Fraţii lui J.R.
     Pe vremea când Ceauşescu dăduse liber la "Dallas", ca să vadă tot românul cât de ticăloşi sunt capitaliştii din Occidentul putred, nici nu visam că va veni o vreme în care România se va pricopsi nu cu unul, ci cu o mulţime de milionari (în dolari) chiar mai veroşi decât maleficul J.R. în condiţiile în care pentru întrupări ale lui Bobby Ewing nu prea s-a găsit sămânţă pe plaiurile mioritice. De fapt, în raport cu bravii noştri milionari (în valută) care au mituit şi mituiesc tot ce pot, de la judecători la politicieni, J.R. e aproape o figură benignă. Pe el măcar nu l-am văzut mituind judecători, pur şi simplu pentru că unui scenarist american cu greu i-ar putea trece prin cap aşa ceva, în condiţiile în care în SUA mult mai uşor ţi-l poţi închipui pe preşedintele ţării chemat la ordine de către justiţie decât invers.
     În sfârşit, foarte greu ne-au căzut nouă, românilor, ultimele dezvăluiri privind mituirea judecătorului orădean Adrian Popa de către miliardarul Viorel Ştiube, despre care n-am fi aflat probabil nimic dacă mituitorul nu i-ar fi strigat magistratului în faţă, în sala de judecată: "Eşti mânjit, judecătorule!" Şocat, Adrian Popa s-a recuzat, şi-a mărturisit vina şi apoi a încercat să se sinucidă. Pe marginea unui asemenea caz e imposibil să nu te întrebi câţi magistraţi corupţi există de fapt în România. Corupţia lor e mai rea decât a altora pentru că orice favorizare a unui infractor se face în detrimentul unui nedreptăţit al cărui destin poate fi puternic afectat în felul acesta.
     Poate fi câştigată în România lupta împotriva corupţiei, când sistemul judiciar este atât de vulnerabil? Ar trebui să se poată, dacă suntem un popor creştin aşa cum pretindem. În Biblie se povesteşte cum Iisus, ispitit "cu toate împărăţiile lumii şi slava lor" nu a cedat. În Cartea Sfântă se mai spune: "Omul cel drept în calea sa şi cel ce grăieşte cuvinte de cinste, care dă la o parte câştigul cel nedrept, cel ce mâinile înapoi le trage şi mită nu primeşte, care-şi astupă urechile când aude fărădelegi şi îşi pune văl pe ochi ca să nu mai vadă răul, acela va locui pe înălţimi şi stâncile cele tari vor fi cetatea lui; pâine i se va da şi apa nu-i va lipsi." Aşadar, lupta cu corupţia poate fi câştigată. Iar cedările noastre în faţa corupătorilor se justifică numai prin slăbiciunile noastre şi nu prin ceva obiectiv, irezistibil. A arunca vina pentru corupţie pe împrejurări exterioare (salarii mici, nevoi materiale stringente) este o greşeală, o impostură. Iar cea mai bună dovadă e faptul că marii corupţi nu sunt nici pe departe nişte amărâţi care cedează în faţa plicului otrăvit pentru că n-au ce pune pe masă. Cât despre corupător, acesta vine cu siguranţă în numele diavolului. În ceea ce priveşte fenomenul ca atare, textul biblic ne spune că orice act de corupţie urmăreşte alterarea ordinii fireşti, se consumă în vederea stricării echilibrului acestei lumi. Încercarea de corupere echivalează cu tentativa de invalidare a ceea ce "este scris", adică înseamnă paralizarea oricărei şanse de a fi pentru ceea ce "trebuie" să fie. În concluzie, deşi se pot găsi explicaţii, nu există justificare reală pentru corupţie. Ba mai mult, corupţia există în primul rând din pricina noastră, şi numai după aceea din cauza împrejurărilor în care , istoriceşte, trăim. Pe cale de consecinţă, lupta cu corupţia este, înainte de orice o luptă cu noi înşine, pe care ne stă în putinţă s-o câştigăm. Ce-i drept numai cu multă, foarte multă voinţă.
Maria Lucia MUNTEANU