Editorial


Prima pagină
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Marea zăngăneală
     Ca orice ţară săracă, România nu face nici o excepţie de la regulă, putând fi declarată fără teama de a greşi, o ţară a contrastelor. Pe de o parte opulenţa şi luxul de care fac paradă un grup restrâns de miliardari, de regulă cei ce au susţinere sau chiar fac parte din cercul puterii, pe de alta, sărăcia, mizeria, promiscuitatea pe care deşi unii le vor ascunse, departe de camerele de luat vederi, se văd ca nişte plăgi urâte, purulente, pe trupul naţiei, ce abia mai reuşeşte să-şi acopere goliciunea. Ştim cum şi-au croit unii averi fabuloase prin tot soiul de practici şi mijloace oneroase pe care mai marii de prin palatele puterii se fac că nu le văd, că niciodată nu vom putea scoate oameni rotunzi din tipare patrate sau oameni patraţi din forme rotunde şi nici oameni sinceri din pramatii. Originea relelor, pârghiile ce le pun în mişcare, a frământat dintotdeauna mintea săracilor. Trăim o atmosferă de ipocrizie şi cinism, de aşezare pe piedestalul normalităţii a nonvalorilor, o stare de ignoranţă şi credulitate, de parvenitism şi impostură, de circ fără pâine şi de falsă protecţie socială.
     Ţara arde şi la propriu şi la figurat, iar show-urile, emisiunile de tele-divertisment se ţin lanţ, de parcă ne-am afla pe Coasta de Azur sau la Las Vegas ori la Santa Monica. La mare plouă cu teleaşti, vedete, cântăreţe, vip-uri mai mult sau mai puţin despuiate, iar cei cărora le e dor să facă o baie în talazurile albastre, să se bronzeze şi să-şi repare articulaţiile anchilozate de ani închinaţi prosperităţii patriei, stau acasă. Autorii teribilişti ai acestor emisiuni de un umor greu de digerat se întrec în a confecţiona cele mai bizare scenarii, generice, poante, glume, bancuri etc. Multă zăngăneală, de unde şi emisiunea Zanga Party, Teo şi vedete cu sacul, Competiţia fresh. Dacă ar privi un străin toată această mascaradă, lambadă de tip carpatin, ar crede că românul o duce numai într-o veselie, că nimic nu-i lipseşte ca să se simtă bine - distracţia, râsul, poezia mării, banii, frivolitatea plăcerii şi plăcerea frivolităţii. De ce oare n-om fi mai decenţi, mai echilibraţi? De ce toată această isterie transmisă pe ecranele posturilor de televiziune naţională, numai aşa ca să ne dăm în stambă, când imensa majoritate a populaţiei o duce de azi pe mâine, nu are apă caldă, ploile diluviene îi ameninţă casa, preţurile cresc într-o nebunie perpetuă.
     Trebuie să fi imoral şi cinic, lipsit se sentimentul realităţii, să te laşi purtat de asemenea zaiafeturi şi scene mirobolante când omul simplu abia de-şi poate cumpăra cu suta de mii de lei un kilogram de cartofi şi trei legături de ceapă, iar un milion de lei este cât masa de prânz a unei familii. Zău de nu-ţi vine să crezi că eşti un paranoic, că trăieşti în două Românii - una occidentală, cu piscine, iahturi, icre negre şi distracţie cât încape pielea şi o alta cu oameni scotocind prin tomberoane pentru a-şi găsi o bucată de pâine, cu drumuri proaste, benzină scumpă, salarii şi pensii anemice. Firesc ar fi ca cei care încurajează astfel de chefuri de chefuri să fie examinaţi psihiatric, pentru că au luat-o serios spre balamuc. Dacă nu e pâine, degeaba este circ, dacă simţi fiori prin buzunare, degeaba creşte PSD-ul în sondaje, degeaba se apropie marele bal al NATO de la Praga. Nu fac toate nici cât o ceapă degerată.
Gheorghe JURCĂ