Ultima oră
Știri
La Aiud
Mort prin electrocutare
     Luni după-amiază, în jurul orei 14,30, la Aiud a decedat Bota Ghezar Levente, de 30 de ani, de meserie întreţinător de cale. Acesta era în concediu şi lucra la o persoană fizică. El s-a electrocutat accidental la 220 V, prin mâna stângă, în timp ce suda. Legiştii au confirmat cauza morţii ca fiind electrocutarea. (F.R.)
Jandarmii din Alba au de lucru
     În primele 7 luni ale acestui an, Comandamentul judeţean de jandarmi Alba a executat sau a participat independent şi împreună cu Poliţia la acţiuni de asigurare a ordinii şi liniştii publice. Jandarmii au participat la asigurarea ordinii publice la 7 mitinguri, 11 manifestări de protest, 22 de manifestări cultural sportive, 5 adunări publice, protecţia a peste 80 de unităţi de învăţământ preuniversitar, în zonele de agrement, razii, controale, filtre - 150 de acţiuni, descoperirea şi capturarea unor infractori periculoşi - 3 acţiuni, etc. (F.R.)
Măsuri de protecţie a copilului
     În perioada ianuarie - iunie 2002, Comisia pentru protecţia copilului s-a întrunit în 24 şedinţe, soluţionând favorabil 515 cazuri. Pentru 77 cazuri s-a respins cererea familiei privind luarea unor măsuri de protecţie, considerându-se faptul că copilul în cauză nu este în dificultate. Comisia a soluţionat 1218 de cereri, astfel: 1018 hotărâri şi certificate de încadrare într-o categorie de persoană cu handicap, 180 de hotărâri şi certificate de expertiză şi orientare şcolară. (F.R.)
La Teiuş
Premii pentru cele mai frumoase animale
     La Teiuş a avut loc la sfârşitul săptămânii trecute cel mai mare târg de animale din regiune. Locuitorii din zonele limitrofe au adus la târg peste 350 cai, 600 bovine, aproape 300 de oi şi 800 de porcine. În organizarea Primăriei şi Consiliului local Teiuş a avut loc un concurs cu premii pentru cele mai frumoase animale. Comisia formată din Dorin Iacob - primarul Teiuşului, Dumitru Muntiu - directorul OARZ, ing. Gheorghe Lazea - director al DGAIA, dr. Ioan Dîrzu - DSV şi Mircea Rus - director CJCA, a acordat premii. La categoria "Vaci lapte" animalele fermierului stremţean Mihai Rusu au câştigat locurile I şi III. Locul II a revenit exemplarului aparţinând lui Ştefan Boţan, din Teiuş. La categoria "Tineret bovin", locul I a fost ocupat de un exemplar al ing. Mihai Rusu, urmat de animalele aparţinând fermierilor Virgil Fălădău şi Ioan Opriţa. Primul loc, la categoria "Boi muncă" a revenit animalelor lui Ioan Pătrânjan. Câştigătorii concursului au primit din partea Primăriei Teiuş premii în valoare totală de 5 milioane de lei, câte un sac de tărâţe din partea ing. Gheorghe Lazea - fost primar al Teiuşului. CJCA, reprezentată de ing. Mircea Rus, a premiat fiecare câştigător cu volume de specialitate, în domeniul creşterii animalelor. (A.D.T.)
Infrastructura distrusă de inundaţii va fi reparată
     CJ Alba a aprobat lista cu lucrările urgente de refacere din judeţul nostru şi alocarea fondurilor necesare. Din cei 3,2 miliarde de lei alocaţi de guvern, 2,6 miliarde de lei sunt destinaţi refacerii drumurilor judeţene 197 M, 750 C, 704 A, 142 K, 107 I şi 107 E, 460 milioane de lei au fost alocaţi pentru refacerea podului de pe DJ 107 I, iar 184 milioane de lei vor fi folosiţi la repararea podeţului de pe DJ 107 M. (F.R.)
Poliţiştii au surprins 14 şoferi conducând sub influenţa băuturilor alcoolice
     La sfârşitul săptămânii trecute, Serviciul Poliţiei Rutiere Alba, în colaborare cu unităţile de poliţie din teritoriu, a organizat o acţiune de prevenire şi combatere a infracţiunilor la legislaţia rutieră. Au fost aplicate 446 de sancţiuni în valoare de 194 de milioane de lei, dintre care 132 pentru depăşirea vitezei legale, 18 pentru pietonii ilegalişti, 15 pentru bicicliştii care circulau neregulamentar şi 5 pentru căruţaşii care ignorau legea. Poliţiştii au reţinut 19 permise de conducere, dintre care 14 pentru consum de alcool la volan. Au fost reţinute 7 certificate de înmatriculare şi au fost constatate 3 infracţiuni. (N.T.)
Studii plătite cu bani de la bugetul judeţului
     CJ Alba a alocat 700 de milioane de lei pentru cheltuieli de proiectare legate de studii de prefezabilitate şi de fezabilitate aferente unor obiective. 395 de milioane de lei au fost destinaţi studiului de fezabilitate pentru modernizarea şi consolidarea corpului drumului judeţean DJ 107M: limită judeţ Cluj - Remetea - Colţeşti - Vălişoara - Poiana Aiudului - Aiudul de Sus (DJ 107I). Pentru studiul privind zonele expuse la riscurile naturale sau tehnologice s-au alocat 5 milioane de lei. Studiul de fezabilitate pentru staţie epurare şi reţea canalizare Şugag primeşte, după rectificare, 200 de milioane de lei, studiul pentru podul de la Colibi - 50 de milioane de lei iar pentru expertiza tehnică a imobilului la sediul CJ Alba s-au alocat tot 50 de milioane de lei. (F.R.)
În judeţul Alba
Din 100 de familii 6 au dosare de ajutor social
     În luna august 2002, 73 de primării din cele 76 din judeţul Alba au transmis Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul DGMSS Alba, rapoartele statistice privind ajutorul social în luna iulie a.c. Din centralizarea acestor date rezultă că, luna trecută, în judeţul Alba au fost înregistrate un număr de 174 de cereri pentru acordarea ajutorului social, iar cumulat, de la începutul anului au fost înregistrate 12324 cereri. Nu au comunicat încă rapoartele statistice primăriile din Baia de Arieş, Arieşeni şi Gârda. Mai trebuie menţionat faptul că la finele lunii iulie 2002, la cele 76 de unităţi administrativ teritoriale din judeţ se aflau în plată 7530 de dosare, ceea ce reprezintă 5,85 dosare la 100 de familii. De asemenea, în cursul lunii iulie a.c. au fost plătite 6157 ajutoare sociale în sumă totală de circa 4,9 miliarde lei. (R.J.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Ţărăniştii din Alba şi-au declarat averile
Conducerea PNŢCD susţine că nu a apelat la credite cu dobânzi preferenţiale
     Urmând exemplul şefilor de la Bucureşti, liderii ţărănişti din judeţul Alba şi-au prezentat în cadrul unei conferinţe de presă declaraţiile de avere. Pe lângă aceste declaraţii, liderii ţărănişti au mai declarat în scris că nu au beneficiat de credite cu dobândă preferenţială de la băncile care au capotat una după alta de la evenimentele din decembrie 1989.
     * Primul care şi-a prezentat averea este preşedintele PNŢ CD Alba, avocatul Marcel SIMION, decanul Baroului de Avocaţi Alba. Dânsul este proprietarul unui apartament cu 2 camere în Sebeş, a unei case moştenite în acelaşi oraş şi a unei alte case în Alba Iulia. Deţine 1000 de acţiuni la BRD, are 154 milioane de lei în bancă, o maşină Daewo Espero pe cabinetul de avocatură şi un alt Mercedes din 1988.
     * Secretarul Sorin BUMB deţine un apartament în Alba Iulia, o casă în Ploieşti pe care a moştenit-o şi 7 ari de teren. Este acţionar cu 50 la sută din acţiuni la SC Palmire, care şi-a încetat activitatea în 1997. Deţine un autoturism Ford Escort şi un Opel Vectra.
     Vicepreşedinţii PNŢCD Alba şi-au declarat următoarele averi:
     * Dr. Liviu STOICA: are un apartament, o casă şi un spaţiu comercial de 40 mp. Are în bancă 16.000 de EURO şi 100 milioane de lei. Este proprietarul unei colecţii de timbre şi ilustrate vechi.
     * Ing. Mihai ZGÂIA: are în proprietate 2 ha de vie, 630 mp de teren arabil, 7000 mp păşune şi fânaţ, o casă în Alba Iulia şi o casă de vacanţă la Luncile Prigoanei. Este acţionar unic la Termogaz SRL şi are un Opel Vectra, din 1990.
     * Dr. Octavian COLTOR: deţine un apartament în Aiud, un cabinet stomatologic, o Dacie 1310 şi o colecţie numismatică.
     * Ec. Ananie GÂRBOVEAN: are 5 hectare teren moştenit, un apartament într-o vilă, acţiuni la SC Ardeleana Alba Iulia şi o Dacie Super Nova.
     * Ing. Horaţiu JOSAN: deţine un apartament cu 2 camere în Aiud şi 60 de acţiuni la SC "Metalurgica"Aiud.
     * Ing. Alin POPA: are 4,74 ha pământ la Târnăveni, un apartament cu 4 camere şi o casă în construcţie la Alba Iulia. Deţine acţiuni la Cristal Soft Alba Iulia şi Cristal Soft Internaţional Alba Iulia iar la o altă societate are 85 de acţiuni. În bancă deţine 600 EURO. El a declarat că nu a câştigat prin firmele amintite nici o licitaţie din bani publici.
     * Sing. Vasile Voicu BORA: deţine două autoturisme Renault cu ani de fabricaţie 1978 şi 1995. Are o casă în Alba Iulia şi alta în Mediaş, moştenite. Soţia este acţionar la SC Lotus B & B Alba Iulia. Fiecare din cei doi soţi deţin 33 de acţiuni la SC Pehart SA Petreşti. V.V. Bora mai deţine 34 de acţiuni la SC Comat Alba Iulia, 5 la sută din SC Transilvania Instalaţii, 50 la sută din SC Malino Construct Orăştie şi 5 la sută din SC Trust Consulting Bucureşti.
     Ţărăniştii au declarat că speră ca gestul lor să fie un exemplu de deschidere şi sinceritate, care să fie urmat şi de alţi politicieni.
Florin ROMAN

La Alba Iulia, în loc de policlinică privată
Clădirea fostului spital ORL a devenit... şatră!
     Atenţie proprietari, nu mai lăsaţi imobilele în părăsire! Veţi avea surpriza să constataţi că ele vă vor fi ocupate. De cei care nu au unde să locuiască. Acest fapt s-a petrecut în cursul zilei de ieri la Alba Iulia. De fapt acţiunea a început în seara zilei de luni, 26 august, când cu căţel şi cu purcel zeci de ţigani au început să se instaleze în clădirea fostului spital ORL din Alba Iulia. Viceprimarul Marius Rotaru ne-a informat că nu se ştie de unde sunt ţiganii, dar se pare că locul li s-a părut potrivit pentru campare. De aceea şi-au adus saltele, mobilă şi tot ce mai trebuie pentru o gospodărie închegată. Noroc că un cetăţean din blocul din preajmă a sesizat autorităţile. În cursul serii de ieri, viceprimarul a luat legătura cu reprezentanţi ai Corpului Gardienilor Publici Alba, ai Poliţiei municipiului Alba Iulia şi ai Direcţiei de Sănătate Publică Alba - proprietara imobilului, pentru a lua măsurile ce se impun. Marius Rotaru ne-a declarat că pe lângă drepturi proprietarii mai au şi unele obligaţii, printre acestea numărându-se şi întreţinerea şi supravegherea imobilelor. DSP n-a luat aminte ce se petrece cu imobilul unde este proprietară, care a rămas efectiv o "casă fără stăpân", ceea ce i-a determinat pe ţigani să se aciueze. Vom reveni. (A.D.)
Aflat la Oaşa în vacanţă, cu familia
Un angajat al unei unităţi SRI din Bucureşti a fost lovit mortal de trăznet
     Un angajat civil al unei unităţi SRI din Bucureşti a fost trăznit luni în jurul amiezii, în timp ce se afla cu familia în vacanţă pe Valea Sebeşului, la o cabană din zona Fetiţa - Oaşa. Gheorghe Ion (de 34 ani, născut în comuna Glina - Ilfov), venise în concediu împreună cu soţia, copilul şi un coleg de serviciu, medic militar. În dimineaţa de luni, 26 august, bărbaţii plecaseră la pescuit, în zona lacului de la Oaşa. În jurul amiezii, asupra muntelui s-a abătut o furtună însoţită de fulgere şi trăznete, urmată de o ploaie torenţială. Gheorghe Ion a fost lovit de un trăznet în timp ce încerca să se refugieze într-un adăpost. Încercările de resuscitare ale prietenului său, medic militar, au fost zadarnice. Pădurarul din regiune, Nicolae Aloman, a anunţat Postul de Poliţie Şugag despre moartea violentă înregistrată la Oaşa. În zonă s-a deplasat rapid o echipă operativă a poliţiei, SRI-ului şi medicul legist. În urma necropsiei, medicul legist a constatat că trăznetul a fost atras de lanţul (un aliaj de argint-aur) pe care Gheorghe Ion îl purta la gât. În prezent se efectuează demersurile necesare pentru transportarea corpului neînsufleţit la Bucureşti, pentru funeralii.
Nicoleta TOMUŢA, Florin ROMAN

În Munţii Apuseni, ţara laptelui
Elevii vor primi brânză topită şi biscuiţi
     Potrivit informaţiilor furnizate de preşedintele interimar al Consiliului Judeţean Alba, Eugen Popa, acţiunea "Laptele şi cornul" lansată de guvernul României, va costa în jur de 8 miliarde de lei. Într-o adresă înaintată Ministerului Administraţiei Publice Locale, preşedintele interimar solicită echilibrarea bugetului propriu al CJ Alba, prin alocarea sumei necesare pentru acoperirea acestei acţiuni. Aşa cum v-am mai informat, de prevederile ordonanţei guvernamentale vor beneficia 17556 elevi din clasele I - IV din judeţul Alba.
     Din păcate, la preselecţie nu s-a prezentat nici un agent economic care să asigure distribuţia laptelui pe întreg teritoriul judeţului Alba. Având în vedere specificul zonei noastre cu o mare suprafaţă muntoasă, aprovizionarea se va face o dată pe săptămână. Pentru a preîntâmpina situaţii nedorite, legate de posibile îmbolnăviri din cauza depozitării îndelungate a laptelui, copiii din Munţii Apuseni vor primi brânză topită şi biscuiţi sau napolitane. Bineînţeles în cuantumul sumei de 7000 de lei/elev cât prevede ordonanţa guvernului Adrian Năstase. Şi totuşi, se pune întrebarea: laptele din Apuseni nu poate fi dat copiilor decât prin licitaţii electronice?
     În cursul acestei zile, preşedintele interimar al CJ Alba, Eugen Popa, însoţit de prefectul Ioan Rus vor lua din nou calea Bucureştiului în vederea atragerii de noi fonduri în judeţul Alba.
Florin ROMAN

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.