Știri |
Recoltatul e în toi
Din datele prezentate de DGAIA Alba referitoare la stadiul lucrărilor din campania agricolă de toamnă rezultă că, în prezent, strugurii au fost recoltaţi de pe mai bine de 2500 de hectare din cele 4110. Producţia medie este de 4500kg, iar cea totală depăşeşte 11.200 de tone. Merele au fost culese de pe 250 de hectare, din cele 781 de hectare programate, iar producţia totală obţinută se ridică la 4100 de tone. S-a finalizat recoltatul perelor de pe 38 de hectare, producţia totală realizată fiind de 1350 de tone.(A.D.T.)
Cronică neagră
La Bistra
Mort pe marginea drumului
Poliţiştii din Bistra au fost anunţaţi vineri dimineaţa că în centrul comunei, în rigola de la marginea drumului, a fost găsit cadavrul unui bărbat. O echipă de cercetare însoţită de medicul de la dispensar s-a deplasat la faţa locului, constatând că bărbatul mort este Simion Mihai Bucea, de 55 de ani, din satul Creţeşti-Bistra. Medicul a stabilit că bărbatul a decedat din cauza asfixiei prin înec, în urma unei crize de epilepsie. Bucea se afla în evidenţele medicale ca suferind de epilepsie, el fiind sub tratament intensiv. Refăcând traseul victimei, poliţiştii au aflat că în seara de 3 octombrie Bucea a colindat mai multe baruri din centrul comunei, unde a consumat alcool. De altfel, în buzunarul pantalonilor decedatului, poliţiştii au găsit o sticlă cu o jumătate de litru de ţuică. S-a stabilit că nu există suspiciuni cu privire la cauza morţii.(N.T.)
Un bărbat s-a înecat cu o bucată de carne şi a murit
Un bărbat de 57 de ani, din Întregalde, a avut parte de o moarte pe cât de sinistră, pe atât de tragică. Victima care a participat sâmbătă seara la o nuntă, s-a înecat cu o bucată de carne, iar acest lucru i-a fost fatal. Candin Şeulea, din Ghioncani, tată a trei copii, a fost nefericitul protagonist al întâmplării. După o viaţă de trudă, ca tractorist, Candin era acum pensionar. Din nefericire a avut parte de un sfârşit tragic. Lui i s-a făcut rău la nuntă şi a fost transportat la spital. La Serviciul de Urgenţe medicii i-au scos bucata de carne din gât, dar a fost prea târziu. (F.R.)
A murit din cauza pneumoniei
Un bărbat din localitatea Veseuş a decedat la sfârşitul săptămânii trecute din cauza unei pneumonii. Victima se numeşte Heinrich Konig, de 56 de ani, şi trăia în condiţii mizerabile. Într-o primă fază exista suspiciunea că decesul a survenit din cauza unei agresiuni pe care bărbatul o suferise cu circa două săptămâni înaintea tragediei. Autopsia efectuată de medicul legist a arătat însă că decesul bărbatului a fost cauzat de o pneumonie. (F.R.)
La Meteş
Argatul s-a spânzurat în tabăra de vară a stăpânilor
Postul de Poliţie Meteş a fost sesizat vineri, 4 octombrie, în jurul orei 12.00, de Letiţia M., de 65 de ani, din localitate, despre faptul că argatul care muncea cu ziua la ea în gospodărie a fost găsit spânzurat. Tânărul, Vasilică Rusu, de 22 de ani, din comuna Liteni, judeţul Suceava, şi-a pus capăt zilelor în tabăra de vară a stăpânilor săi, situată pe Dealul Găureni, la 12 km de Meteş. Acesta s-a spânzurat de o grindă din şura animalelor. Cei care l-au cunoscut pe Vasilică spun că acesta nu şi-a exprimat anterior intenţia de a-şi pune capăt zilelor, însă băiatul era cuprins de un fanatism religios, greu de înţeles de cei din jurul său. (N.T.)
|
România şi campaniile militare antiteroriste de toamnă
Pentru că SUA a anunţat iminenta sa implicare într-un conflict deschis împotriva Irakului, cerând sprijin internaţional, Rusia începe şi ea încet, dar sigur, să păşească pe calea unei acţiuni ofensive, alegând în acest sens unul din punctele sale fierbinţi ale triunghiului de foc al Caucazului şi anume Georgia. Zona pe care doreşte să o stabilizeze Moscova este o parte din regiunea Mării Caspice, acuzată că este sălaşul rebelilor ceceni, mai mult sau mai puţin terorişti, având în vedere că preşedintele Putin îşi motivează viitoarea sa intervenţie militară în zonă printr-o acţiune militară antiteroristă, de genul intervenţiei americane în Irak. Dacă în ultima vreme iniţiativa americană primea tot mai mult vânt în pupă din partea ONU, se pare că americanii mai au încă ceva de tras pentru că vor trebui să fie de acord acum cu reglarea neaşteptată de conturi din Georgia, pentru ca Rusia să nu uzeze de dreptul de veto, sabotând la ONU atacarea Irakului. Problema terorismului şi-a făcut loc oficial şi în agenda politică rusă, după cum pare să sugereze şi întâlnirea recentă de la Chişinău a şefilor de servicii secrete din CSI care îşi stabilesc ca obiectiv prioritar în acţiunile lor prevenirea atacurilor teroriste. Pentru că Rusia a făcut cunoştinţă cu ameninţarea terorismului cu mult înainte de pătrunderea sa în SUA, este interesant de aflat de ce sunt luate măsuri tocmai acum pentru a stabiliza situaţia, la ceasul când America sună adunarea NATO pentru a interveni în Irak şi răspunsul ar putea fi că, tocmai pentru a nu fi părtaşă la această greşeală, Federaţia Rusă se arată acum ocupată cu teroriştii proprii din ograda Ceceniei. Dar poate şi mai interesant, pentru noi şi România, este apropiata vizită a preşedintelui Iliescu la Moscova, în vederea semnării unui Tratat politic de bază între cele două state, în contextul declanşării a două mari conflicte în zona Golfului Persic şi cea a Mării Caspice, cu atât mai mult cu cât România s-a grăbit, prin vocea premierului Năstase, să sprijine intervenţia americană, probabil în virtutea acelui mult prea des pomenit "parteneriat strategic" cu NATO, astfel că rămâne de factura viitorului ce ar putea aduce nou un tratat parafat şi uns cu toate alifiile între Rusia şi ţara noastră. Până una-alta, este de semnalat din nou direcţia divergentă pe care o cultivă Executivul şi Preşedinţia în privinţa delicatelor chestiuni internaţionale: prima cantonată cu arme şi bagaje pe linia demarcaţiei NATO, iar cea din urmă afiliată eternei necesare consfătuiri cu Rusia, tocmai înainte de summitul supermediatizat de la Praga.
Teodora ILINCA
Iniţiată de deputatul Codrin Ştefănescu, o nouă lege a primit avizul Guvernului
Legea firmelor căpuşă
La începutul acestui an, mai mulţi oameni de afaceri din judeţ au transmis deputatului PSD Codrin Ştefănescu, secretar executiv al partidului de guvernământ, o interesantă şi totodată utilă propunere legislativă. Aceasta se referea la interdicţia pentru managerii, salariaţii cu funcţii decizionale şi soţii acestora, precum şi rudele lor până la gradul 3 din instituţiile de stat, regii şi societăţi comerciale unde statul român este acţionar (unic sau majoritar) de a avea firme proprii cu obiect de activitate concurent sau complementar activităţilor desfăşurate ca angajat la stat. Proiectul a fost trimis la comisiile permanente ale Camerei Deputaţilor şi a obţinut rând pe rând avizele necesare."La începutul acestei luni, propunerea legislativă a primit şi acordul Guvernului, deci sper că nu vor exista probleme şi ea va putea fi aplicată în curând. Consider că această lege ar fi trebuit să apară mult mai devreme, astfel multe dintre firmele aflate în situaţii financiare dificile, ca urmare a managementului defectuos, ar fi putut fi salvate de la pieire şi chiar redresate", ne-a declarat Codrin Ştefănescu. (A.D.T.)
Secţia Parchetului Naţional Anticorupţie Alba a intrat puternic în mafia vizelor Schengen
Fostul şofer al consulului general al Germaniei de la Sibiu a fost arestat
Şeful Secţiei Parchetului Naţional Anticorupţie din Alba Iulia care acţionează pe raza judeţelor Alba, Sibiu şi Hunedoara, procurorul Mugurel Pamfil a participat săptămâna trecută la o amplă acţiune declanşată în scopul eradicării unei reţele care a practicat traficul "greu" cu vize în spaţiul Schengen. Acţiunea ce a vizat simultan persoane din judeţele Sibiu şi Maramureş, s-a soldat cu arestarea a patru indivizi pentru comiterea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la această infracţiune şi asociere în vederea săvârşirii de infracţiuni. Sorin Popa Cleonic - fostul şofer al consulului general al Consulatului German de la Sibiu, sublocotenentul Marius Gaboran, locotenentul colonel în rezervă Tiberiu Ilieş, Ioan Ţânţa (toţi din Baia Mare) au fost arestaţi pentru o perioadă de 30 de zile. Anchetatorii din cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie au reţinut în sarcina lor faptul că în cursul anului 2001 inculpaţii au făcut parte dintr-o grupare criminală care a desfăşurat pe raza mai multor judeţe din Transilvania activităţi infracţionale constând, printre altele, în obţinerea unor vize de acces în ţările din spaţiul Schengen. Membrii acestei reţele au pretins şi primit câte 1500 de dolari pentru fiecare viză de la un număr mare de persoane, lăsând să se creadă că au influenţă asupra unor ofiţeri consulari în vederea aplicării vizelor. Cei doi militari şi civilul Ioan Ţănţa racolau clienţii şi îi puneau în legătură cu Sorin Popa Cleonic, care până în această vară a fost şoferul consulului german de la Sibiu încă din anul 1990. În ultimii ani, Popa a devenit o adevărată "forţă" pe plan local, deţinând un hotel, restaurant şi chiar ferme, inclusiv pe raza judeţului nostru. Surse judiciare au precizat că numărul persoanelor racolate de membrii acestei reţele este de ordinul sutelor, fiind vorba de câştiguri ilicite de sute de mii de dolari. Procurorul Mugurel Pamfil a mai precizat că în această perioadă este delegat în cadrul Parchetului Naţional Anticorupţie "până se pun lucrurile pe roate", lucrând la mai multe cazuri de corupţie, dar nici unul nu este de anvergura acestui caz.
Dana MOTREANU
Legea graţierii colective scapă de închisoare 3000 de puşcăriaşi
Penitenciarul Aiud a pus în libertate un prim lot de 36 de deţinuţi
Legea privind graţierea unor pedepse şi înlăturarea unor măsuri şi sancţiuni a fost publicată în Monitorul Oficial şi a intrat în vigoare la sfârşitul săptămânii trecute, după un an şi jumătate de dezbateri pro şi contra în Parlamentul României. Potrivit informaţiilor oferite de Direcţia Generală a Penitenciarelor, numărul celor care vor fi eliberaţi din închisorile româneşti este de aproximativ 3000. În toate penitenciarele din ţară s-au format comisii de analiză a celor care se încadrează în litera şi spiritul legii, iar primele loturi de deţinuţi au fost puse în libertate. Legea graţiază în întregime pedepsele cu închisoarea de până la 5 ani, pedepsele cu amendă penală, contravenţiile etc. De la regulă sunt exceptate o serie de pedepse, recidivele, actele comise cu violenţă, infracţiunile contra persoanei, economice şi de corupţie, precum şi cele legate de traficul de droguri. Dacă în termen de trei ani, cei eliberaţi comit cu intenţie o nouă infracţiune, atunci primesc şi restul de pedeapsă neispăşită. De această lege beneficiază doar cei condamnaţi prin sentinţe judecătoreşti definitive, pronunţate până la data publicării în Monitorul Oficial, deşi Guvernul a propus ca legea graţierii să fie aplicată pentru cei care au comis infracţiuni înainte de 26 iulie 2001, când a fost iniţiat actul normativ. Dispute au apărut şi pentru că de lege nu beneficiază cei care au dosarele pe rol, deci nu au o condamnare definitivă.
Din informaţiile noastre, neconfirmate oficial de conducerea închisorii, la Penitenciarul Aiud, un prim lot de 36 de deţinuţi a fost pus în libertate încă de vineri, 4 octombrie. Alte dosare, până la 50, vor fi analizate azi de comisie. Numărul deţinuţilor eliberaţi de la Aiud este relativ mic, pentru că închisoarea aiudeană este una de maximă siguranţă, unde se execută pedepse grele, pentru infracţiuni grave.
Surse din conducerea Inspectoratului de Poliţie al judeţului Alba ne-au informat că au fost luate măsurile de siguranţă impuse de această situaţie specială, respectiv cadrele de poliţie se vor asigura că deţinuţii vor părăsi judeţul cu destinaţia declarată la eliberarea din penitenciar. De asemenea, au fost întărite dispozitivele de asigurare a ordinii şi liniştii publice, atât în oraşe, cât şi pe mijloacele de transport feroviar.
Nicoleta TOMUŢA, Florin ROMAN
Un şofer băut a spart cu Dacia conducta de gaz metan de pe Valea Sebeşului
Ieri noapte, în jurul orei 0.30, pe DN 67 C, pe raza satului Sebeşel s-a produs un accident rutier în urma căruia gospodarii de pe Valea Sebeşului au rămas fără... gaze naturale. Conducând autoturismul Dacia 1310, între Săsciori şi Sebeşel, Liviu Gheorghieş, de 25 de ani, din Sebeş, pierde controlul volanului într-o curbă şi iese în decor, izbindu-se violent de conducta de gaz metan care alimentează gospodăriile de pe Valea Sebeşului. Din fericire, în accident nu a fost rănit nici un ocupant al Daciei (5 pasageri plus şoferul) iar scurgerile de gaz nu au provocat explozia maşinii. A fost anunţată filiala Sebeş a Distrigaz Nord, care a trimis o echipă operativă în teren pentru remedierea urgentă a defecţiunii apărută la conductă. Deoarece poliţiştii din Săsciori au constatat că şoferul Daciei, Liviu Gheorghieş era băut, l-au condus la spitalul din Sebeş pentru recoltarea probelor biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Este posibil ca Distrigaz Nord să se constituie ca parte civilă pentru recuperarea prejudiciului provocat prin accident. În funcţie de alcoolemia şoferului, poliţiştii vor începe urmărirea penală împotriva acestuia. În cursul dimineţii de ieri, conducta de gaz a fost repusă în funcţiune, gospodarii de pe Valea Sebeşului având cu ce să-şi încălzească mâncarea la amiază. (N.T.)
|
|