Societatea românească şi bufetul suedez
     Un bun prieten al românilor albaiulieni, Jean Charles Sanchez, s-a mutat în "odaia sufletelor", chemat de Dumnezeu să dea seamă de împlinirea misiei sale pe pământ. Misia de dăruitor, de sprijinitor al celor aflaţi în deznădejde, de om risipitor de lumină şi frumuseţe până la uitare de sine. Poate că nu aş mai fi scris nimic despre plecarea discretă în nefiinţă a lui Jean Charles Sanchez (căci s-au priceput alţii mai apropiaţi lui să-şi exprime regretul), dacă nu mi-aş fi amintit de o întâmplare petrecută la restaurantul "La Provence", pe care-l patrona prietenul francez ca reprezentant al Asociaţiei "Arles-Alba Iulia, cultură şi solidaritate". De Ziua naţională a Franţei, la restaurantul lui Jean Charles au fost invitate mai multe persoane dintre cele apropiate, din Alba Iulia, precum şi un grup de francezi. S-a luat masa după modelul bufetului suedez. Am observat atunci că unii au rămas flămânzi, în special românii. Din bun simţ, din timiditate, furaţi de discuţii şi de spectacolul organizat, unii dintre români nu s-au prezentat la bufetul organizat şi, între timp, bucatele se volatilizaseră. Unii se serviseră de două sau trei ori, fără să le pese de ceilalţi... (Tot românii, căci francezii luaseră o singură dată şi gata!)
     Concluzia este că tupeul (ca să nu spun obrăznicia) se dovedeşte util în lumea în care trăim. Au demonstrat acest lucru alegerile din noiembrie 2000, când unii candidaţi valoroşi au fost surclasaţi de băgăreţii şi descurcăreţii cu tupeu. Demonstrează acest lucru economia noastră, în care marii învârtiţi sunt de fapt marii corupţi şi corupători, cei ce ştiu să dea din coate pe la toate bufetele suedeze şi se asigură că sunt invitaţi la toate, indiferent de puterea organizatoare. (E drept, numai cei bine "relaţionaţi" politic ştiu când, cum şi unde se organizează bufetele suedeze ale economiei româneşti). De fapt, toată economia românească e un bufet suedez, la care se înghesuie tupeiştii "relaţionaţi" din ţară sau din străinătate. (Chiar dacă înghesuiala lor creează o mulţime de flămânzi). De asemenea, dezbaterile televizate sunt, parcă, înghesuieli la un bufet suedez al recunoaşterii publice, al imaginii... sau mai degrabă nişte discuţii de cârciumă, unde fiecare încearcă să smulgă o halcă mai mare de spaţiu de emisie, închizând gura celor care poate că au într-adevăr ceva important de spus.
     Ei, dar în materie de politică internaţională devine chiar evident că bufetul suedez al relaţiilor mondiale, ca sistem, ne este nefavorabil. Pentru că noi n-avem tupeul (sau fermitatea) ungurilor, nici ceafa groasă (ca şi obrazul) bulgarilor, nici nu ne permitem agresivitatea flămândă a ruşilor. Deci, cu atât mai puţin găsim (prin diplomaţii noştri) un loc lângă nemţii cu apetit uriaş, lângă englezii distanţi care ştiu să-şi ia porţia chiar din faţa altora, lângă francezii dezinvolţi pentru care totul (de la luarea mesei până la relaţiile internaţionale) e un balet delicat, subtil şi dur totodată.
     Dincolo de metaforă rămâne realitatea, crudă pentru noi: nu suntem pregătiţi din nici un punct de vedere să luăm masa la bufetul suedez mondial. La noi tradiţia este încă la nivel feudal, cu mese pantagruelice ca acelea din "Chef la mănăstire" (Vasile Voiculescu), sau cele ale "Crailor de Curtea Veche" (Mateiu Caragiale). O masă somptuoasă, unde vechii boieri se îndoapă dintotdeauna, indiferent cât de rău ar duce-o ţara, "...limea", căreia i se aruncă din când în când câte un oscior. Grav este că aceşti boieri supraponderali nu ştiu să se înghesuie la mesele rotunde internaţionale, unde se taie pentru toate naţiunile tortul marilor avantaje economice ale lumii. Pe de altă parte, la nivel intern mulţi români rămân apatici, aşteptând în faţa unei mese pe care o ştiu plină de bucate. Ei nu se înghesuie tocmai de aceea pentru că (logic) ar fi bucate destule, pentru toată lumea. Nu ştiu, sărmanii, cât de mare e foamea celor ce şi-au făcut din datul din coate un mod de viaţă!
Ioan HĂNŢULESCU