Republica Moldova - o feudă a Kremlinului
     Deşi primăvara cu ale ei farmece invadează Europa, catifelând aerul ce-l respirăm şi ne modifică afectele şi starea psihică, în multe zone ale bătrânului nostru continent anotimpul florilor pare mai degrabă o catastrofă, decât un prilej de bucurie. Bunăoară, la Chişinău, pe pământul fraţilor noştri moldoveni de dincolo de Prut, bat vânturi aspre, vânturi de stepă comunistă. Aici economia este la pământ, moneda naţională s-a depreciat în aşa hal încât cu un salariu abia dacă moldoveanul simplu îşi poate cumpăra o pereche de încălţări, oamenii reuşesc marea performanţă de a supravieţui, de a-şi amăgi zilele pe care le mai au de îndurat. La ora de faţă putem spune că Republica Moldova este cea mai pauperă ţară a Europei, întrecând-o chiar şi pe Albania, considerată multă vreme borna sărăciei într-un sud-est european zguduit de atâtea cataclisme economice şi politice. Serviciul datoriei externe în 2002 a ajuns la 200 milioane de dolari, cam 70 la sută din bugetul de stat. Pentru a mai scăpa de nevoi a început să se fure orice. Au fost dezechipate întreprinderi şi fabrici întregi, lăsată de izbelişte agricultura prin furtul ţevilor de irigaţii, tăiate într-un ritm absolut nebunesc pădurile. Practic, singurele întreprinderi care merg cât de cât bine sunt centrele de colectare a metalelor. Lefurile sunt mici, în plus multe categorii de bugetari, de la profesori, la membrii academiei, nu şi-au primit salariile de câteva luni. În schimb, cresc preţurile la benzină şi încălţăminte. Se anunţă greve generale în învăţământ.
     Puterea de la Chişinău a îngheţat relaţiile cu FMI şi Banca Mondială, adoptându-se sloganul tipic comunist, cum că ţara n-are nevoie de ajutorul şi mila occidentului. Cam aşa ceva făcea şi Ceauşescu pe vremea lui, cu deosebire că România era o ţară mult mai bogată decât sora sa - Moldova. Oficialii declară că moldovenii o scot cât de cât la capăt cu viaţa datorită banilor pe care-i trimit acasă cei peste un milion de confraţi ce lucrează în străinătate, precum şi traficului de armament, droguri, petrol şi ţigări ce se desfăşoară nestingherit în principal prin Transnistria.
     Într-o atare extrem de gravă situaţie pentru ţară, Voronin, omul Moscovei, s-a gândit să scoată din mânecă cartea tensiunilor inter-etnice. Agitaţia pe care contează bolşevismul moldovenesc nu este greu de stârnit când în ţară trăiesc 65 la sută moldoveni, 13 la sută ruşi, 13 la sută ucrainieni, în timp ce restul sunt bulgari, găgăuzi sau evrei. Principalul focar pentru a crea scandal a fost introducerea studiului obligatoriu al limbii ruse în şcoli, de altfel o măsură gratuită când se ştie că, în Moldova, rusa e limbă oficială şi e vorbită de toată lumea. Efectul ei subversiv e că a creat nemulţumiri în toată ţara, ba chiar şi la Moscova. Kremlinul are interese strategice la Chişinău, deoarece Transnistria e un important punct de sprijin al intereselor sale în zonă. Pierderea Transnistriei ar însemna o retragere a frontierei cu peste 700 km. Ăsta e şi motivul pentru care Moscova pompează în Moldova gaz şi importante sume de bani pentru a nu pierde Transnistria. Nici chiar ruşii nu sunt mulţumiţi de datoriile pe care le are de plătit Voronin, dar acesta din urmă a găsit această "ameninţare la adresa statalităţii", în care autorităţile comuniste de la Chişinău lansează periodic acuzaţii grave la adresa Bucureştiului, învinuindu-l de "amestec în treburile interne ale republicii", promovarea şi finanţarea în presa moldoveană a unui curent pro- românesc. S-a mers până acolo încât ataşatul militar al României la Chişinău a fost declarat "persona non grata". Fără îndoială că această campanie anti-românească are drept scop împiedicarea intrării ţării noastre în NATO. Numai că Parlamentul European a solicitat regimului lui Voronin să se abţină de la decizii ce periclitează stabilitatea ţării şi a zonei.
Gheorghe JURCĂ