altul, o să vină momentul în care o să se dovedească".
     Ne-am interesat în continuare asupra modului în care a fost ajutată de către cei din jur. În acest sens Ramona ne-a relatat că în primul rând părinţii au făcut totul, aşa cum se cuvine, dintr-un sentiment părintesc, ireproşabil. Apoi, am fost pur şi simplu profund mişcat când a accentuat sprijinul deosebit al fratelui său Radu, care, după ce a venit din armată acasă, şi-a dat ultimul bănuţ pentru surioara lui. Ne-a impresionat profund spiritul de solidaritate, de omenie deosebită al unor moţi, vecini, familiile Avram Bar şi Tiberiu Nariţa, pe care Ramona îi consideră ca pe a doua familie a ei. Mai mult, 32 de persoane din satul Cărpiniş - Roşia Montană (satul tatălui) şi Sohodol (satul de origine al mamei), au mers special până la Cluj să doneze sânge pentru Ramona. Iată ce ne-a spus în acest sens Ramona. "Au venit pe gratis, n-au cerut nimic. Sunt oameni din Sohodol pe care i-am văzut atunci pe coridorul spitalului din Cluj. Mi se părea că-i cunosc din vedere, dar ce fac aici?!?" Ramona ne-a dat multe nume, dar din lipsa spaţiului ne cerem scuze că nu-i putem aminti pe toţi, dar oricum spiritul de mulţumire sufletească al Ramonei sperăm că se va răsfrânge în bine pentru toţi aceştia. Temperamental, Ramona este o fire veselă, amuzantă, explozivă. Iradiază de bucurie, voinţă de fier şi speranţă. Doreşte să devină psiholoagă întrucât, spune ea, "am observat că pot să-i înţeleg pe oameni". Nu putem să nu reproducem şi cuvintele prin care Ramona face un adevărat apel umanitar, nu pentru ea, ci pentru cei care au astfel de probleme. "Aş vrea să lansez un apel pentru orice persoană fizică sau juridică care are posibilitate şi suflet să-i ajute pe cei care sunt în astfel de situaţii. Totul e perfect, ai bani, ai tot ce vrei. Dar când apare boala, deodată totul se duce, oricât ai fi de bogat sau de sărac".
     Ne-am interesat în final de dorinţele Ramonei. Ea ar avea nevoie de o bicicletă şi un scaun cu rotile, pentru că nu poate urma un program de fizioterapie sau sport la sală. Ar vrea să-şi facă un program al ei în funcţie de situaţia ce se impune. Întâmplarea a făcut ca la finalul discuţiilor noastre, să apară şi d-l Virgil Nariţa, primarul comunei Roşia Montană. D-l primar i-a promis că-i rezolvă această doleanţă. Iată încă o dovadă de omenie a d-lui primar - printre multe altele pe care ziarul "Unirea" le-a consemnat cu nenumărate ocazii.
     Încheiem cu următoarele cuvinte ale Ramonei: "Eu sunt o dovadă vie că dacă lupţi se poate trăi, dacă tu vrei să trăieşti trebuie să înţelegi, pentru tine o faci. Părinţii ţi-au dat o dată viaţă, te-au ajutat, dar nu mai pot s-o facă şi a doua oară!"
Ioan RADU