Ultima oră
Știri
Astăzi va avea loc
Conferinţa judeţeană a SANITAS Alba
     Liderul Sindicatului SANITAS Alba, Marius Sepi, ne-a informat că în cursul acestei zile, începând cu ora 10.00, la Spitalul Judeţean Alba va avea loc Conferinţa judeţeană a sindicatului pe care-l conduce. La această întâlnire vor fi prezenţi 42 de delegaţi din tot judeţul, ce îi vor reprezenta pe cei 1763 de membri. Cu acest prilej va fi făcută o analiză a activităţii SANITAS pe anul 2001 şi va fi supus validării noul statut. (F.R.)
În acest an
Prefectul Ioan Rus a contestat 16 acte administrative
     De la începutul anului, prefectul Ioan Rus a atacat în contencios administrativ 16 acte administrative ale autorităţilor locale, în speţă dispoziţii ale primarilor şi hotărâri de consiliu local. Ulterior, 10 dintre acestea au fost revocate, 6 aflându-se în continuare pe rol. În ceea ce priveşte hotărârile contestate, acestea se refereau la stabilirea impozitelor şi taxelor locale ce au fost avizate de CL din Sebeş, Şona, Râmeţ şi Lopadea Nouă. Dintre dispoziţiile primăriilor de departe cea mai ciudată a fost cea a primarului din Blandiana care şi-a acordat atât lui cât şi viceprimarului al treisprezecelea salar, fapt ce contravine legii. (R.J.)
Noi restituiri funciare
     În recenta şedinţă a comisiei judeţene de fond funciar, desfăşurat la Prefectura Alba, s-au discutat 10 cazuri bazate pe Legea 18/1991, toate soluţionându-se prin decizii de admitere. De asemenea, conform Legii 1/2000, s-a aprobat pentru Comisia locală din comuna Berghin anexa 47 cu 2 poziţii precum şi suprafaţa de 1,43 ha teren agricol. Comisia a mai aprobat pentru Cîmpeni 10,81 ha pădure ce vor intra în posesia a 10 persoane fizice, precum şi cererea Şcolii generale Certege pentru suprafaţa de 5,755 ha pădure. (R.J.)
Azomureş reduce preţurile
     Biroul de presă al Ministerului Administraţiei publice ne-a informat că Azomureş SA va reduce cu 12% preţurile pentru piaţa internă. Anunţul a fost făcut după întâlnirea dintre prefectul judeţului Mureş şi conducerea firmei. (S.F.D.)
Ioan Bogăţan - noul reprezentant în AGA la SC "Apă-Canal"
     Consiliul local Alba Iulia a stabilit în cadrul şedinţei de ieri că noul său reprezentant în AGA de al SC "Apă-Canal" Alba Iulia va fi d-l Ioan Bogăţan. Acesta este directorul Agro City Center Alba Iulia. Numirea sa în această calitate survine ca urmare urmare a demisiei d-lui Mircea Meteş. Acesta a avut de ales între păstrarea calităţii de membru în AGA la SC "Apă-Canal" şi dobândirea calităţii de consilier local. A optat pentru cea de-a doua variantă. (A.D.)
În judeţul Alba
146 de copii au fost reintegrați în familie
     Directorul DGPDC Alba, prof. Sorin Chirilă, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă ce a avut loc la sediul CJ Alba că în perioada ianuarie - septembrie 2001, în judeţul nostru au fost reintegraţi în familiile naturale 146 de copii. La nivelul Regiunii 7 "Centru" au fost reintegraţi în total 768 de copii, iar la nivel naţional 9311. (F.R.)
Colegiul Național "David Prodan" din Cugir a primit 25 de calculatoare din partea MEC
     Colegiul Naţional "David Prodan" din Cugir a fost cuprins în proiectul naţional iniţiat de MEC privind dotarea cu calculatoare performante a unităţilor de învăţământ din întreaga ţară. Astfel, în perioada ianuarie-februarie 2002, baza materială a colegiului a fost îmbogăţită cu 25 de calculatoare şi componente specifice PENTIUM IV, livrate şi instalate prin compania Compaq Computer Romania din Bucureşti. Această acţiune a fost posibilă graţie faptului că unitatea şcolară mai sus menţionată este o şcoală de elită la nivelul învăţământului din judeţ şi din ţară care a înscris de-a lungul anilor rezultate de excepţie la olimpiadele şi concursurile naţionale şi internaţionale de informatică, ne-a informat directorul colegiului, prof. Ionică Dâncan. (N.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
De la 1 martie
Consilierul Ilie Petru îşi încetează activitatea în cadrul Prefecturii judeţului Alba
Comunicat de presă
     Arestarea lui Daniel Ilie Petru (fiul lui Ilie Petru, consilier pe problemele romilor în cadrul Prefecturii Alba), a determinat o amplă mediatizare în mass-media locală şi centrală, pe care noi o considerăm tendenţioasă. Asocierea permanentă a numelui lui Daniel Ilie Petru, cu numele prefectului de Alba, Ioan Rus, este rău intenţionată, această manieră amintind de practicile regimului comunist.
     Precizăm că d-l Ilie Petru, tatăl celui incriminat, este consilierul Prefecturii Alba şi nu al prefectului Ioan Rus, aşa cum eronat a relatat mass-media. Această denaturare a realităţii reprezintă doar simple speculaţii ale presei şi nu fac decât să aducă atingere imaginii prefectului şi a instituţiei pe care o conduce. Fiecare individ este responsabil de faptele comise, iar faptul că tatăl lui Daniel Ilie Petru este consilier în cadrul Prefecturii Alba nu implică instituţia Prefecturii, cu atât mai puţin persoana prefectului de Alba, Ioan Rus.
     Pentru eliminarea oricăror suspiciuni, începând cu data de 1 martie a.c., Prefectura judeţului Alba va înceta raporturile de muncă cu d-l Petru Ilie. (Biroul de presă al Prefecturii judeţului Alba)
La finele anului 2001, la nivelul DGFP Alba
Veniturile colectate la bugetul statului au depășit 1.000 de miliarde de lei
     La finele anului 2001 realizarea veniturilor la bugetul statului, la nivelul Direcţiei Generale a Finanţelor Publice Alba se prezintă astfel: pe totalul DGFP Alba s-au colectat 1.042,5 miliarde de lei, iar în ceea ce priveşte administraţiile municipale aceste venituri depăşesc 500 de miliarde de lei. În ceea ce priveşte administraţiile financiare orăşeneşti, veniturile la bugetul statului realizate de acestea reprezintă peste 76 de miliarde de lei. Tot în aceeaşi perioadă, marii contribuabili au virat la bugetul statului 450 de miliarde de lei. "În anul 2001, o creştere semnificativă a înregistrat impozitul pe veniturile salariale (cu 53,5 la sută faţă de 2000) şi impozitul pe profit (cu 30,5 la sută), ca urmare a creşterii numărului agenţilor economici care au realizat profit în acea perioadă şi reducerii impozitului pe profit în cazul exporturilor", ne-a declarat d-na Iulia Mireştean, şef birou Analiză, sinteză, rapoarte şi relaţii cu mass-media din cadrul DGFP Alba. (A.D.T.)
Întâlnirea Consiliului de Dezvoltare Regională "Centru"
     Joi, 28 februarie a.c., la Sfântu Gheorghe va avea loc şedinţa ordinară a Consiliului pentru Dezvoltare Regională a Regiunii "Centru". Judeţul Alba va fi reprezentat la această întâlnire de co-preşedintele Augustin Presecan, preşedintele CJ Alba, Mircea Hava, primarul municipiului Alba Iulia, Ioan Viorel Sicoe, primarul oraşului Câmpeni, Ioan Cristinel Metea, primarul comunei Unirea. Lucrările reuniunii se vor desfăşura după următorul proiect al ordinii de zi: * Raportul de activitate al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională "CENTRU" pe anul 2001; * Raportul Agenţiei pentru Dezvoltare Regională "CENTRU" privind execuţia bugetară pe anul 2001; * Proiect de hotărâre privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională "CENTRU" pe anul 2002; * Proiect de hotărâre privind aprobarea programului de lucru al Agenţiei pentru Dezvoltare Regională "CENTRU", pe anul 2002; * Proiect de hotărâre privind modificarea unor tarife pentru serviciile prestate de către Agenţia pentru Dezvoltarea Regională "CENTRU" în anul 2002; * Proiect de hotărâre privind modificarea contribuţiei consiliilor locale şi judeţene la bugetul Agenţiei; * Proiect de hotărâre privind aprobarea Comitetului de Selecţie, din cadrul componentei "Formare profesională - învăţământ profesional şi tehnic (TVET), Phare 2001"; * Proiect de hotărâre privind ratificarea Convenţiei de Twinning; * Proiect de hotărâre privind aprobarea Raportului de Evaluare a proiectelor din cadrul Programului Phare RO-0007.02.01 - Coeziune Economică şi Socială Dezvoltarea rezurselor umane în contextul restructurării industriale; * Prezentarea Programului PHARE-2001, aprobat prin Memorandumul de Finanţare, semnat între România şi Comisia Europeană la 4.12.2001; * Diverse. (F.R.)
Cetățenii din Sebeș în dialog cu senatorul Cornel Filipescu
     La sfârşitul săptămânii trecute, senatorul PSD de Alba, Cornel Filipescu a acordat audienţe la Sebeş, problemele ridicate de către cei 21 de cetăţeni prezenţi având un grad ridicat de complexitate. Concret, un grup de 5 persoane din localitatea Răchita, comuna Săsciori, s-au plâns d-lui Filipescu de faptul că din luna iunie a anului trecut nu au mai intrat în posesia drepturilor cuvenite asistenţilor persoanelor cu handicap. În acest caz, senatorul PSD a luat legătura cu primarul comunei Săsciori, acesta dând asigurări că, în funcţie de buget, va acorda prioritate persoanelor respective. De asemenea, un alt grup de cetăţeni au reclamat faptul că instanţele de judecată amână fără motiv pronunţarea în anumite cauze care îi privesc în mod direct. Acestora li s-a explicat faptul că un parlamentar nu se poate amesteca în treburile justiţiei şi că trebuie să fie urmată întreaga procedură legală, adică începând de la Judecătorie şi terminând la Curtea Supremă de Justiţie. De asemenea, d-l Filipescu i-a mai sfătuit să înainteze un memoriu şi la Ministerul Justiţiei, Procurorul General şi Avocatul Poporului. Nu în cele din urmă alţi cetăţeni au invocat valoarea foarte scăzută a pensiilor, senatorul Filipescu, precizându-le acestora, ca până în anul 2004, prin aplicarea unor recorelări, cuantumul pensiilor va ajunge la un nivel acceptabil. Mai trebuie specificat faptul că senatorul Cornel Filipescu a fost prezent şi în localitatea Doştat, cetăţenii de aici precizându-i pe larg diversele probleme cu care se confruntă comunitatea.
Răzvan JURCĂ
Femeile PSD se organizează
     În sala mică a Casei de cultură a sindicatelor Alba Iulia a avut loc Conferinţa organizaţiei municipale de femei a PSD. Conferinţa şi-a propus să analizeze obiectivele prioritare pentru anii 2002-2003 în toate domeniile de activitate: politic, economic, social, sănătate-educaţie, cultural, aşa cum reies ele din oferta electorală a partidului. Potrivit acestor domenii au fost constituite departamente ocupaţionale, fiecare condus de membre marcante ale organizaţiei de femei.
     Analizele făcute au evidenţiat faptul că şansa exprimării cu adevărat a libertăţilor civice o reprezintă numai social-democraţia. Conferinţa, la care au fost prezenţi 162 delegaţi din cei 180 nominalizaţi, a ales preşedinta Organizaţiei Municipale de Femei Alba Iulia a PSD în persoana doamnei economist Ileana Ion, Consiliul Municipal, Biroul Municipal şi a desemnat cele 30 candidate pentru Consiliul Judeţean al organizaţiei de femei. Ca vicepreşedinţi au fost nominalizate Angela Băruţă, Daniela Stoia, Iulica Morar, Sidonia Făgădar, iar secretar a devenit doamna Daniela Toma. (R.J.)
Mesajul deputatului Codrin Ștefănescu
Stimate Doamne, dragi colege,
     Fără prezenţa dvs. în politică: * nu am învăţa arta de a ne însuşi criticile, pentru ca, în timp, să câştigăm în calitate; * nu am învăţa că eleganţa şi bunul simţ sunt necesare chiar şi aici, în Parlament; * nu am găsi drumul uşor spre linişte şi comunicare; * tot fără dvs., nu am avea o percepţie reală a stărilor care compun anotimpurile.
     Fac parte din generaţia care vă preţuieşte şi vă înţelege cel mai bine. Încerc să vă promovez atât în Parlament, cât şi în funcţiile de decizie - acolo unde activaţi. Mulţi dintre colegii mei au fost revoltaţi când am recomandat că o parte din noi ar trebui să mai meargă şi pe la sala de sport. Am făcut asta pentru că ştiu bine că dvs. vă îngrijiţi, vă aranjaţi şi luptaţi ca în fiecare zi să arătaţi mai bine. Şi mai ales, stimate doamne, dragi mame, iubite prietene şi soţii... fără dvs. ori nu am exista - ori nici nu ar mai avea rost să existăm. Vă îmbrăţişez şi vă sărut pe toate deopotrivă, acum la început de primăvară.
Codrin ŞTEFĂNESCU, deputat de Alba, secretar executiv al PSD

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.