Curier județean
Rugăciunea de azi
     Doamne, primeşte-mă întru pocăinţă. Doamne, nu mă lăsa pe mine. Doamne, nu mă duce pe mine în ispită. Doamne, dă-mi cuget bun. Doamne, dă-mi lacrimi şi aducere aminte de moarte şi umilinţă. Doamne, dă-mi cuget să mărturisesc toate păcatele mele. Doamne, dă-mi smerenie, curăţire şi ascultare. Doamne, dă-mi răbdare şi voie nebiruită şi blândeţe. Doamne, sădeşte în mine rădăcina bunătăţilor şi frica Ta în inima mea. Doamne, învredniceşte-mă să Te iubesc cu tot sufletul şi gândul meu şi să fac în toate voia Ta. Doamne, apără-mă de oamenii gâlcevitori, de diavoli şi de patimile trupeşti şi de toate celelalte lucruri necuvioase. Doamne, ştiu că faci precum vrei Tu, deci să fie şi întru mine, păcătosul, voia Ta, că binecuvântat eşti în veci. Amin.
Calendar religios
Ortodox: Sf. Mare Mc. Areta; Sf. Mc Valentin şi Sevastiana
Catolic: Sf. Anton Maria Claret
Editorial
Prima pagină
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Știri
Important pentru primăriile sărace
     Firmă din Alba Iulia oferă gratuit 12 bucăţi rezervoare din beton (2,5 m x 4m) care pot fi uşor modificate şi folosite ca poduri pe văile din sate ori comune. Relaţii la telefon 811480 şi 816917, Alba Iulia.
Vernisaj
     Muzeul Naţional al Unirii din Alba Iulia vă învită astăzi la vernisajul expoziţiei temporare "Primele ceasloave de la Blaj în ambientul tipografic local (1747 - 1772)". Cu acest prilej vor fi prezentate publicului ediţii rare din tipăriturile bisericeşti, sau laice ieşite de sub teascurile Tipografiei din Blaj într-o perioadă în care se cristaliza conştiinţa naţională a românilor transilvăneni, într-o perioadă în care tipăriturile în limba română erau destul de rare. Vernisajul va avea loc în sala de expoziţii a muzeului albaiulian de la ora 11.00. (A.D.)
Consilierul judeţean Liviu Stoica invitat în Suedia
     Domnul doctor Liviu Stoica, consilier judeţean PNŢCD, a fost invitat de către administraţia regiunii suedeze Gòteborg să participe la simpozionul internaţional cu tema "Regiunile europene după Summitul de la Praga". În paralel cu această manifestare se va desfăşura şi activitatea unei comisii din care face parte dl. Stoica şi care are ca obiectiv reevaluarea structurală a fondurilor destinate programelor regionale din Europa Centrală şi de Sud- Est. Reamintim faptul că Liviu Stoica este prestigiosul câştigător al programului CENTURIO al A.R.E., în cadrul căruia a prezentat multiple comunicări privind principiile administraţiei regiunilor europene.(R.J.)
Pregătirea primarilor
     Inspectoratul de Protecţie Civilă al judeţului Alba vine în sprijinul personalului din administraţia publică locală pe linia protecţiei civile şi a manipulării aparaturii de informatică. În acest sens, reprezentantul IPC Alba, Adrian Szatmari este prezent în perioada 21-25 octombrie a.c. la primăria comunei Cenade. "Sperăm că astfel de acţiuni vor continua, vor fi benefice şi vor avea finalitate în modul de acţiune al factorilor de decizie în cazul producerii unor dezastre", a declarat şeful IPC Alba, col. Dumitru Gheţe. (F.R.)

Consilierii municipiului Sebeş intransigenţi cu... presa şi cu primarul
     Deranjaţi de o emisiune mai încinsă difuzată recent de Radio Orion în care au fost dezbătute mai multe subiecte fierbinţi gen "Inter Star", "Ecostar" şi "Zilele Sebeşului", o parte dintre consilierii locali au propus ca şedinţa extraordinară CL Sebeş de marţi 22 octombrie a.c., să se desfăşoare cu uşile închise. Pentru dezbaterea acestei propuneri, cei trei reprezentanţi ai presei prezenţi la această şedinţă au fost invitaţi să părăsească sala, "sancţiune" aplicată la intervenţia unui consilier, care a citat din legea administraţiei publice locale, şi în cazul primarului Mugurel Sârbu, viceprimarului Alexandru Dăncilă şi celorlalţi angajaţi ai Primăriei Sebeş.
     După circa 10 minute de discuţii aprinse, raţiunea a triumfat în rândul celor 21 de consilieri locali, "exilaţii" de pe coridoarele primăriei fiind rechemaţi în sală. Neoficial, am aflat că rezultatul votului a fost de 17 - 4 în "favoarea" presarilor.
     "Nu ne puteam pune rău cu toată presa din cauza unor ziarişti care caută cu orice preţ să ne denigreze activitatea. CL Sebeş este unul dintre cele mai performante din judeţ şi munca noastră trebuie reflectată şi cu bune şi cu rele nu numai într-o singură direcţie", ne-a declarat unul dintre consilierii sebeşeni. Pură coincidenţă, la această şedinţă cu cântec a fost prezent şi preşedintele PNL Alba, Teodor Atanasiu, în intenţia de a obţine un nou spaţiu pentru filiala din Sebeş a partidului. Trimis la rândul său "la plimbare", liderul PNL Alba i-a acuzat pe consilieri de necunoaşterea legii. "Dacă tot doreau să fie respectată legea până la capăt, trebuiau să ştie că astfel de propuneri se fac înainte de fi aprobată ordinea de zi a unei şedinţe. Ori în acest caz lucrurile au stat exact invers".
Răzvan JURCĂ

Organizaţia internaţională Greenpeace continuă acţiunea "Turul apă curată"
     Organizaţia internaţională de mediu Greenpeace îşi începe un nou itinerar în România. El este o continuare a celui din vară, sub aceeaşi denumire: "Turul apă curată". Din această acţiune nu va lipsi laboratorul mobil ultraperformant, Actionbus. Astfel, cei interesaţi de calitatea apei potabile din propriile cămine pot să-i verifice puritatea, pe loc, doar aducând o mostră de apă. Totodată ei vor primi informaţii privind protejarea zonei unde locuiesc şi vor fi atenţionaţi asupra pericolelor existente. Ruta laboratorului mobil va fi: Bucium, miercuri, 23 octombrie, între orele 14-17; Zlatna, joi, 24 octombrie, 11-17; Roşia Montană, vineri, 25 octombrie, 10-13; Albac, vineri, 25 octombrie, 14.30-17; Câmpeni, sâmbătă, 26 octombrie, 10-14; Abrud, duminică, 27 octombrie, 10-14. (C.A.)

Sus

© Copyright S.C. Unirea Pres S.A.
Toate drepturile rezervate.