Ultima oră
Știri
Judeţul Alba are înregistraţi oficial 25038 de şomeri
     Potrivit ultimelor date furnizate de către Direcţia Regională de Statistică Alba, numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii iunie a.c. în judeţ a fost de 25038 persoane, mai mic cu 1090 persoane faţă de luna precedentă şi mai mare cu 5270 persoane faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Rata şomajului determinată prin numărul şomerilor la populaţia activă civilă la 1 ianuarie 2001, a fost de 12,3% în luna iunie 2002. În rândul femeilor, rata şomajului a fost de 13,4% în iunie 2002, mai mică cu 0,4% comparativ cu luna anterioară. (R.J.)
Din cauza ploilor
Accesul turiştilor pe Valea Frumoasei devine tot mai dificil
     Mai mulţi locuitori ai comunei Şugag ne-au telefonat la redacţie pentru a se plânge de starea deplorabilă în care se află DN 67C, îndeosebi de la Sebeş şi până la ieşirea din judeţ spre Hunedoara. Localnicii spun că în unele zone drumul naţional este total deteriorat, ceea ce face ca în perioadele ploioase accesul pe Valea Frumoasei să devină foarte dificil. "Uneori, ajungem la Novaci sau la Tîrgu Jiu doar cu ajutorul unui ARO ori tractor. Zadarnic poartă un nume atât de special această zonă, dacă cei ce doresc să se convingă de adevărul vorbelor lui Sadoveanu se întorc de multe ori din drum, renunţând să mai viziteze ţinutul montan de o neasemuită frumuseţe",ne-au spus locuitorii Şugagului. Fără a beneficia de o infrastructură de calitate nu putem spera, deocamdată, la dezvoltarea imediată a turismului pe Valea Frumoasei. (A.D.T.)
Copii de la Casa de tip familial Vingard în vacanţă la Băile Felix
     Un număr de 11 copii ocrotiţi în Casa de copii de tip familial din Vingard vor pleca pentru câteva zile în vacanţă la Băile Felix, ne-a informat preotul paroh din Vingard, Ioan Stănilă. Vacanţa a fost posibilă datorită unor sponsori generoşi, proveniţi din rândurile saşilor plecaţi din Vingard şi stabiliţi în Germania. Familiile Marinel Trifu, Johann Span şi Ştefan Elst au adus o sumă de bani de la o societate de caritate din Germania şi au considerat ca oportună soluţia de a sponsoriza Casa de copii de tip familial din Vingard. Cei mici vor fi însoţiţi la Băile Felix de preotul Ioan Stănilă şi vor fi cazaţi la o mănăstire din Oradea. Transportul a fost asigurat de DJPDC Alba. (N.T.)
Merçi beaucoup monsieur Lucien!
     Un bun prieten al românilor şi al locuitorilor din judeţul Alba, dl. LUCIEN CHUMBINHO, preşedintele Asociaţiei "SECOUR POPULAIRE DE ROTHEL" (din Franţa) împreună cu soţia se află în aceste zile în Alba. Cei doi au fost primiţi luni, 5 august 2002, de către preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Alba, domnul Eugen Popa, d-na Mariana Hurbean, secretarul general al judeţului şi dl. Dan Sicoe, directorul D.G.P.D.C. Alba. Asociaţia franceză, prin dl. Lucien Chumbinho, desfăşoară acţiuni caritabile în peste 50 de ţări ale lumii iar după 1989 şi în România şi în judeţul Alba. Domnia sa a sprijinit familia Roşu al cărui băiat şi-a pierdut, în urma unui accident, un picior. Pe lângă importanta sumă de bani acordată acestei familii, Asociaţia franceză a acordat un sprijin în valoare de peste 39 milioane lei Centrului de Plasament nr. 1 Alba Iulia.
     Preşedintele Eugen Popa a mulţumit oaspeţilor pentru sprijinul acordat celor aflaţi în dificultate din judeţul Alba şi şi-a exprimat speranţa unei la fel de fructuoase colaborări în viitor.
Nicoleta TOMUŢA

Azi, la Cugir,
Peste 6500 de sindicalişti vor protesta în stradă
     Azi, la Cugir, peste 6500 de sindicalişti de la Uzina Mecanică "Cugir" SA vor ieşi în stradă pentru a protesta împotriva tentativei de "mituire" a Guvernului cu 20 de salarii compensatorii pentru personalul disponibilizat din domeniu, fără a oferi în schimb alternativele promise pentru reconversia profesională. Este de aşteptat ca la mişcarea de protest a muncitorilor să adere şi o parte din populaţia Cugirului, ajunsă în ultima perioadă la un grad de sărăcie greu de imaginat. Sindicaliştii din industria de apărare vor înainta un protest oficial Guvernului României. (N.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Poliţiştii din Alba Iulia au confiscat 70 kg de mercur furat, în valoare de peste 28.000 dolari USA
Potrivit indiciilor de până acum, cantitatea impresionantă de mercur a fost furată de la sondele aparţinând SC Salina SA Ocna Mureş
     Viorel Gabriel Sas (34 de ani, din Ocna Mureş, muncitor în Sebeş), Vasile Mailat (41 de ani, din Sebeş), Ioan Ruja (44 de ani, din Alba Iulia) şi Ovidiu Măieruţiu (32 de ani, din Ocna Mureş) au fost arestaţi preventiv pentru 30 de zile pe baza unui mandat emis de Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba. Ofiţerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate şi Antidrog Alba Iulia au organizat şi realizat prinderea în flagrant, pe raza localităţii Balomir, în zona unui popas de pe DN 1, a inculpaţilor Mailat şi Ruja, care aveau asupra lor 44,7 kg de mercur, pe care încercau să-l comercializeze contra sumei de 400 dolari USA. Cei doi au venit la Balomir cu Dacia 1300 aparţinând cumnatului lui Mailat, în portbagajul căreia s-a descoperit şi un cântar. Poliţiştii au descoperit că cei doi aveau mercurul de la Gabriel Sas, din Ocna Mureş, care i-a dat în 31 iulie, lui Mailat, cantitatea de 44,7 kg de mercur, pentru care ar fi urmat să primească, după valorificare, banii. Sas le-a spus poliţiştilor că avea mercurul de la naşul său, Marius Ioan Şuşman (32 de ani, din Ocna Mureş), fost angajat al SC Salina SA, plecat în urmă cu circa două săptămâni în Spania. La sfârşitul săptămânii trecute a fost identificat şi reţinut Ovidiu Măieruţiu (32 de ani, din Ocna Mureş, fost angajat al SC Salina SA), la domiciliul căruia s-au mai găsit 24,6 kg de mercur. Măieruţiu avea mercurul tot de la Şuşman, marfa urmând să fie vândută conform unei înţelegeri prealabile.
     În timpul anchetei, inculpaţii au declarat că mercurul provenea de la aparatura situată în câmpul de sonde de la Salina SA Ocna Mureş. Deoarece aparatura de măsurare a presiunii în sonde este în permanenţă supusă riscului deteriorării în urma fluctuaţiilor de presiune, diferenţa între stricăciunea provocată şi cea accidentală este foarte greu de detectat. Aceasta este explicaţia cea mai probabilă pentru cantitatea impresionantă de mercur furată de-a lungul timpului şi găsită asupra celor în cauză. De altfel, acest caz de furt şi trafic cu mercur nu este singular în istoria oraşului Ocna Mureş, de-a lungul vremii mai multe persoane căzând (sau nu) în plasa poliţiei după ce au cedat tentaţiei îmbogăţirii rapide pe seama mercurului furat.
     Pe piaţa neagră, cantitatea de mercur confiscată de poliţiştii din cadrul CZCCOA Alba Iulia valorează peste 28.000 dolari USA. La ce este folosit mercurul furat? La purificarea prafului de aur ...furat, de asemenea, dintr-o altă regiune a bogatului nostru judeţ....
Nicoleta TOMUŢA

Cazul Onorina David fiind "atipic", se aşteaptă concluziile specialiştilor
     Conducerea Spitalului Judeţean Alba a organizat ieri o conferinţă de presă pentru a-şi exprima punctul de vedere în ceea ce presa a denumit "Cazul învăţătoarei Onorina David". Directorul acestei instituţii, dr. Cristian Barbonţa consideră că materialele de presă au dat o notă incorectă activităţii spitalului, în condiţiile în care în instituţia medicală judeţeană sunt internaţi anual 25.000 - 28.000 de bolnavi. "Se întâmplă ca anumite cazuri să aibă o evoluţie nefavorabilă, este o realitate valabilă în toată lumea, Spitalul judeţean Alba nefăcând excepţie. Instituţia pe care o conduc nu poate să dea un răspuns la întrebarea cine este vinovat; lucrurile sunt foarte clar lămurite de lege. La ora la care au apărut articolele de presă, nu aveam depusă nici o reclamaţie din partea familiei; abia după 10 zile a fost depusă o plângere de către mama doamnei Onorina David. Noi ne-am autosesizat în acest caz după ce au apărut materialele în ziare. Rezultatul anchetei este dat de Colegiul medicilor. În momentul în care ancheta se va finaliza, concluziile anchetei vor sta la baza deciziilor ulterioare. Dacă va fi cazul unor sancţiuni, noi trebuie să le aplicăm", a declarat directorul Spitalului Judeţean Alba.
     Despre acelaşi caz, dr. Gheorghe Vieru - preşedintele Colegiului medicilor din Alba, a precizat că ancheta este în curs de finalizare, aşteptându-se rezultatele histo-patologice şi medico-legale, urmând ca doctori de prestigiu din diverse specializări (ORL, Urgenţă, ATI) să se pronunţe asupra "cazului Onorina David". "A fost un caz atipic. Ea nu a prezentat simptomele unui diabet şi nu s-a plâns niciodată de dureri de gât. La decesul dânsei au concurat doi factori: starea septică agravată de o hiperglicemie. Între cele două verigi există o legătură; în stările septice, glicemia creşte. În circuitul acestui caz au intervenit patru categorii de medici: medicul de familie, cei de la urgenţă, un specialist ORL şi cei de la ATI. Datele vor fi puse cap la cap şi în curând vom fi în măsură să luăm o decizie" - a concluzionat dr. Gheorghe Vieru.
Dana MOTREANU

Deşi Casa Naţională de Asigurări de
Sănătate a stabilit o normă de 4 bolnavi pe oră pentru un doctor
La Serviciul de Urgenţă al Spitalului Judeţean Alba sunt consultaţi 100-150 de bolnavi pe zi
     Medicii din cadrul Serviciului de Urgenţe al Spitalului Judeţean Alba sunt supuşi unei presiuni profesionale foarte mari, în medie, zilnic 100-150 de bolnavi fiind consultaţi aici. Deşi Casa Naţională de Sănătate a stabilit o "normă" de 4 bolnavi pe oră, ea nu poate fi aplicată într-un serviciu de urgenţă. "Este binecunoscută agresiunea bolnavilor asupra cadrelor medicale iar spitalul nostru nu este scutit de astfel de acţiuni. Sunt cazuri când doctori sau cadre medicale au fost bătuţi, pacienţii au venit şi au spart geamuri şi uşi. La noi în instituţie se abuzează efectiv de serviciul de urgenţă, bolnavii sărind peste consultaţiile ce ar trebui efectuate de medicii de familie" - a precizat dr. Cristian Barbonţa, directorul Spitalului Judeţean Alba. În cazul unei asemenea "inflaţii" de pacienţi, efectuarea unor investigaţii paraclinice, analize sau solicitarea unor consulturi interdisciplinare rămâne la latitudinea medicului de urgenţă. "Nu există un algoritm sau o reţetă stas pentru bolnavi. În ciuda unei finanţări deficitare a sistemului sanitar, nu s-a făcut niciodată economie la medicamente. Mai presus de orice este viaţa pacienţilor pe care îi tratăm" - a concluzionat dr. Cristian Barbonţa.
Dana MOTREANU

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.