Lipsă la inventar
     Cea mai de seamă informaţie pe care o conţin statisticile elaborate în urma recensământului populaţiei şi locuinţelor este că nu mai suntem aşa cum credeam: cei mulţi. Mitul celor aproape 24 milioane de români s-a spulberat. În realitate, suntem cu aproape 300 de mii sub cifra de 22 milioane. Scuza oferită acum pentru milionul găsit lipsă la numărătoarea efectuată în primăvară este declinul economic, iar motivele scăderii remarcabile a populaţiei române sunt sporul natural negativ şi emigraţia masivă. Aceste formulări de tip cauză-efect sunt acceptate şi asumate de toţi cei care se află pe drumul deloc uşor al tranziţiei, însă ceea ce este alarmant e faptul istoric relevat de milionul lipsă: pentru prima oară, în istoria ţării noastre, populaţia a scăzut pe timp de pace. Procentual, cei mulţi din poporul găsit cu lipsă la inventar, adică românii get-beget, sunt mai puţini ca acum 10 ani cu aproape 5%, cifră ce ne asigură un rol privilegiat, dar nedorit pe lista neagră demografică a Europei. Adică, într-un singur deceniu, unul din 25 de români s-a evaporat din documentele oficiale, a dispărut. O sută de mii de români pe an, este preţul plătit, din 1992, pentru alinierea României la normele economiei de piaţă, iar costul va mai creşte încă, după opinia sociologilor.
     Analizele asupra milionului de români care nu mai răspund la apel în anul de graţie 2002 vorbesc de reducerea populaţiei pe fondul degradării biologice, morale, profesionale şi educaţionale, de cele câteva sute de mii de emigranţi cu forme legale din România, fără a-i mai socoti pe cei mult mai mulţi care vor să emigreze definitiv. Acestor fenomene se adaugă, contrar evoluţiei specifice unei ţări în curs de aderare la Uniunea Europeană, involuţia către structurile de tip feudal, o economie de subzistenţă şi autoconsum, realităţi care au dovedit lipsa de perspectivă în conturarea politicilor sociale, preferându-se acţiunile hazardate impuse de administraţie fără a conştientiza costurile lor reale. În acest caz, preţul plătit a fost chiar acest milion pe care nici măcar o posibilă eroare de statistică nu l-ar mai putea aduce înapoi. Ca un fapt divers, în judeţul nostru numărul total al populaţiei ar fi putut să dea la iveală singura cifră rotundă la nivel naţional şi astfel am fi putut să fim 383.000 de locuitori ai judeţului aflat în inima României, dar n-a fost să fie. Cifra consemnată a rămas 382.999 (!) de locuitori şi iată cum, din acest număr, lipşeşte numai un singur cetăţean, românul care însă ar fi făcut diferenţa. La nivelul întregii ţări mai sunt cel puţin 999.999 de locuitori cel puţin la fel de importanţi ca acest român lipsă şi care în 2002 nu mai există.
     Privită dintr-un punct de vedere general, chestiunea milionului lipsă rezolvă nedumerirea realizatorilor de sondaje care nu înţelegeau de ce românii, investindu-şi fiecare cu încredere guvernanţii, continuă totuşi să susţină că ţara lor se îndreaptă într-o direcţie greşită. Drumul către bunăstare sau măcar echilibru, am fost asiguraţi, cere sacrificii, însă chiar şi după ce acestea au fost făcute, senzaţia că drumul a fost pierdut persistă, în peisajul dezagregant al României trecută de anii '90. Ba mai mult, acum s-ar părea că, nu numai că ne îndreptăm într-o direcţie greşită, după cum arată mereu alte şi alte sondaje, dar se pare că ne pierdem pe drum sau renunţăm şi alegem altă cale.