Ultima oră
Știri
A fost ales noul birou permanent al organizaţiei municipale PNL Alba Iulia
     Sâmbătă, 6 aprilie a.c., la Alba Iulia a avut loc Adunarea Generală a Organizaţiei municipale PNL. Cel mai important punct de pe ordinea de zi a acesteia a fost alegerea noului birou permanent al organizaţiei. Iată componenţa sa: Simion Creţu-preşedinte; Monica Bărbuleţiu, Gabriel Pleşa, Liviu Hondola, Constantin Sura- vicepreşedinţi; Ştefan Cosmeanu, Gheorghe Haţegan, Gheorghe Bukosi, Tiberiu Hentea, Dumitru Udrea, Cornel Creivean, Dorin Stan, George Barbu- membri; Liana Bogdan, Gheorghe Ignat, Gelu Nistea- membri supleanţi. Pe lângă aceştia, conform protocolului de fuziune prin absorbţie a ApR de către PNL, Biroul a cooptat încă patru membri din organizaţia municipală a acestei formaţiuni: Dorel Călian, Marian Mircea, Emil Popa şi Ioan Harabagiu.
     În cadrul lucrărilor Adunării Generale s-au mai discutat probleme organizatorice şi de strategie. (I.H.)
La Roşia de Secaş
Fals colecţionar de opere de artă
     La sfârşitul acestei săptămâni, la Roşia de Secaş a fost identificat şi reţinut Bazil Rostaş, de 53 de ani, din Iara, judeţul Cluj. Respectivul a atras atenţia în timp ce încerca să-i convingă pe sătenii din Ungurei să vândă lucruri vechi, dar de valoare. Rostaş susţinea că el colecţionează obiecte preţioase pentru un cetăţean italian. În timp ce se afla la târguieli, bărbatul a fost reţinut întrucât pe numele său era eliberat un mandat de executare a unei pedepse cu închisoarea. (F.R.)
În judeţul Alba
Certificatele de trezorerie au mare trecere
     În luna martie a acestui an, în judeţul Alba au fost vândute certificate de trezorerie cu dobândă pentru populaţie în valoare totală de 44 de miliarde de lei. În cazul emisiunii cu scadenţă la 90 de zile şi o dobândă de 29 la sută pe an, totalul vânzărilor la nivelul trezoreriilor din judeţ, în perioada 5-29 martie, este de peste 32 de miliarde de lei; prin Trezoreria municipiului Alba Iulia, valoarea vânzărilor acestor certificate se ridică la mai bine de 11 miliarde de lei. În ceea ce priveşte emisiunea cu scadenţă la 180 de zile şi o dobândă de 30 la sută pe an, totalul vânzărilor pe judeţ, în perioada 6-29 martie, reprezintă aproape 12 miliarde de lei, iar prin Trezoreria municipiului Alba Iulia vânzările acestor certificate de trezorerie depăşesc 5 miliarde de lei. (A.D.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Conferinţa judeţeană a PNŢCD Alba a adus un scor de baschet american 116-112
Noul preşedinte al ţărăniştilor este avocatul Marcel Simion
     SimionÎn cursul zilei de sâmbătă, Casa de cultură a studenţilor din Alba Iulia a găzduit Conferinţa judeţeană a PNŢCD Alba, eveniment la care au fost prezenţi preşedintele partidului, Victor Ciorbea şi vicepreşedinţii Ioan Avram Mureşan şi Radu Sârbu. Au fost delegaţi la această conferinţă 248 de membri de partid, din care au fost prezenţi 231. După intonarea imnului naţional şi rostirea rugăciunii "Tatăl Nostru", au rostit mesaje de salut preşedintele PD, Mircea Hava, vicepreşedintele PNL, Ştefan Cosmeanu, purtătorul de cuvânt al PSD, Mihai Babiţchi, Raduly Arpad din partea UDMR, Ştefan Necşuleu - PRM, Iancu Dorin - FER şi vicepreşedintele PUR social-liberal, Dorin Udrea. A luat apoi cuvântul fostul premier Victor Ciorbea, care a salutat prezenţa invitaţilor şi a spus că acest lucru reprezintă o dovadă de normalizare a vieţii politice româneşti. Ciorbea şi-a făcut autocritica pentru faptul că nu a ajutat mai mult judeţul Alba cât timp a ocupat funcţia de premier, mărturisind că nu s-a aşteptat ca mandatul său să fie de doar 16 luni. Preşedintele PNŢCD a făcut un aspru rechizitoriu al guvernării PSD, precizând că foarte multe din promisiunile electorale ale actualului partid de guvernământ nu s-au realizat, el insistând pe crearea locurilor de muncă, privatizare, agricultură etc. Toate deficienţele din actul de guvernare au fost prompt taxate, fostul premier salutând poziţia puterii doar în cazul politicii externe şi al aderării la NATO. La fel de critic a fost şi ex-ministrul agriculturii Ioan Avram Mureşan: "Cred că a sosit vremea ca ţăranii să poată face diferenţa între ce am făcut noi pentru ei şi ce au făcut actualii guvernanţi. Mă întreb unde sunt cupoanele, subvenţiile şi alte ajutoare financiare pentru care noi ne-am bătut. Pe noi ne-a votat populaţia din marile oraşe. Însă a sosit vremea ca şi ţăranii să se trezească". Pentru funcţia de preşedinte au candidat, cu moţiuni, preşedintele interimar, avocatul Marcel Simion şi purtătorul de cuvânt, Vasile Voicu Bora. Cele două moţiuni prezentate s-au intitulat: "Democraţia are nevoie de credinţă, are nevoie de PNŢCD", respectiv "Împreună să privim spre viitor". Este pentru prima dată în ultimii 12 ani, când pe plan judeţean, la şefia unui partid sunt doi candidaţi. Acest lucru nu a fost pe placul conducerii centrale a PNŢCD, care a recomandat prin vocea vicepreşedintelui Ioan Avram Mureşan doar o singură candidatură. Unul dintre pretendenţii la şefia partidului, Vasile Voicu Bora, a declarat că a refuzat ideea venită de la centru, de susţinere a unei singure moţiuni, pentru ca membrii de partid să-şi poate alege singuri conducătorii. În cuvântul său, Marcel Simion a spus că a venit vremea ca ţărăniştii care s-au făcut vinovaţi de dezastrul din alegeri să stea deoparte şi să lase locul altora care vor şi pot să revigoreze partidul. Bineînţeles că nu au lipsit înţepăturile şi atacurile la persoană. După prezentarea moţiunilor de către cei doi candidaţi, vicepreşedintele Ioan Avram Mureşan a cerut ca indiferent de rezultatul votului, susţinătorii celor două moţiuni să formeze o singură tabără. Se pare că un rol decisiv în alegerea câştigătorului l-a avut şi prestaţia din sală, mai ales că înainte de începerea conferinţei, reprezentanţi ai celor două tabere dădeau ca sigură victoria detaşată a moţiunii V.V. Bora.
     La circa 6 ore de la începerea conferinţei s-a trecut la vot şi s-au anunţat câştigătorii: preşedinte al PNŢCD Alba pentru următorii 4 ani a fost ales decanul Baroului de avocaţi Alba, Marcel Simion, care l-a învins pe Vasile Voicu Bora, la un scor extrem de strâns, 116 la 112. Din cei 231 de delegaţi prezenţi au votat 229, unul din buletine fiind considerat nul. Prin urmare în Biroul judeţean au intrat 6 reprezentanţi ai moţiunii Simion şi 5 ai moţiunii Bora. Noua structură de conducere se prezintă astfel: Marcel Simion - preşedinte, Ioan Sorin Bumb - secretar, Ananie Gârbovean, Liviu Stoica, Mihai Corneliu Zgâia, Horaţiu Mihai Josan (moţiunea Simion) - vicepreşedinţi, Vasile Voicu Bora, Alin Popa, Ilie Pepelea, Octavian Coltor, Iuliana Ioana Gârlea (moţiunea Bora) - vicepreşedinţi. De asemenea, a fost aleasă Delegaţia Permanentă formată din 31 de membri, iar în finalul conferinţei cei doi candidaţi s-au felicitat reciproc şi şi-au dat mâna, gest aplaudat la scenă deschisă. Noul preşedinte, Marcel Simion, a declarat imediat după victorie că va fi un lider al tuturor ţărăniştilor şi că va încerca să readucă PNŢCD în prim planul vieţii politice judeţene.
Florin ROMAN
După mai multe runde de negocieri
Organizațiile județene ale PSD și UDMR au încheiat Protocolul de colaborare pe anul 2002
El este structurat pe opt capitole, fiind, de asemenea, înfiinţată o Comisie de evaluare a îndeplinirii prevederilor cuprinse în Protocol
     După trei runde succesive de negocieri, organizaţiile judeţene Alba ale Partidului Social Democrat şi Uniunii Democrate a Maghiarilor din România au convenit, la finele săptămânii trecute, asupra încheierii Protocolului de colaborare pe anul 2002, actul fiind semnat de către liderii celor două formaţiuni politice, Ioan Rus, respectiv Racz Levente. Conţinutul acestuia a fost dat publicităţii cu prilejul unei conferinţe de presă comune, organizată sâmbătă, 6 aprilie a.c., la sediul Casei de cultură a sindicatelor din Alba Iulia, la care au participat majoritatea membrilor marcanţi ai celor două organizaţii, de remarcat fiind şi prezenţa unui reprezentant al Parlamentului României, în speţă senatorul PSD Cornel Filipescu. Protocolul este structurat pe 8 capitole şi prevede colaborări în diverse domenii, precum sfera administraţiei publice locale, aplicarea legii statutului maghiarilor, învăţământul, cultura, reabilitarea infrastructurii şi retrocedarea proprietăţilor. Au existat şi câteva chestiuni mai delicate pentru care s-a apelat la soluţii de compromis. Astfel, în privinţa imobilului Batthyaneum, părţile au convenit ca negocierile să fie transferate de la nivelul judeţului Alba - la centru, pentru a se identifica soluţia potrivită.
     De menţionat faptul că a fost constituită şi o comisie de evaluare, condusă de doi co-preşedinţi, Augustin Presecan, respectiv Iuliu Brenduş, care se va întruni, de regulă, lunar şi va dezbate problemele legate de îndeplinirea obiectivelor incluse în Protocol. De asemenea, conţinutul Protocolului nu a întâmpinat nici o obiecţie din partea Birourilor Executive Centrale ale PSD şi UDMR. Referitor la acest eveniment, preşedintele PSD Alba, Ioan Rus, a declarat că Protocolul are un rol major prin prisma faptului că el cuprinde o serie de clauze prin care se asumă angajamente reciproce şi, în plus, se creează o armonie etnică benefică în perspectiva aderării României la structurile euro-atlantice. La rândul său, preşedintele UDMR Alba, Racz Levente, a sintetizat: "Protocolul cuprinde probleme reale cu care se confruntă comunitatea noastră. Dacă prevederile lui nu vor fi respectate, atunci el a fost încheiat de prisos!" Urmând îndemnul vicepreşedintelui Augustin Presecan "la sfârşitul negocierilor, ei au dat vinul, acum, noi vom oferi şampania", participanţii au ciocnit la sfârşitul conferinţei o cupă cu licoarea care marchează de obicei momentele de succes.
Răzvan JURCĂ
93 la sută - procentul realizării arăturilor de primăvară în județul Alba
     În judeţul Alba, până în prezent, rezultatele campaniei agricole de primăvară se situează la nivelul mediei pe ţară. Astfel, în ceea ce priveşte arăturile, acestea s-au realizat în proporţie de 93%, restanţe semnalându-se doar în zonele montane. În ceea ce priveşte însămânţările cu diverse culturi, operaţiunea respectivă s-a efectuat în procent de 31%, preconizându-se finalizarea ei pe data de 25 aprilie a.c pentru zonele de şes şi 10 mai a.c. pentru zonele de deal şi de munte. Referitor la irigaţii, în acest sens este pregătită o suprafaţă totală de 2244 ha, până la această oră fiind asigurate condiţii de irigat pentru 583 ha. Şeful Direcţiei Agricole Alba, d-l Gherghe Lazea, a mai precizat în cadrul videoconferinţei de vineri faptul că judeţul Alba ocupă primul loc pe ţară în ceea ce priveşte numărul exploataţiilor agricole înfiinţate şi de asemenea, se depun eforturi considerabile pentru ca producătorii de sfeclă de zahăr din judeţ să-şi recupereze datoriile de la fabrica de zahăr din localitatea Bod (judeţul Braşov). Prefectul Ioan Rus a sugerat în acest sens formularea unor plângeri penale din partea producătorilor. (R.J.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.