Prima pagină Ediția din: 2.09.2002
Știri

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Incendiu devastator la Crăciunelul de Jos
O mână criminală a aprins depozitele de furaje ale Bisericii Greco-Catolice Blaj
Pagubele se ridică la circa 400 de milioane de lei; *În cauză, poliţia Blaj şi pompierii militari efectuează investigaţii pentru identificarea făptaşilor
     Grupul de Pompieri Militari "Unirea" al Judeţului Alba şi Garda de Intervenţie a Pompierilor Militari Blaj au intrat în alertă de incendiu ieri dimineaţă la ora 4.55, în urma unei sesizări telefonice potrivit căreia ard depozitele de furaje din Crăciunelul de Jos, depozite aparţinând Mitropoliei Greco-Catolice Blaj şi aflate în concesionarea Asociaţiei "Caritasul Metropolitan" Blaj. La incendiu s-a intervenit cu trei autospeciale de stingere, 14 pompieri militari şi mai mulţi cetăţeni din zonă. Sosiţi la faţa locului, la ora 5.10, pompierii au constatat că ardeau două dintre cele trei depozite de furaje. În timpul operaţiunilor de stingere, acoperişul unuia dintre depozite s-a prăbuşit iar la al doilea copertina s-a prăbuşit doar pe jumătate. În incendiu au ars 70 de tone de paie de grâu în baloţi, aparţinând Asociaţiei "Caritasul Metropolitan". De asemenea, alte trei persoane care aveau depozitate acolo furaje au înregistrat pagube serioase: 8 tone de lucernă şi 11 tone de fân.
     Pompierii militari au reuşit să stingă focul ieri, în jurul orei 10.30, după ce au înlăturat orice alt focar de incendiu, răscolind metru cu metru prin resturile fumegânde din depozitele de furaje.
     Potrivit investigaţiilor efectuate de pompieri la faţa locului, se pare că incendiul a fost unul provocat. În fapt, paznicul de la depozite a declarat că a zărit două focare, incendiul izbucnind simultan la cele două depozite afectate. În momentul în care paznicul a văzut focul şi a ţipat "Săriţi! Arde!" a văzut o persoană care s-a făcut rapid nevăzută prin spatele depozitelor. Deşi în zonă se află şi grajduri de animale, concesionate unor cetăţeni de către Asociaţia "Caritasul Mitropolitan" Blaj, aici nu s-au înregistrat pagube, focul fiind localizat în timp util de pompierii militari.
     La o evaluare preliminară, pagubele au fost estimate la circa 400 de milioane de lei (ponderea în prejudiciu având-o construcţiile distruse de foc). În cauză, pompierii militari şi poliţiştii din Blaj continuă cercetările. Ipoteza unei mâini criminale, care a incendiat depozitele de furaje, este serios luată în calcul deoarece complexul zootehic de la Crăciunelul de Jos a făcut şi face încă obiectul unor dispute între Asociaţia "Caritasul Mitropolitan" Blaj şi unii cetăţeni din zonă.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.