Curier județean
Rugăciunea de azi
     Ascultă, Doamne, rugăciunea pe care eu, smeritul, Ţi-o înalţ din inimă curată dar frântă de durere, precum ai ascultat rugăciunea Fiului Tău şi Mântuitorului nostru, Care venind în Betania şi aflând pe prietenul Său Lazăr, S-a întristat cu duhul şi-l plângea în faţa iudeilor, care văzându-l au grăit: "Iată cât îl iubea de mult!". Dă, Doamne, sufletului robului Tău iertare păcatelor câte, ca un om, cu ştiinţă, sau fără ştiinţă, a săvârşit în această viaţă şi-l aşează pe el în cortul drepţilor şi sfinţilor care din veac au plăcut Ţie; că Dumnezeul milei şi al îndurărilor eşti şi binecuvântat în vecii vecilor. Amin!
Calendar religios
Ortodox: Sf. Apostol şi Evanghelist Marcu
Catolic: Sf. Evanghelist Marcu

Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Astăzi, se sărbătoreşte la Aiud
Ziua Mondială a Pământului
     Federaţia ecologistă din România ne informează că astăzi la Aiud vor fi organizate mai multe manifestări dedicate Zilei Mondiale a Pământului. De la ora 12.00, în Piaţa Consiliul Europei, va avea loc un concurs de desene pe asfalt, după care, o oră mai târziu va fi organizat un marş ecologic. La ora 13,30 va fi inaugurat parcul ecologic pentru copii de pe strada Ion Creangă. De la ora 17.00, pe stadionul municipal Aiud vor avea loc o expoziţie canină, cântece şi dansuri populare şi demonstraţii sportive. În fax-ul primit la redacţie suntem informaţi că la spectacol vor participa Nicolae Furdui Iancu şi Andra. (F.R.)

La Fărău
Braconaj la cerb carpatin
     Poliţiştii din Fărău şi Ocna Mureş în colaborare cu ofiţerii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe toxice din IPJ Alba au identificat un braconier care a împuşcat luni, 22 aprilie, un cerb carpatin în vârstă de 4 ani. Ioan Turcu (39 ani, din Ocna Mureş) a împuşcat cerbul în afara sezonului de vânătoare, fără autorizaţie. În plus, Turcu avea suspendat pe un an de zile permisul pentru arma din dotare. În cauză, poliţia continuă cercetările. (N.T.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.