Curier judetean

Un copil de nouă ani munceşte ca să-şi întreţină familia
•Coşmarul din orfelinat şi "evadarea" *O căsnicie nereuşită *Mama şi trei copii, cu domiciliul sub cerul liber *Spre Ardeal, ca spre "El Dorado" *"Întreprinzător" la nouă ani *Vacanţa interzisă şi o sărbătorire care n-a avut loc
     Povestea dureros de reală pe care vreau să v-o spun începe cu mult timp în urmă, la Iaşi. Prin anii '80, într-un orfelinat ieşean creştea o fetiţă pe nume Monica Zabulică. Creştea aşa cum cresc copiii fără părinţi: lipsită de afecţiune şi căldură, uneori maltratată, alteori batjocorită de ceilalţi copii. Astăzi, femeie în toată firea, în vârstă de 36 de ani, Monica Zabulică îşi aduce aminte de acea perioadă ca despre un coşmar. Un coşmar din care ea a găsit o modalitate de "evadare": măritişul. Din nefericire, lipsită de experienţa relaţiilor sociale, a nimerit cât se poate de rău. S-a căsătorit cu un beţiv, cu care a avut trei copii. Astfel, calvarul ei a continuat încă mult timp după plecarea din orfelinat...
     În anul 1995, sătulă de mizeriile pe care i le făcea soţul ei, şi-a luat lumea în cap, plecând împreună cu copiii. (Oricum, casa şi-o pierduse din pricina datoriilor făcute de bărbat pentru băutură.)Timp de aproape un an de zile, împreună cu cei trei copii (dintre care unul de numai patru luni), Monica Zabulică a locuit...sub cerul liber. De fapt nu chiar sub cerul liber, ci sub un balcon, unde încropise un fel de cort din folii de plastic. Noaptea se înghesuiau cu toţii pe nişte saltele aşezate direct pe pământul gol. Gătitul (dacă poate fi numit aşa) şi încălzirea apei de spălat se făcea pe o amărâtă de spirtieră... Noroc că pe vremea aceea femeia avea un serviciu. Curând însă a rămas şi fără loc de muncă. Atunci a început adevăratul calvar, care a durat până în anul 2000, când s-a ivit o rază de speranţă.
     Cel ce i-a redat speranţa acestei femei a fost fiul ei, Bogdan Prisecaru, pe atunci în vârstă de 7 ani. Un copil cu o inteligenţă mult peste medie, care abia începuse şcoala şi se dovedea a fi pasionat de... calculatoare. Într-una din zilele când se juca pe calculator la un "internet café", Bogdănel a luat legătura cu o fetiţă din Alba Iulia, pasionată de calculatoare ca şi el, fiica unui mic întreprinzător. Din vorbă în vorbă, din mesaj în mesaj, cei doi copii s-au împrietenit, au aflat şi părinţii despre ei, iar fetiţa albaiuliană împreună cu tatăl ei le-a făcut o vizită prietenilor din Moldova, cu atât mai mult cu cât aflaseră despre situaţia disperată în care se aflau aceştia din punct de vedere material. Părintele fetiţei s-a oferit să-i ajute, şi iată-i pe cei patru nefericiţi pornind spre Ardeal ca spre un "El Dorado" plin de promisiuni. Parţial, omul s-a ţinut de cuvânt şi i-a oferit femeii adăpost într-un apartament, timp de un an de zile. Din păcate cu serviciul a fost mai greu, deşi femeia era dispusă să muncească orice. Şi pentru a doua oară salvarea a venit din partea "bărbatului" familiei, Bogdănel. Acesta a început să vândă ilustrate prin localurile din Alba Iulia. Curat, respectuos, cu o feţişoară pe care se citeşte isteţimea, el este acceptat şi binecunoscut de majoritatea clienţilor, care îl ajută de fiecare dată cu bani. Pentru că el nu cerşeşte. Face o "afacere" pe care recent a diversificat-o: a început să facă poze "la minut". Astfel, premiantul din timpul dimineţii (Bogdan are în majoritate calificative maxime la Şcoala nr. 5, unde învaţă) se transformă după masa într-un mic "prestator de servicii", pentru a-şi întreţine familia. (Căci banii pe care-i câştigă foarte rar mama sa, prestând munci ocazionale, sunt insuficienţi). Un mic amănunt este revelator în acest sens. Pentru a-şi putea cumpăra aparatul de fotografiat cu care "produce", Bogdan a trebuit să strângă serios cureaua, alături de întreaga familie, mâncând timp de patru zile... pâine cu ceai.
     Ce credeţi că-şi doreşte acest copil? Să câştige suficient pentru a putea achita chiria unei camere mizere, cheltuielile de întreţinere şi pentru a cumpăra o butelie de aragaz, căci sunt luni de zile de când toată familia nu a mai mâncat o hrană caldă. Apoi îşi mai doreşte să câştige suficienţi bani pentru a cumpăra rechizitele necesare pentru el şi pentru surorile lui (Ana, de 15 ani şi Sorina, de 7 ani). Sigur, Bogdan are şi o dorinţă ascunsă, numai a lui. Aceea de a-şi cumpăra o bicicletă "second hand". Anul acesta ar fi avut posibilitatea să meargă într-o tabără gratuită, să se bucure şi el de vacanţă, ca orice copil. "Nu am putut să-l las, ne-a declarat Monica Zabulică. Nici el nu a vrut să meargă, ştiind că fără el noi rămânem şi fără pâine pe masă...". În data de 6 august a fost ziua lui de naştere. A împlinit 9 ani şi nu şi-a sărbătorit-o. De fapt nu şi-a sărbătorit-o niciodată. A primit doar din partea redactorului nostru câteva dulciuri şi o sumă de bani simbolică, precum şi din partea a două asistente medicale din cadrul secţiei de Recuperare a Spitalului judeţean, care au aflat întâmplător de situaţia lui (Irina Puican şi Lidia Pintea).
     Aceasta este povestea unor copii fără copilărie. Crescută în orfelinat şi cunoscătoare a situaţiei din instituţiile de ocrotire, Monica Zabulică nu vrea nici în ruptul capului să renunţe la copii. Directorul DGPDC Alba, dr. Dan Sicoe, informat de redactorul nostru despre dificultăţile pe care le întâmpină familia respectivă a promis că va face tot ce-i stă în putinţă pentru a-i ajuta în mod legal. Ar trebui însă să se grăbească, pentru că începând de la 1 septembrie femeia şi cei trei copii trebuie să părăsească şi cămăruţa pe care o ocupă acum. Dar poate că în urma articolului nostru se vor găsi şi alţi oameni de suflet care să contribuie la redarea copilăriei lui Bogdan Prisecaru.

Ioan HĂNŢULESCU