Bugetul pe 2003 este o chestiune fierbinte nu doar în analiza presei, ci acolo unde contează cel mai mult, în plenul Legislativului, unde se află în plină dezbatere pentru a fi supus aprobării. Până la schimburile de replici flamboiante şi acuzaţii de incompetenţă, dacă vor fi, de la tribuna parlamentară, cel mai incendiar set de mingi a fost disputat între purtătorul de cuvânt al guvernului şi preşedintele liberalilor. În serviciul de început, Claudiu Lucaci, portavocea Guvernului respinge suspiciunile privitoare la proiectul de buget pe 2003 care a fost construit pe baza a 200 de proiecte promovate de ordonatorii principali de credite, fiecare dintre acestea fiind finanţabil. Astfel, din acest motiv, explică Lucaci orice suspiciune ce ar putea plana asupra fondurilor publice sau posibila corupţie este exclusă. Replica acestei formulări liniştitoare parvine de la Delegaţia Permanentă a Partidului Naţional Liberal care a adoptat, în cadrul şedinţei lunare, o rezoluţie asupra proiectului bugetului de stat şi bugetului asigurărilor sociale pe 2003. Mai mult, liderul partidului, Theodor Stolojan, declară că aceste proiecte promovează "risipa banului public şi corupţia în România" şi, într-un discurs în care atacă dur politica Executivului, tot el arată cum deficitul bugetului pe 2002 nu ia în calcul marile datorii acumulate de către instituţiile bugetare şi cum proiectul bugetului pe anul viitor va pierde între 50 şi 75 de mii miliarde de lei, din simplul motiv că Executivul "îşi propune să menţină economia subterană la niveluri ridicate, prin birocraţia de partid şi de stat, excesivă şi coruptă." În contrapoziţie, Lucaci a afirmat că gradul de fiscalitate în România a scăzut în 2002 cu trei procente şi că anul viitor va scădea cu încă 5 procente, spre deosebire de perioada în care liberalii au condus Ministerul Finanţelor şi în care fiscalitatea a crescut cu 16%. Stolojan trece peste aceste amintiri şi a acuzat actuala putere şi pentru faptul că acordă reeşalonări, scutiri şi anulări de impozite şi taxe datorate bugetului de stat "pe motive de clientelă politică şi nu pe baza planurilor de restructurare şi de afaceri".
     Citind ultimul raport al Curţii de Conturi, Stolojan a menţionat că Executivul nu mai cunoaşte situaţia la zi a datoriilor către buget, iar în privinţa încasării creanţelor externe ale statului român "există suspiciunea unor fraude însemnate", pentru ca Lucaci să amintească apoi faptul că, începând cu luna mai, reeşalonările şi scutirile de datorii se acordă numai pe baza unor criterii financiare bine definite, iar veniturile la buget rezultate, în perioada mai- septembrie 2002, din această operaţiune s-au ridicat la circa 4000 miliarde lei. Sume la fel de generoase nu mai întâlnim în răsfoirea tomurilor de hârtie pe care s-a desenat în linii mari bugetul ţării decât doar în secţiunea salariilor demnitarilor care vor fi cu mult mai mari decât cele de anul trecut, după cum urmează: preşedintele 40.324.000 lei, primul ministru 37.226.000 lei. Preşedinţii Camerei şi Senatului vor avea, fiecare, 37.208.000 lei, vicepreşedinţii Parlamentului 34.275.000 lei, senatorii, chestorii, preşedinţii de comisii, liderii de grupuri cu 32.259.000 lei, senatorii şi deputaţi fără alte funcţii, brutul de 29.510.000 lei. Secretarii de stat se aşteaptă şi ei la 28.240.000 lei, un subsecretar 23.839.000 lei.
     Acestea sunt datele de precizie care fac probabil din această secţiune unica fără contraponenţi în Parlament însă pentru impresia generală, oricum ar retuşa schiţa, încercându-şi penelul de maestru al desenului financiar, după cum afirmă ministrul Tănăsescu că a desenat "decent" acest proiect, şi anul viitor va fi cu cântec: veniturile vor fi de 241.268, 6 miliarde lei, cheltuielile de 291.078, 1 miliarde lei, iar deficitul rezultat se ridică la 49.809,5 miliarde lei. Un deficit care nu este altceva decât faţa mult prea indecentă a unei economii căreia nu i se pot face şocuri cu duşurile calmante ale declaraţiilor de la Guvern ori prin creşterea ameţitoare a temperaturii buzunarelor demnitarilor, totul din partea ministrului care înainte de a fi doctor cu leac pentru boala grea a începutului de capitalism românesc, se vrea artist care să îndrepte din penel soarta economiei, redefinind-o în limitele decenţei artei financiare care însă e mai degrabă guvernată de bun-simţ.