Prima pagină Ediția din: 20.03.2002
Știri
Recensământul se desfăşoară fără probleme
     Ultimele date furnizate de Secretariatul tehnic al Comisiei de recensământ confirmă faptul că la nivelul judeţului Alba, în prima zi de recensământ s-a realizat acţiunea de recenzare în procent de 12,31 la sută la locuinţe şi de 12,9 la sută la persoane. În ceea ce priveşte municipiul Alba Iulia, procentul era de 10,13 la sută la locuinţe şi de 11,56 la sută la persoane. Până în momentul de faţă în judeţul nostru nu s-au înregistrat incidente de nici un fel, procesul de recensământ desfăşurându-se în bune condiţii. La finalul fiecărei zile de recensământ, Secretariatul tehnic centralizează datele obţinute, acţiunea fiind sub permanentă monitorizare. (R.J.)
Zlatna va avea stemă
     În cursul zilei de vineri, 22 martie a.c., va avea loc şedinţa Comisiei judeţene de Heraldică. Cu această ocazie va fi pusă spre aprobare membrilor comisiei proiectul de stemă a oraşului Zlatna. Ulterior acesta va fi înaintat Comisiei Naţionale de Heraldică, care urmează să dea avizul final pentru elaborarea stemei oraşului Zlatna. (R.J.)
Fondul de tezaur doldora de bani
     În cursul zilei de ieri, membrii Delegaţiei Permanente ai CJ Alba au aprobat proiectul de hotărâre privind utilizarea fondului de rulment, existent la finele anului trecut. Pentru acest an, fondul de rulment în valoare de 682,8 milioane de lei se va utiliza după cum urmează: acoperirea unor goluri de casă provenite din decalaje între veniturile şi cheltuielile anului curent, pentru asigurarea cu prioritate a suportului financiar la cheltuielile de personal, materiale şi servicii; finanţarea unor investiţii din competenţa consiliului judeţean pentru asigurarea condiţiilor de funcţionare a serviciilor comunitare de interes judeţean etc. (F.R.)
Adunarea Generală a Alianţei Civice Alba
     Alianţa Civică, filiala Alba, îi invită pe toţi membrii să participe la lucrările Adunării Generale ce va avea loc vineri, 22 martie a.c., orele 16.30, la sediul PAEM din Alba Iulia. Pe ordinea de zi sunt trecute mai multe puncte, din care amintim alegerea noilor structuri de conducere, raportul de activitate pe anul trecut, activităţi pentru anul în curs etc. La Alba Iulia va fi prezent şi vicepreşedintele AC, d-l I. Niculescu. (F.R.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Echinocţiul de primăvară - ceasul cosmic al evoluţiei omeneşti
Acest fenomen astral influenţează foarte mult destinul uman, indică existenţa unei lumi cereşti paralelă cu cea pământească
     La 20 martie ora 21 este echinocţiul de primăvară, când ziua este egală cu noaptea. Începe primăvara astronomică, iar zilele devin mai lungi decât nopţile. În această zi Soarele trece din constelaţia Peşti în constelaţia Berbecul. Punctul echinocţiului de primăvară, numit şi punctul vernal gamma, indică pe ecliptică 0 grade, adică de aici începe numerotarea cercului trigonometric care are 360 de grade. În 23 septembrie avem echinocţiul de toamnă (180 grade), iar linia care uneşte aceste două puncte se numeşte linia echinocţiilor. Pământul are o axă Nord-Sud în jurul căreia se roteşte în 24 ore, dând ziua şi noaptea. Dar Pământul mai execută cu axa de rotaţie N-S încă două mişcări în spaţiul cosmic: de precesie şi nutaţie. În cadrul mişcării de precesie, axa de rotaţie N-S nu rămâne fixă în spaţiu, ci descrie un con în jurul axei polilor ecliptici cu perioada de 25764 de ani. Consecinţa directă a acestei mişcări este deplasarea în timp a Polului Nord printre stele şi mişcarea de precesie a liniei echinocţiilor.
     Fenomenul de precesie a liniei echinocţiilor, mai precis a punctului vernal gamma, care indică echinocţiul de primăvară, a fost descoperit de astronomul grec Hiparh, cel care a pus bazele astronomiei ştiinţifice de observaţie. Hiparh a constatat că longitudinea cerească a stelei Spica (alfa Virginis) devenise egală cu circa 174 grade în anul 129 î. Hr., în timp ce astronomii din Alexandria, Aristill şi Timocharis, au găsit circa 172 de grade în anul 273 î.Hr. El explică acest fapt prin deplasarea punctului vernal gamma cu 2 grade în 144 de ani, în sens retrograd mişcării de revoluţie a Pământului. De aceea Hiparh dă numele de precesie acestui fenomen de deplasare a punctului gamma, adică punctul care indică echinocţiul de primăvară. Viteza de retrogradare a punctului gamma este de 1 grad în 71,5 ani. Deci 30 grade cât are în medie o constelaţie zodiacală, sunt parcurşi în 2147 de ani. Punctul echinocţiului de primăvară parcurge retrograd un cerc complet printre cele 12 constelaţii zodiacale în 25764 de ani. Pentru a fi cât mai clar, pământul execută o mişcare de rotaţie în jurul axei N-S în 24 ore, dând ziua şi noaptea, în sens invers acelor ceasornicului. Concomitent, Pământul execută o mişcare de rotaţie pe orbită în jurul Soarelui în decurs de 1 an (360 grade), dând anotimpurile, în sens invers acelor ceasornicului. Tot în acelaşi timp, axa de rotaţie N-S a Pământului execută o mişcare de precesie în decurs de 25764 ani (360 grade), dând fenomenul de mişcare a liniei echinocţiilor (deci şi a punctului gamma) printre cele 12 constelaţii zodiacale, în sensul acelor ceasornicului. După cum ştim cu toţii, astăzi echinocţiul de primăvară este în Peşti şi zodiacul începe cu constelaţia Berbecul. După dr. Tiberiu Oproiu de la Observatorul Astronomic Cluj-Napoca al Academiei Române, acum 4300 de ani pe timpul construcţiei piramidelor şi a robiei poporului Israel in Egipt, punctul echinocţiului de primăvară se găsea în constelaţia Taur, zodiacul începea cu Gemeni şi Polul Nord era indicat de steaua alfa din Dragonul. Astăzi Polul Nord este indicat de Steaua Polară din Carul Mic. Acum 2150 de ani, pe timpul lui Hiparh, echinocţiul de primăvară era în constelaţia Berbecul şi zodiacul începea cu Taurul. Iată că, în decurs de 2150 de ani, constelaţia cu care începe zodiacul s-a schimbat, Taurul luând locul Gemenilor. Concomitent s-a schimbat şi constelaţia care adăpostea echinocţiul de primăvară, Berbecul luând locul Taurului. În anul 68 î. Hr. echinocţiul de primăvară a intrat în constelaţia Peşti unde este şi astăzi, iar zodiacul începe cu Berbecul. Dar cel mai interesant eveniment cosmic este că în anul 2079 (deci peste 77 de ani) punctul echinocţiului de primăvară va intra în constelaţia Vărsătorul şi, deci, zodiacul va începe cu Peştii. În jurul anului 2079 se schimbă era cosmică având repercursiuni directe asupra erei oamenilor de pe Pământ. În prezent suntem în era Peştilor, iar după 2079 vom fi în era Vărsătorului.
     Conform calculelor efectuate de dr. Liviu Mircea de la Observatorul Astronomic şi dr. Ştefan Berinde de la Universitatea Babeş-Bolyai Cluj-Napoca, acum 2000 de ani, la naşterea lui Iisus Hristos, steaua care indica Polul Nord a fost YBS 5091 din constelaţia Carul Mic, de magnitudine aparentă 5,7. Stelele se văd cu ochiul liber până la magnitudinea aparentă 6-6,5. Către anul 2500, în plină eră a Varsătorului, Polul Nord va fi indicat de steaua 2 Carul Mic de magnitudine aparentă 4,2. Iată deci o primă importanţă ştiinţifică a fenomenului de precesie a liniei echinocţiilor.
     Dar acest fenomen cosmic influenţează în mod hotărâtor civilizaţia umană. Astrologia babiloniană, ca de altfel toată astrologia, s-a bazat (şi se bazează) pe două idei fundamentale: *planetele şi stelele au puterea de a influenţa destinul uman; *existenţa unui univers, a unei lumi cereşti, transcendente, paralelă cu cea pământească, dar vizibilă numai în anumite împrejurări.
     Deşi total opuse, între cele două lumi există un raport de omologie. Aşa se face că sumerienii şi după ei akkadienii credeau că tot ce există pe Pamânt există în anumit fel şi în cer şi că fiecărui lucru de pe Pământ îi corespunde cu precizie un lucru identic în cer, după al cărui model ideal s-a realizat. De asemenea, conform astrologiei babiloniene, constelaţia unde este punctul echinocţiului de primăvară conduce şi domină zodiacul. Inainte de anul 2200 î. Hr. (acum 4200 ani) punctul echinocţiului de primăvară era în constelaţia Taurul (după cum am arătat) şi a condus lumea, imperiul faraonilor. La ora actuală sunt speculaţii ştiinţifice că primul faraon a provenit dintr-o civilizatie extrasolara care a ajuns pe Pământ. Intre anii 2185 î. Hr. şi 68 î. Hr. punctul echinocţiului de primăvară a fost în constelaţia Berbecul. Timp de 2147 de ani această constelaţie a condus şi dominat zodiacul. Pe Pământ au condus imperiile Orientului. La început Babilonul, iar atunci când Persia a luat politiceşte locul Babiloniei, Persia a fost aşezată în constelaţia Berbecul. Conform astrologiei haldeilor, constelaţia Peşti era semnul apusului, al ţărilor mediteraneene, iar tradiţia evreiască o socotea semnul lui Israel, semnul lui Mesia. Din anul 68 î. Hr. şi până în prezent, punctul echinocţiului de primăvară este în constelaţia Peştii. Pe Pământ au condus romanii, iar după aceea până aproximativ în ziua de astăzi, urmaşi lor, europenii (inclusiv ruşii). După aproximativ anul 2079, echinocţiul de primăvară fiind în constelaţia Vărsătorul, va conduce pe Pământ imperiul de dincolo de ape, deci dincolo de ocean, adică americanii. Aici vreau să fiu bine înţeles: nu numai americanii vor conduce Lumea, ci efectiv Organizaţia Naţiunilor Unite care-şi are sediul la New York, pe teritoriu american. Deci, se va produce Globalizarea Pământului sub sceptrul imperiului american şi puterea efectivă va fi deţinută de ONU pe un Pământ globalizat. Iată cum regionalizarea astăzi (în zona noastră UE) şi globalizarea Pământului până la sfârşitul acestui secol este un fenomen uman dirijat de legile cosmice care sunt legile lui Dumnezeu.
     Când s-a născut şi a trăit Iisus Hristos întemeind religia creştină, punctul echinocţiului de primăvară a intrat în constelaţia Peştii. După cum se ştie, unul dintre simbolurile frecvente ale creştinismului primar a fost peştele, folosit mai ales în perioada persecuţiilor (sec. I-III d. Hr.) ca semn conspirativ, secret, de recunoaştere, ce poate fi văzut şi astăzi pe pereţii catacombelor, vechilor biserici, pietre de mormânt şi alte monumente creştine. După anul 325, în timpul împaratului Constantin şi a mamei sale Elena, simbolul creştinismului a fost şi este Crucea. Intrarea echinocţiului de primăvară în constelaţia Vărsătorului, în acest secol, înseamnă transferul puterii, a supremaţiei, a conducerii, dominaţiei, din Peştii în Vărsătorul, iar pe Pământ Globalizarea. Acest fapt va aduce o nouă ordine mondială (a Globalizarii) şi o nouă religie globală. Mai există o variantă de menţinere pentru început a actualelor religii ca locale şi regionale, urmând cu timpul ca ele să se unifice sau să se dilueze. Deci unica şansă de întărire a creştinismului este unificarea Bisericii Ortodoxe din răsăritul Europei cu Roma catolică, rezultând o singură Biserică Creştină. Iisus a întemeiat pe Pământ o singură religie creştină. Conciliul de la Niceea (anul 325) sub autoritatea împăratului Constantin, a instituit trei centre ale creştinismului: la Alexandria, la Constantinopol şi la Roma. Efectiv mai există numai centrul de la Roma (Vaticanul), de aceea creştinismul trebuie unificat sub sceptrul Romei catolice, rezultând în final Roma tuturor creştinilor. Un motiv în plus este şi faptul că în anul 2045 se împlinesc 1000 de ani de la ruptura artificială dintre Roma, ca centru al creştinismului apusean, şi Constantinopol, ca centru al creştinismului răsăritean. La ora actuală la Istanbul mai există doar un patriarh onorific. Şi astfel Biserica va merge în acelaşi sens cu fluviul Globalizării societăţii civile.
     Globalizarea Pământului este o consecinţă inevitabilă a legilor care guvernează Universul, deci a legilor lui Dumnezeu. Acest fenomen astronomic, care este echinocţiul de primăvară, ne arată an după an mersul societăţii omeneşti, el fiind adevăratul ceas cosmic. Cele mai mari adevăruri sunt şi cele mai simple. De aceea România trebuie să fie admisă în NATO la summitul de la Praga (noiembrie 2002) şi să intre în Uniunea Europeană până cel târziu 1 ianuarie 2008. Altfel, voi spune ca Shakespeare: a fi sau a nu fi.
ec. Vasile TURCU
Membru al Academiei de Ştiinţe New York, SUA
Prezent la Reuniunea de la Berlin
Prefectul Ioan Rus a afirmat că etnicii germani din România îşi manifestă nestingherit drepturile
     Comisia guvernamentală româno-germană pentru problemele etnicilor germani din România s-a întrunit în cea de-a IX-a sesiune în zilele de 14 şi 15 martie 2002 la Berlin. Pentru prima dată la sesiune a participat şi Subcomisia comună de sprijin cultural destinat minorităţii germane din România. Delegaţia română a fost condusă de domnul Cristian Niculescu, secretar de stat în Ministerul Afacerilor Externe al României, preşedintele Părţii Române în comisie. Din delegaţia română alături de reprezentanţi ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Educaţiei şi Cercetării, Ministerului Informaţiilor Publice, au făcut parte o serie de prefecţi din judeţele României unde locuiesc cetăţeni saşi, printre care şi prefectul judeţului nostru, domnul av. Ioan Rus. Reîntors de curând în ţară, domnia sa a susţinut în cursul zilei de ieri o conferinţă de presă la sediul Prefecturii, în cadrul căreia a expus principalele probleme dezbătute la Reuniunea internaţională de la Berlin.
     Cu această ocazie a fost prezentată o informare privind situaţia saşilor din judeţul Alba, precum şi iniţierea unor măsuri care să ducă la stoparea plecării saşilor din România. Prefectul Ioan Rus a precizat că la nivelul judeţului noastru există trei localităţi înfrăţite cu oraşe din Germania, domnia sa propunând încă alte 16 localităţi din judeţ care doresc să se înfrăţească cu localităţi similare din Germania. Prefectul Ioan Rus a demonstrat forumului internaţional că saşilor din judeţul Alba li se acordă atenţia cuvenită în toate domeniile, reprezentantul Guvernului subliniind faptul că etnicii germani au primit până în prezent circa jumătate din numărul titlurilor de proprietate solicitate.
     În finalul reuniunii a fost semnat şi un protocol de colaborare, destinat susţinerii minorităţii germane. Protocolul vizează mai multe domenii de activitate urmând să fie elaborate o serie de proiecte care să susţină comunitatea germană. Următoarea reuniune de acest gen va avea loc la Sibiu în cursul anului viitor.
Răzvan JURCĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.