Statul milos şi românul odihnit
     Statul român de astăzi este un stat milos, ce se încarcă cu tot mai multe poveri, încercând să-i ajute pe români ca să scape de sărăcie. Tot felul de programe şi planuri sociale au fost elaborate în ultima vreme, pentru a-i sprijini pe cei săraci şi mai ales pe rromi. Săraci care devin tot mai săraci şi mai mulţi pentru că singura preocupare a lor a devenit să stea cu mâinile încrucişate sau întinse după ajutoare, să fie indolenţi, apatici, leneşi şi puturoşi, dar extrem de mofturoşi şi pretenţioşi mai ales când sosesc ajutoarele. Unii au ajuns în aşa hal de puturoşenie încât nici nu mai au bunul simţ să-şi măture în faţa curţii, să-şi taie buruienile din şanţ sau să-şi văruiască gardul sau casa. S-a ajuns astfel într-un hal de lene cum nu cred că a mai existat vreodată la români. Care sunt cauzele acestei mizerabile situaţii?
     De vină sunt desigur cei 13 ani de tranziţie care i-au sărăcit pe compatrioţii noştri fie sub forma jafului de tip Caritas sau FNI, fie datorită conservatorismului sau mentalităţilor moştenite de la socialism, când de bine de rău toată lumea avea servici. Dacă venea sau nu la lucru, asta nu mai conta. Iniţiativa privată este la pământ şi nici nu este stimulată. Pe de altă parte, am ajuns o ţară sărăcită şi prin generoasa contribuţie a clasei politice, inclusiv a multora dintre actualii guvernanţi care au deţinut posturi cheie şi în guvernările trecute, începând cu FSN. Politicienii şi guvernanţii care de care mai săraci, dar cu duhul, sunt preocupaţi doar de a se căpătui peste noapte şi nu au depăşit niciodată faza promisiunilor ori a "contractelor" cu România. Aşa s-a ajuns ca o treime din populaţia ţării să fie afectată de sărăcie (indicele de polarizare socială a crescut de la 20 la 30), iar la unii indicatori sociali batem toate recordurile.
     În aceste condiţii, pentru a nu intra în Europa săraci şi jegoşi, Guvernul Năstase a lansat Planul Naţional Anti-Sărăcie, după modelul european al celor 15 ţări UE. Plan care prevede, între altele, eradicarea completă a sărăciei extreme (caracterizată de lipsa unui venit minim şi a oricărei locuinţe); asigurarea accesului tuturor membrilor societăţii la serviciile sociale fundamentale: sănătate, învăţământ, ocupare şi asistenţă socială; reglementarea definitivă a problemei copiilor abandonaţi; mărirea alocaţiei pentru copii spre 10 la sută din salariul mediu; generalizarea participării la educaţia preşcolară obligatorie: 90-95 la sută; construirea a 21.000 de locuinţe până în 2004 etc.
     De acord cu toate acestea şi să sperăm că nu vor rămâne simple promisiuni pe un petic de hârtie. Dar totuşi nu putem să nu constatăm faptul că la noi în ţară lumea este prea odihnită, ca să nu zicem altfel, graţie concediilor, week-end-urilor şi mai ales sărbătorilor de tot felul, că a ajuns românul să lucreze vreo 200 de zile din cele 365 de zile pe an. Odihna a ajuns să fie o obsesie naţională iar pofta de muncă tot mai scăzută, astfel că salariul este de multe ori mai mare decât aceasta! Aici, pe tărâmul muncii, într-o ţară în care sunt atâtea de făcut aşteptăm să elaboreze guvernul un Plan Naţional Pro Muncă, începând de la cei care au uitat să-şi mai măture în faţa casei sau a blocului şi până la cei care stau mereu cu mâna întinsă, convinşi fiind că dacă sunt năpăstuiţi de soartă li se cuvine totul şi mai ales pe gratis! Şi încă ceva. Pentru că cei mai săraci sunt rromii, nu am înţeles de ce statul român le limitează dreptul de a călători prin lume. De când au venit din India, ţiganii sunt într-o continuă migrare. A le lua sau limita acest drept este echivalent cu un anus contra naturii. A sosit apoi vremea să se ocupe şi Europa de ei, că tot se poartă în lumea civilizată respectarea drepturilor şi libertăţilor omului, nu doar să-i expulzeze şi să-i ponegrească în cel mai mizerabil chip ori de câte ori îi prind în Viena, Paris sau, mai nou, la Madrid. România nu poate şi nici nu trebuie să devină leagănul ţiganilor şi implicit al săracilor doar pentru că aşa vrea Europa!