Prima pagină Ediția din: 9.03.2002
Știri
Bolile de sezon bagă oamenii în spital
     Bolile de sezon continuă să dea dureri de cap locuitorilor judeţului Alba şi în special vârstnicilor. Din ultima raportare a DSP Alba rezultă că nu mai puţin de 3.200 de persoane au fost diagnosticate cu viroze, pneumonii şi gripe. Potrivit informaţiilor noastre, circa 30 de cetăţeni au fost spitalizaţi la contagioase prezentând forme grave. Cei mai mulţi pacienţi sunt bătrâni cu sănătatea precară. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Joi, din cauza vântului puternic
23 de localiăţi din Munţii Apuseni au rămas fără curent electric
     Vântul puternic face ravagii în aproape toată ţara, inclusiv în judeţul Alba. Pe meleagurile noastre, în unele zone, vântul a suflat cu peste 100 de kilometri pe oră. Din acest motiv mai mulţi copaci au fost rupţi, căzând peste reţelele electrice şi de telefonie. În mai multe zone montane, o serie de localităţi au rămas fără electricitate şi telefonie.
     Cea mai afectată a fost zona Munţilor Apuseni, unde 23 de localităţi cu peste 500 de abonaţi au rămas în beznă. Copacii căzuţi au distrus mai multe linii de tensiune, iar 42 de posturi de transformare au fost afectate. O situaţie mai dificilă s-a semnalat pe tronsonul Mogoş - Întregalde, unde stâlpul de beton care susţinea firele de electricitate a cedat. Lucrările de remediere a defecţiunilor sunt îngreunate de condiţiile meteo vitrege şi în special de vântul puternic ce bate în rafale. Echipajele de intervenţie ale SC Electrica SA, Sucursala de Distribuţie Alba Iulia, au intervenit în toate zonele afectate, iar lucrurile reintră încet, încet în normal.
     Probleme din cauza condiţiilor meteorologice s-au semnalat şi la reţelele telefonice. Au rămas fără legături telefonice localităţile Sălciua, Arieşeni, Gârda şi Scărişoara. Pentru remedierea acestor deficienţe au intervenit echipajele de la Romtelecom SA, Direcţia de Telecomunicaţii Alba.
     În cursul nopţii defecţiunea de la Sălciua a fost remediată, celelalte lucrări fiind în curs de revenire la normalitate.
Florin ROMAN, Răzvan JURCĂ
Pe Mureş şi pe Târnave curge vinul de Jidvei
Patronii SC Jidvei SRL au preluat Agrozooviticola Seuca *Claudiu şi Liviu Necşulescu sunt convinşi că vor reedita succesul de la Jidvei *Prefectul de Mureş salută venirea noilor proprietari.
     O veche zicală românească spune: "Omul sfinţeşte locul" şi nu de puţine ori oamenii cu caracter şi cu respect faţă de semenii lor au confirmat rodul înţelepciunii populare. Astfel de persoane sunt şi domnii Liviu şi Claudiu Necşulescu, tată şi fiu, sosiţi pe meleagurile Albei tocmai din Constanţa, parcă pentru a dovedi că într-o zonă cu mari probleme sociale se pot face minuni. Comuna Jidvei, cu localităţile ei aparţinătoare, a avut şansa de a deveni o emblemă cunoscută atât în ţară, cât şi dincolo de hotare, datorită acestor oameni, care au investit bani şi energie în salvarea unei firme falimentare şi implicit a oamenilor trăitori în zonă. Că au reuşit, stau dovadă realizările lor, dar şi mărturiile a mii de oameni care trăiesc bine datorită firmei SC Jidvei SRL.
     Această prezentare, ce poate părea exagerată celor care nu-i cunosc pe "Necşuleşti" prefaţează o veste bună pentru locuitorii unei "mici aşezări din apropierea oraşului Târnăveni din jud. Mureş: SC Cetatea de Baltă SRL, firmă patronată de familia Necşulescu, a câştigat negocierea directă pentru achiziţionarea SC Agrozooviticola Seuca, firmă a cărei situaţie dezastruoasă i-a determinat pe salariaţi, în 25 ianuarie, să solicite, în cadrul unui miting de protest, privatizarea ei urgentă. Ajunsă în pragul colapsului, societatea care deţine ferme zootehnice, plantaţii de viţă de vie şi o cramă, a fost adjudecată de patronii de la Jidvei, ca urmare a ofertei finale care i-a lăsat în postura de singuri alergători la finiş.
     Cum era firesc, am abordat acest subiect cu dl. Liviu Necşulescu, solicitându-i să ne împărtăşească ce intenţii are cu firma achiziţionată, mai ales că în aceste zile a mai dobândit, în urma unei licitaţii, şi crama din Blaj. "Facem tot ce trebuie pentru ca vinul de Târnave să ocupe locul pe care îl merită. Preluând Agrozooviticola Seuca, suntem conştienţi de tot ce trebuie să facem şi cât trebuie să investim pentru a pune pe picioare şi a salva patrimoniul viticol. Efortul va fi mare, dar avem nădejdea că aşa cum am reuşit la Jidvei, vom reuşi şi la Seuca. Ceea ce pot să garantez este că oamenii cu care vom lucra vor fi mulţumiţi şi viaţa li se va schimba în bine. Noi lucrăm cu mii de oameni şi, ca atare, la ei trebuie să ne gândim în primul rând, că dacă sunt mulţumiţi, lucrează bine şi putem realiza ce ne propunem", a afirmat dl. Necşulescu.
     Cunoscând rezultatele strategiei aplicate la Jidvei, avem convingerea că în scurt timp situaţia societăţii din Seuca se va schimba radical, ca şi situaţia socială a oamenilor din zonă iar faptul că noii patroni vor lucra exclusiv cu forţă de muncă locală, neacceptând zilieri din alte regiuni ale ţării, este o garanţie a siguranţei locurilor de muncă. Dacă mai adăugăm că angajaţii vor avea parte de aceleaşi avantaje de care beneficiază şi cei circa 2.000 de jidveieni ce lucrează cu familia Necşulescu, respectiv ajutoare constând în bani sau grâu, porumb, vin, struguri, fructe, pâine zilnic, şi miel de Paşti, pom şi bomboane de Crăciun, în cuantum de circa 16 milioane de lei pe an, pentru fiecare persoană, perspectiva nu poate fi decât optimistă. De cealaltă parte, autorităţile mureşene apreciază sosirea patronilor de la Jidvei.
     Prefectul de Mureş, Ioan Togănel, a declarat pentru "Unirea" că este încântat de faptul că pachetul majoritar de acţiuni al IAS Seuca a fost achiziţionat de SC Cetatea de Baltă SRL, firmă patronată de familia Necşulescu. "Avem încredere în noul proprietar, care a dovedit că este o firmă serioasă şi de prestigiu. Suntem convinşi că această privatizare va fi una reuşită şi că podgoria Seuca va fi în continuare un etalon al viticulturii", a spus Ioan Togănel. Specialiştii mureşeni în agricultură susţin că IAS Seuca a "încăput" pe mâini bune şi că, de acum, vinul produs de această fermă va primi valoarea care i se cuvine, şi anume reţeta Jidvei. (A.G.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.