România este ţara cu cele mai multe ministere dintre toate ţările Europei, fie ele din estul sau vestul continentului. Numărul acestora a crescut exponenţial începând cu anul 2000, odată cu instalarea noii puteri politice. Ca şi cum n-ar fi fost suficientă, sporirea nepermisă, dar mai ales neproductivă prin suprapunerea activităţilor, a numărului ministerelor şi respectiv de miniştri, toate aceste instituţii şi-au înmulţit şi numărul de "secunzi", adică de secretari de stat. Un ultim exemplu vine din sectorul APAPS (Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiunilor Statului), unde, în ciuda faptului că obiectul muncii începe să cam dispară, şi-a dublat numărul de secretari de stat, respectiv de la 3, la 6. Toţi aceşti înalţi reprezentanţi ai Guvernului au la rândul lor o cohortă de secretare, şoferi şi.. consilieri sau experţi particulari, plătiţi însă tot din... generosul buget public. Modelul de la "Centru" a fost preluat imediat şi în teritoriu, aleşii sau numiţii judeţului umflând, de multe ori nejustificat, schema prefecturilor, a consiliilor judeţene sau locale cu aşa-zişii consilieri ori experţi. La fel au făcut-o şi parlamentarii pentru a-şi justifica sumele forfetare alocate. "Le-am dat şi lor o pâine" - a venit justificarea din partea Puterii. Dar pentru mulţi dintre ei, statutul de consilier sau expert nu implică munca de sfătuire-consiliere, ori de reprezentare, ci un instrument extrem de util pentru a-şi atinge propriile interese, multe dintre ele în contradicţie flagrantă cu legea. Pentru că "recomandarea" sau cartea de vizită inscripţionată cu cuvintele magice "consilier guvernamental" deschide foarte multe uşi, fie din faţă, fie din dos; sunt un fel de "Sesam deschide-te" în varianta instituţională. Pentru că altfel vin sponsorizările generoase pentru partid când cererea vine din partea unui... consilier guvernamental; iar sintagma "te rezolv eu" devine aproape o certitudine când o auzi din gura lor. Dar aceste "servicii" te costă...
     Un ultim exemplu ni l-a oferit consilierul secretarului general al Guvernului, Fănel Păvălache, zis şi "crapul" sau "domnul zecelasută". Să nu vă gândiţi cumva că Fănel a ajuns consilier guvernamental atras de mirajul salariului de bugetar de 10 milioane de lei pe lună! El era cotat ca un prosper om de afaceri, cu o situaţie materială excelentă, acţionar la patru firme prospere, cu cifre de afaceri de miliarde de lei, dar şi un ţepar de anvergură. Probabil că şi-a dorit această funcţie ca o prelungire eficientă, o tentaculă solidă a propriilor afaceri. A răsplătit şi partidul, fiind considerat un sponsor al PSD, donând pentru acesta 75 de milioane. Ca să-i dai unui consilier guvernamental o şpagă de 20.000 de dolari, o primă tranşă din cei 4 milioane pretinşi, înseamnă că omul are greutate. Stai atunci şi te întrebi care sunt "taxele" pentru un ministru? Chiar dacă premierul încearcă să se delimiteze politic de acest caz lăudând acţiunea Parchetului Naţional Anticorupţie, rămân numeroase semne de întrebare despre sistemul instituţional românesc, despre întrepătrunderea deseori tenebroasă între politic, afaceri şi justiţie. "Dacă d-l Păvălache voia să facă treaba asta, putea să ne spună, ne despărţeam prieteni"... a sunat declaraţia şefului Şerban Mihăilescu - secretarul general al guvernului. Ce voia să spună oare? Putem traduce oare "şpagă, şpagă, dar să ştim şi noi?"
     Dincolo de cârcoteli, acţiunea PNA este o reuşită care deschide calea spre eradicarea adevăratei corupţii, cea din instituţiile statului. Chiar dacă Păvălache a fost exmatriculat din partid şi va răspunde probabil penal pentru faptele sale, nimeni nu şi-a asumat răspunderea morală pentru angajarea lui într-un minister aşa de important. Într-o ţară democratică, cine ar fi comis un asemenea gest, ar fi demisionat imediat. La noi, însă, n-ai să vezi asemenea gesturi ce ţin de onoare; probabil că cineva îşi roade... buzunarele de ciudă că Păvălache a fost prins, că s-a produs un scurtcircuit în mecanismul corupţiei care până mai ieri mergea ca uns.