Acceleratul de Praga
     Pentru românii iniţiaţi cât şi neofiţii în politică, summitul de la Praga reprezintă un fel de mană cerească. Bieţii de ei, speră că mioritica lor ţară va deveni un fel de El Dorado, cu soare şi brize catifelate, înmiresmate, în care vor curge râuri de lapte şi miere. Pasărea asta cu pene de aur ce tot zboară de o vreme încoace pe deasupra plaiurilor noastre, după noiembrie 2002 îşi va face cuib în crângul nostru carpatin. O cred asta până şi guvernanţii, pentru că de aceea o lasă mai moale cu reforma şi întind coarda protecţiei sociale. Praga va însemna "a fi sau a nu fi" în lume. A fi sau a nu fi credibili în faţa alegătorilor. Daţi-vă seama ce carte mare joacă d-l Năstase încât a fost capabil să spună că dacă nu vom fi primiţi la Praga în NATO el îşi va da demisia. Trebuie să recunoaştem că premierul are simţul umorului.
     Mai degrabă credem că se va alege praful de întregul guvern dacă vom rata această mare ocazie. Înseamnă că s-au dus pe apa sâmbetei toate iluziile, toate speranţele noastre. Vom bălti în continuare în apa lâncedă, puturoasă a reformei, vom fi aceiaşi handicapaţi economic şi politic, aceiaşi neputincioşi de a ne racorda la exigenţele impuse de alianţa nord-atlantică. E bine s-o ştie tot natu că intrarea în NATO nu va duce la creşterea PIB-ului, la bucuria şomerilor care or găsi locuri de muncă, a pensionarilor ce-şi vor primi pensia la timp, că unii cetăţeni nu vor mai plăti facturile la întreţinere. Să fie clar, toate astea nu ni le va face NATO. Accederea României în alianţa nord-atlantică va fi un punct de cotitură în istoria ţării, un moment epocal de mare semnificaţie politică: ruperea definitivă de trecut, garanţia că urmaşii noştri vor trăi într-o cu totul altă Românie, ce va trebui să se conducă după nişte legi impuse de NATO.
     Am tras targa pe uscat vreme de 12 ani în care ne-am chinuit să facem reformă şi a ieşit un bluf. Privatizări de paie, vezi cazul SIDEX, nebulozitate şi confuzie în cazul adopţiilor internaţionale, în restituirea de proprietăţi pentru minorităţile etnice şi religioase, corupţia care a penetrat organismul social ca un cancer, creşterea abuzurilor, mai ales la vârf. Unora poate le va displace, dar după Praga, România va înceta să mai fie doar problema românilor. NATO şi America vor avea un cuvânt greu de spus. Statul de drept atât de mult invocat după revoluţie, economia de piaţă, respectul pentru onoarea şi demnitatea cetăţeanului vor căpăta altă substanţă. Reformele care nu s-au făcut de teama tensiunilor sociale vor fi făcute obligatoriu în 2003 şi 2004. Pe americani şi pe membri NATO nu-i interesează că în 2004 vor fi alegeri legislative şi că guvernul o va lăsa mai încet cu reforma. Pragmatici, americanii nu vor admite întârzieri în accelerarea reformei. De altfel, noi suntem cei ce am făcut temenele la uşa NATO, n-avem decât să ne ţinem de promisiuni. Nu NATO a dorit să se extindă cu România, ci România a dorit să intre în NATO. Şi cum UE e cam furioasă pe Bucureşti şi reformele sunt serios întârziate, guvernul Năstase riscă să se aleagă cu praful de pe tobă.
     Indubitabil, traversăm o perioadă fastă vis-a-vis de amabilitatea Washingtonului care i-a adresat premierului felicitări. Să nu ne îmbătăm însă cu apă rece. Acest telefon a fost unul de curtoazie. Americanii nu vor accepta derogări de la reformă. Ei vor fapte. Pariem că după Praga telefoanele de la Washington vor fi mult mai dese, iar dialogurile mult mai aspre, dacă nu ne vom ţine de cuvânt. E bine ca ai noştri să nu mai fie lăsaţi să facă gafe şi să mintă poporul.