Ultima oră
Știri
Organizaţia Studenţilor Democraţi Alba deschide un Job Club
     Constatând marile discrepanţe existente între oferta de pe piaţa muncii şi oferta de şcolarizare promovată mai ales în instituţiile de învăţământ superior, Organizaţia Studenţilor Democraţi Alba a decis să vină în sprijinul celor aflaţi în căutarea unui loc de muncă. Alin Tomuş - preşedintele organizaţiei, precizează că nu este vorba de a găsi efectiv un loc de muncă pentru solicitanţi, ci de a oferi consiliere pentru cei aflaţi la anaghie. Astfel, de la 1 aprilie, la sediul PD Alba va funcţiona un Job Club în cadrul căruia consilierea necesară va fi asigurată de specialişti în domeniu. (A.D.)
Un sfert din pacienţii Laboratorului de medicină legală sunt femei maltratate de soţi sau concubini
     Surse din cadrul Laboratorului de Medicină Legală Alba ne-au declarat că, în cursul unui an, circa 25 la sută dintre pacienţi sunt femei care au fost bătute sau maltratate de soţii sau concubinii lor. Cele mai multe femei sunt agresate de soţi pe fondul disputelor conjugale sau al consumului de alcool. Corecţia aplicată soţiilor începe de obicei cu o palmă şi sfârşeşte de cele mai multe ori cu picioare, pumni. Din păcate se întâmplă ca unele femei să fie agresate cu pari de vie, linguri de lemn sau curele. Cele mai multe victime ale agresiunii bărbaţilor primesc după un astfel de tratament cel puţin 10 zile de spitalizare. Există însă şi cazuri mai grave, când bărbaţii îşi maltratează soţiile supunându-le unor chinuri greu de imaginat. Un astfel de caz s-a înregistrat în judeţul Alba, în urmă cu 2 ani, când victima a stat în spital nu mai puţin de 2 luni, după ce a fost agresată de soţ. Bărbatul şi-a "bumbăcit" bine nevasta, după care a împins-o pe o căpiţă de fân şi a incendiat-o. Pe lângă numeroasele traumatisme femeia s-a ales şi cu arsuri greu de suportat. (F.R.)
Centre de Permanenţă deservite de medicii de familie
     Direcţia Sanitară Alba derulează un program prin care se intenţionează crearea unor Centre de Permanenţă unde medicii de familie vor asigura un sistem de gardă zilnic, între orele 20 - 8 şi în sărbătorile legale. Prin acest program se urmăreşte degrevarea medicilor din cadrul Serviciului de Urgenţă al Spitalului Judeţean Alba ce se confruntă cu o "inflaţie" de cazuri care, de multe ori, pot fi rezolvate de medicii de familie. Deocamdată, Direcţia Sanitară şi Colegiul medicilor din Alba nu au ajuns la o înţelegere în ceea ce priveşte amplasarea acestor centre şi cine va asigura dotarea necesară. (D.M.)
Duminică, 10 martie
Sărbătoare la Băgău
     "Cu Hristos al meu am fost, sunt şi voi fi". Sunt cuvintele Sfântului, marelui Mucenic Teodor Tiron care a trăit între anii 284-305 (?) în timpul domniei împăratului Diocleţian. Mucenicul era dintr-o cetate a Amasiei, numită Hornialon, ostaş creştin în ceata Tironilor (adică recruţilor) din legiunea Margaritilor, condusă de generalul păgân Vringa. Refuzul de a aduce jertfă idolilor s-a soldat cu suferinţe cumplite pentru Sfântul Mucenic. În timpul patimilor (a fost străpuns cu o roată cu dinţi de fier şi apoi aruncat într-un cuptor cu foc) neîncetat mărturisea cu bucurie: "Cu Hristos al meu am fost, sunt şi voi fi".
     Sunt două motive pentru care am spicuit din viaţa Sf. Teodor Tiron: unul, pentru a prezenta un scurt istoric al Bisericii greco-catolice din Băgău, care dovedeşte prezenţa incontestabilă a comunităţii greco-catolice în această regiune în anul 1948, a-i încuraja, cu cuvintele Mucenicului, pe credincioşi pentru a-şi reînnoi făgăduinţele făcute la botez de a se uni cu Hristos în Biserica creştină, zidită pe Petru, catolică în extensiune şi ortodoxă în dreapta credinţă, iar altul pentru a anunţa marea bucurie prilejuită de sfinţirea locului pentru construirea unui nou lăcaş de cult, duminică, 10 martie a.c., ora 10.00, la Băgău. Momentul va fi onorat de participarea Mitropolitului Blajului - IPS Lucian Mureşan.
S-a încheiat distribuirea materialelor de recensământ
     De la începutul acestei săptămâni, au început să fie distribuite tuturor recenzorilor din judeţ mapele care conţin documentaţiile necesare desfăşurării procesului de recensământ, operaţiune care s-a finalizat ieri la Alba Iulia. Şefa Direcţiei Judeţene de Statistică Alba, ec. Ana Topîrceanu, ne-a mai precizat faptul că zilele următoare vor fi dedicate unor vizite în teritoriu pentru lămurirea tuturor problemelor de ordin metodologic, precum şi pentru pregătirea recenzorilor, în vederea efectuării vizitelor preliminare în zonele arondate din perioada 14-17 martie a.c. Recensământul propriu-zis va debuta pe data de 18 martie a.c. (R.J.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Pentru salvarea uzinei şi a oraşului
Cugirenii cer sprijinul preşedintelui României
D-lui preşedinte al României Ion Iliescu *Spre ştiinţă, d-lui prefect de Alba, av. Ioan Rus
Excelenţă,
     Mă adresez dumneavoastră în calitate de preşedinte al ţării şi de preşedinte al CSAT.
     Prin intermediul federaţiei sindicale "Avram Iancu" şi al confederaţiei BNS am avut prilejul să particip alături de reprezentanţi ai CSAT la elaborarea unei ample lucrări care cuprindea un program viabil cu şanse reale de relansare a sectorului Industriei de Apărare.
     Uzina din Cugir, care este una dintre firmele importante din acest sector, se regăsea în cadrul acestui program cu o serie de măsuri concrete menite să reglementeze într-un fel situaţia sa actuală.
     Personal am avut mare încredere în programele şi măsurile adoptate de reprezentanţii sindicatelor din domeniu împreună cu reprezentanţi ai CSAT, prin bunăvoinţa d-lui consilier prezidenţial Talpeş.
     În egală măsură am avut încredere că protocolul încheiat între cei patru miniştri (Finanţe, Industrie, Muncii şi Apărare) şi Federaţiile sindicale din domeniu, în data de 20.12.2001, va deveni realitate.
     Din nefericire, constat acum că programele sunt ignorate, întâlnirile preconizate să aibă loc cu sindicatele nu s-au petrecut şi suntem din nou în faţa unui program de restructurare din care a fost materializată doar disponibilizarea de personal.
     Precizez că în ultimii 5 ani de zile uzina din Cugir a fost supusă unui număr de 4 programe de restructurare, din care concrete au fost doar disponibilizările de personal, iar uzina mai are acum 6.500 de salariaţi din cei 18.600 pe care-i avea în 1989.
     În această situaţie consecinţele sociale sunt previzibile şi dureroase: *şomajul real în oraşul Cugir este acum de 71%; *a fost întreruptă furnizarea de agent termic şi apă caldă către cetăţeni din cauza celor 12 miliarde de lei pe care aceştia le datorează prestatorilor de servicii: *un număr însemnat de cetăţeni a primit sau urmează să primească execuţie silită pentru evacuarea din locuinţă din cauza datoriilor foarte mari pe care le au; *din cauza situaţiei economice nefavorabile din oraş, bugetul Consiliului local nu poate acoperi cheltuielile destinate protecţiei sociale, respectiv subvenţia pentru energia termică, ajutoarele pentru familiile nevoiaşe, salariile asistenţilor persoanelor cu handicap, ajutorul social minim garantat, finanţarea cantinei de ajutor social. În aceeaşi situaţie se află plata de către primărie a costurilor energiei termice pentru cele 7 grădiniţe, 5 şcoli generale şi 2 licee; *de 2-3 ani de zile, în mod sistematic, o mare parte din locuitorii oraşului îşi iau pâinea şi alte alimente de strictă necesitate pe datorie; *cei 6.500 de salariaţi ai uzinei (care reprezintă 83% din salariaţii oraşului) nu şi-au primit salariile integral pentru luna ianuarie 2002, motiv pentru care nu şi-au achitat datoriile la pâine şi alimente, iar furnizorii acestora se tem că nu-şi vor mai recupera banii; *nu este garantată plata integrală a salariilor pentru luna februarie, deoarece lipsesc banii necesari ce ar fi trebuit alocaţi prin HG de către Ministerul Industriei şi Resurselor, pentru plata "nucleului de bază", aşa cum cei 4 miniştri invocaţi anterior au convenit cu sindicatele.
     Domnule preşedinte, Sindicatul Liber din UM Cugir a considerat întotdeauna că procedura ordonată desfăşurată prin intermediul organelor abilitate ale statului este soluţia cea mai bună pentru menţinerea securităţii sociale, întrucât aceasta la rândul ei este cel mai important element de siguranţă naţională.
     Sunt consternat de faptul că problemele sociale deosebit de grave semnalate de sindicatul nostru sunt ignorate, iar noi nu mai putem menţine situaţia sub control.
     Pe fondul nemulţumirilor reale ale oamenilor legate de sărăcia în care trăiesc şi teama că-şi vor pierde locurile de muncă, anumite curente politice îndeamnă la revoltă şi destabilizare.
     Motivele descrise mai sus mă determină ca împreună cu primarul oraşului Cugir să vă cerem sprijinul, convinşi fiind că prin dumneavoastră se pot găsi soluţii imediate pentru salvarea uzinei şi a oraşului. (liderul Sindicatului Liber SC Cugir SA, ing. Crăciun HERLEA; primarul oraşului Cugir, ing. Aurel VOICU)
De 8 Martie, la Alba Iulia şi Sebeş
Femeile au luat cu asalt bursa locurilor de muncă
Au fost selecţionate în vederea angajării 231 de persoane
     Potrivit planului naţional de acţiune al Agenţiei Naţionale de Ocupare a Forţei de Muncă, ieri, 8 Martie, la ora 9.00, AJOFM Alba a organizat "Bursa locurilor de muncă pentru femei". La această acţiune au participat doar 37 de agenţi economici din Alba Iulia şi Sebeş din cei 277 contactaţi", a precizat d-na Emilia Suciu, de la compartimentul relaţii cu mass-media al AJOFM Alba. Fiecare femeie care s-a prezentat (la orele dimineţii) la bursa locurilor de muncă a primit în dar, din partea Primăriei municipiului Alba Iulia, o cană şi o floare. Până la ora 10.00, la Alba Iulia şi-au manifestat interesul pentru a ocupa un loc de muncă aproape 500 de femei. Până la sfârşitul acţiunii, la Alba Iulia şi Sebeş au participat la bursă 719 persoane, iar locurile de muncă oferite de agenţii economici din judeţ au fost în număr de 197. La Alba Iulia au participat la bursa locurilor de muncă pentru femei 16 firme, fiind solicitate persoane calificate în meseriile: ceramist, ospătar, patiser, bucătar, croitorese, vânzătoare, asistenţi sociali, animatori culturali, agenţi de asigurare, menajere, agenţi imobiliari, confecţioneri îmbrăcăminte, fiind amenajat, de asemenea, un stand de informare şi recrutare al Liceului Militar " Mihai Viteazul". La finalul bursei, în cele două localităţi din judeţ au fost selecţionate în vederea angajării 231 de femei. Acestea vor trebui să dea şi o probă de lucru. Numărul exact al persoanelor angajate se va cunoaşte doar la sfârşitul lunii martie. (A.D.T.)
În doar două zile
Pompierii au stins șase incendii
     *Ocoliş, 7 martie, ora 0.30. La gospodăria lui Ştefan Răduţ a izbucnit un incendiu care a distrus 2 tone de fân şi s-a extins la staţiunea de montă din vecini, unde a distrus încă 2 tone de fân. Au intervenit pompierii militari din Turda şi pompierii civili din Baia de Arieş. Potrivit cercetărilor, incendiul a izbucnit de la câteva scântei luate de vânt, de la un foc care ardea mocnit în apropiere. Prejudiciul a fost estimat la circa 10 milioane de lei. Focul a fost localizat şi stins la ora 3.30 dimineaţa.
     *Poşaga, 6/7 martie, miezul nopţii. La o magazie aparţinând SC MenosProdImpex SRL Poşaga a izbucnit un incendiu care a distrus subansamble de gater în valoare de 3 milioane de lei. Vântul puternic a extins incendiul şi la pădurea din apropiere, arzând 50 de ari de lizieră din locul numit Valea Poienii.
     *Lunca Mureş, 7 martie, ora 11.15. Un incendiu devastator a izbucnit la gospodăria lui Koloman Csegezi (84 de ani), distrugându-i integral afumătoarea, o magazie şi hambarul în care avea porumb. Pentru localizarea şi stingerea incendiului au intervenit pompierii din Aiud. Din păcate, Csegezi a suferit arsuri pe mâini şi pe faţă încercând să-şi salveze măcar o parte din preparatele de porc depozitate în afumătoare. Prejudiciul a fost estimat la circa 30 de milioane de lei.
     *Ocna Mureş, 7 martie, ora 14. Pompierii militari din Aiud şi pompierii civili din Ocna Mureş au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la locuinţa Mariei Verdeş (76 de ani) din localitate. Femeii i-au ars grajdul, şura, fânarul cu toate bunurile depozitate în ele. În urma cercetărilor efectuate de poliţie la faţa locului, s-a constatat că focul s-a propagat de la vecinul său, Gligor Onac, al cărui fiu a încercat să cureţe vegetaţia uscată din grădină, dându-i foc. Pagubele au fost estimate la circa 100 de milioane de lei.
     *Vinţu de Jos, satul Vurpăr, 7 martie, ora 20.00. Pompierii militari din Alba Iulia au intervenit la stingerea unui incendiu izbucnit la marginea târgului de animale. Au ars 1,5 tone de furaje aparţinând lui Gheorghe Albu din Vurpăr. Pompierii au apreciat că focul ar fi putut izbucni de la o ţigară aruncată aprinsă.
     *Poşaga, 7 martie, ora 21.45. În satul Lunca Arieşului, în locul numit Opriş, a ars liziera pădurii, din cauza focului aprins pe o păşune şi lăsat nesupravegheat. Au intervenit pompierii militari din Turda. Până ieri dimineaţă au ars 1,5 ha păşune, însă focul nu a fost stins ci doar localizat. Din cauza terenului accidentat, pompierii nu au putut interveni cu autospecialele ci doar cu bidoane cu apă, mături şi cazmale. A fost izolată zona de pericol, focul nemaiputând ajunge în pădure.
Nicoleta TOMUŢA
Guvernul pregăteşte o grilă pentru reeşalonarea datoriilor către stat
Un secretar de stat din Ministerul Finanţelor se va ocupa exclusiv de recuperarea datoriilor către stat
     Premierul Adrian Năstase a precizat în cadrul videoconferinţei de ieri faptul că în următoarele săptămâni se va stabili o grilă pe baza căreia se vor acorda reeşalonările la plată pentru marii datornici la bugetul de stat. "Este clar faptul că unele întreprinderi se sufocă din cauza numeroaselor penalităţi pe care trebuie să le plătească. Am discutat săptămâna trecută criteriile de acordare a reeşalonărilor, o vom face şi în zilele următoare. Pe de altă parte reeşalonările sunt necesare, însă ele nu trebuie acordate arbitrar", a declarat primul ministru.
     De asemenea, a mai menţionat Adrian Năstase, la Ministerul Finanţelor va exista un secretar de stat care se va ocupa exclusiv de recuperarea banilor datoraţi statului, chiar prin negociere directă cu agentul economic. În acest sens este posibil să se recurgă la un aranjament prin care agentul economic să nu mai achite şi penalităţile, dacă îşi plăteşte datoria de bază. *Pachetul de măsuri fiscale va fi gata într-o lună
     În ceea ce priveşte măsurile de unificare a sistemului fiscal şi o potenţială relaxare a fiscalităţii, premierul Adrian Năstase a recunoscut că o decizie în acest sens a fost luată doar la nivel de principiu politic. El a mai mai adăugat că, într-o lună de zile, vor fi găsite formule concrete, în acest sens mai precizând că, odată cu apariţia codului fiscal, reglementările speciale şi facilităţile fiscale vor reprezenta doar 10-15% din legislaţia în domeniu. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.