Revoluţia globală a ajuns în Moldova!
     Credeam că odată cu falimentul sistemului comunist viaţa românilor se va îmbunătăţi, aşa cum s-a îmbunătăţit viaţa altor popoare sufocate de Cortina de fier. Cu greu, scârţâind, după ani de permanent sacrificiu, putem afirma că viaţa în ţara noastră a intrat pe făgaşul normal şi s-a ameliorat întrucâtva. Din nefericire nu s-a întâmplat acelaşi lucru cu românii din Moldova. E de-a dreptul inexplicabilă rezistenţa la schimbare de care dau dovadă românii. Atât cei din Moldova, cât şi cei din România. Letonia, Estonia şi Lituania s-au debarasat cât ai bate din palme de tristul lor trecut, scăpând de suferinţa pricinuită de apăsarea cizmei ruseşti. Moldova, însă, a rămas cantonată încă în zona de influenţă a Rusiei, determinată de dependenţa economică şi de alte mijloace mult mai subtile (printre care se află, evident, manipulările grosolane practicate de structurile KGB-iste). Moldova, cu Voronin lăfăit pe jumătate din tronul domnesc al lui Ştefan cel Mare, a devenit ultimul bastion al comunismului rusesc în confruntarea acestuia cu tendinţele democratice ale Europei întregi. De-a dreptul dureros. Dar şi mai dureroasă e poziţia României, silită să zâmbească frumos în faţa Europei, în aşteptarea summit-ului de la Praga, şi să închidă ochii la suferinţele populaţiei româneşti de dincolo de Prut (peste două treimi din populaţia Moldovei, în ciuda intensei rusificări la care a fost supusă de-a lungul timpului). Devine, astfel, evident faptul că ceea ce se petrece acum în Moldova este reacţia firească a românilor de acolo la provocările ruşilor. Provocări ce au drept scop punerea României în situaţia de a reacţiona şi de a-şi închide singură uşa spre NATO şi UE! Prin urmare, provocările comuniştilor de sorginte rusă care guvernează acum Moldova nu îi vizează doar pe românii moldoveni ci ne vizează pe noi, în mod direct. E clar că Rusia nu vrea ca România să intre în NATO şi UE. (Dacă ne gândim la rezistenţa la schimbare care se manifestă inclusiv în ţara noastră, prin tot felul de indivizi manipulaţi la modul subtil, realizăm că, poate, ruşii au încă o mare influenţă chiar la noi acasă!)
     În afară de reacţia firească a moldovenilor noştri la provocările comuniştilor ruşi, în Moldova se mai petrece ceva. Zona respectivă a devenit una de contact şi de presiune dintre două sisteme mondiale, expresia cea mai vizibilă a revoluţiei globale. O revoluţie care, oricâtă opoziţie va întâlni din partea anacronicului sistem sovietic, va trece ca un tăvălug peste el, până la hotarele Asiei. Mânat înainte de realităţile economice ale lumii moderne. În următoarea fază zona de presiune se va muta la ruşi acasă, căci şi printre ei există minţi lucide care realizează că nu forţa şi rezistenţa la schimbare sunt rezolvări ale problemelor, ci deschiderea, dialogul, relansarea economică pe o piaţă liberă, în care România, Moldova, ca şi celelalte ţări europene să fie parteneri, nu nişte vecini timoraţi, permanent ameninţaţi cu... expansiunea. Da, cu expansiunea, căci în ciuda declaraţiilor absurde ale Guvernului comunist moldovean, nu România are pretenţii teritoriale, ci Rusia, a cărei slugă este respectivul guvern. Ce altceva, dacă nu tendinţă expansionistă relevă tentativa de a se oficializa limba rusă într-o ţară cu populaţie de o covârşitoare majoritate românească?
     Ce are de făcut România? E clar că inimile românilor sunt alături de cele ale românilor moldoveni şi, chiar dacă sunt de dorit mişcări vizibile de solidaritate şi simpatie din rândul populaţiei noastre, reacţiile oficiale, diplomatice, trebuie să fie calculate, lucide. Să nu răspundem provocărilor ruseşti, ci să urmăm exemplul Germaniei şi Ungariei. Nici nu trebuie măcar adusă în discuţie problema graniţei (absurde, e drept) de pe Prut. Germania de Vest a cucerit economic, în întregime, Germania de Est, după căderea zidului Berlinului. Ungaria, de asemenea, e prezentă şi foarte puternică economic în Ardeal, sprijinindu-şi fiii. Să ne dovedim şi noi suficient de puternici economic pentru a ne ajuta fraţii şi, astfel, îi vom avea alături de noi, indiferent câte graniţe de sârmă ghimpată ar încerca să ne separe. Dar este neapărat necesar un protest românesc şi internaţional în favoarea retragerii trupelor ruseşti de ocupaţie din Moldova. Europa, trezeşte-te! Nu mai suntem în epoca expansiunii imperialismului, ci în secolul XXI, cel al luptei comune împotriva terorismului, cel al reconsiderării pe principii de colaborare strânsă a sistemelor de securitate (inclusiv a celor ruseşti), cel al conlucrării pe plan economic pentru eradicarea flagelului ce stă la baza majorităţii conflictelor: sărăcia. Concluzia? Ceea ce se petrece în Moldova nu este doar reacţia românilor moldoveni în apărarea fiinţei lor, ci şi în apărarea fiinţei noastre, în fond în apărarea Europei!
Ioan HĂNŢULESCU