Ultima oră
Știri
Incendiu devastator la Roşia Montană
Membrii familiei au fost mutaţi într-o casă cumpărată de Roşia Montană Gold Corporation SA
     O tragedie s-a consumat în aceste zile la Roşia Montană. Rămas singur acasă, Viorel Paşca a încercat să aprindă focul într-o cameră, numai că, în loc de motorină, el a folosit benzină. Incendiul devastator a cuprins întreaga locuinţă, iar intervenţia pompierilor din Roşia Montană şi Abrud a fost inutilă, pentru că în scurt timp au ars toate bunurile agonisite cu trudă de-o viaţă. Primarul comunei Roşia Montană, Virgil Nariţa, ne-a declarat că s-au luat primele măsuri de urgenţă. Cei trei membri ai familiei afectate au fost mutaţi într-o altă casă, cumpărată deja de SC Roşia Montană Gold Corporation SA. Primarul Nariţa a mai declarat că este vorba de o rezolvare provizorie, urmând ca autorităţile locale să găsească resursele necesare pentru construcţia unei noi locuinţe, pentru a-i ajuta pe Maria şi Viorel Paşca să treacă mai uşor peste această tragedie.
Florin ROMAN

Gest de umanitate din partea Primăriei Roşia Montană
     Familia Sicoe Iancu, 65 de ani şi Zoriţa, 68 de ani, din comuna Roşia Montană, sat Cărpiniş, cu posibilităţi materiale reduse şi fără urmaşi, au apelat la primarul comunei Roşia Montană deoarece i-a fost deteriorat acoperişul casei vechi în urma ploilor din acest an. Primarul le-a acordat un ajutor material, constând în 3 suluri carton asfaltat, astfel încât să poată intra în perioada de iarnă cu un acoperiş deasupra capului. (F.R.)
Hoţii nu aleg
     Piesele din aluminiu şi bronz au devenit obiecte foarte apreciate de hoţi, ultima "gaură" de acest fel fiind dată unei societăţi din Sebeş. Poliţia din acest municipiu a fost sesizată de reprezentanţii societăţii respective că tavanul magaziei a fost spart şi că lipsesc piese şi matriţe din aceste metale. Hoţul a fost prins şi identificat; el se numeşte Marcel Rostaş de 16 ani, din Orăştie iar prejudiciul a fost recuperat. (N.T.)
Dispariţie
     Poliţia din Teiuş a fost informată de Gheorghe Şipoş (din aceeaşi localitate) că nepotul lui, Deneş Şipoş, de 22 de ani, bolnav psihic, a dispărut de la domiciliu în data de 26 octombrie a.c., în jurul orei 19,30. Unchiul tânărului a precizat că Deneş fusese externat în ziua anterioară dispariţiei din Spitalul de Neuropsihiatrie Alba Iulia, semnalmentele acestuia fiind: 1.80 m înălţime, astenic, faţă ovală, tuns scurt, păr şaten, nebărbierit de 2-3 săptămâni, ochi căprui. În momentul dispariţiei Deneş Şipoş era îmbrăcat cu o bluză pe gât gri cu dungi negre, pantaloni din catifea maro, tenişi albi, posibil să aibă buletinul de identitate asupra sa. Cine poate da detalii este rugat să se adreseze celui mai apropiat post de poliţie. (N.T.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Topul firmelor din judeţ pe anul 2001
     În organizarea Camerei de Comerţ, Industrie şi Agricultură Alba a avut loc recent premierea celor mai prestigioase firme din judeţ în anul 2001. Au fost stabilite punctaje, după o metodologie unică pe ţară, firmele fiind împărţite pe grupe de mărime, după numărul mediu de salariaţi. Topul exportatorilor s-a realizat utilizând baza de date administrată de Direcţia Generală a Vămilor, care conţine valoarea exportului pe fiecare agent economic. CCIA Alba a colaborat cu OSIM pentru premierea şi stimularea firmelor cu preocupări în domeniul protejării proprietăţii industriale. Astfel, a fost acordat pentru prima dată "Trofeul creativităţii". Vă prezentăm în continuare primele 15 firme din Topul societăţilor comerciale cu cel mai mare volum al exporturilor pe anul 2001, precum şi Topul celor 5 firme, în ordinea descrescătoare a punctajului obţinut ca urmare a solicitării de titluri de protecţie OSIM. (A.D.T.)
(în funcţie de valoarea exporturilor)
Denumirea firmei Venituri din export (mil. lei)
1.MDF Frati SA Sebeş 700.700,6
2.Apulum SA Alba Iulia 263.488,0
3.Saturn SA Alba Iulia 175.759,5
4.Montana SA Câmpeni 127.588,5
5.Stratusmob SA Blaj 118.483,6
6.IAMU SA Blaj 97.085,2
7.INCOV SA Alba Iulia 83.815,4
8.CISEROM Sebeş 83.022,6
9.BEGA UPSOM SA Ocna Mureş 80.708,5
10.Siva Mob Sebeş SRL 64.761,8
11.Record SRL Alba Iulia 57.145,9
12.Fair Play Impex SRL 55.932,2
13.Arieşul Conf Baia de Arieş 54.023,7
14.Artefero Romania SRL Aiud 48.477,0
15.Capris SA Sebeş 46.031,1
(în funcţie de creativitate)
Denumire firmă Punctaj
1.Bega UPSOM SA Ocna Mureş 221
2.JIDVEI SRL Filiala Alba 91
3.Prodcom Alba SCCA Alba Iulia 30
4.Întreprinderea de Metalurgie Prelucrătoare Aiud 27
5.Ardealul SA Aiud 25

Vicepreşedintele PUR, Ioan Căldare, campion judeţean la propuneri pentru proiecte de lege
     Cunoscutul om de afaceri, drd. ing. ec. Ioan Căldare, care este şi vicepreşedinte al PUR (social liberal) Alba, este fără îndoială un activ om politic, un om al faptelor, fiind un artizan a numeroase proiecte de lege. Deşi nu este parlamentar, Ioan Căldare îşi promovează proiectele prin intermediul colegilor săi din Parlamentul României. Un ultim proiect de acest gen se referă la obligativitatea instituţiilor publice de a prelua şi transmite în format electronic, pe internet, toate formularele care se preiau sub formă de situaţii scrise, în timp util. De unde a apărut această idee? I.M.M.-urile care-şi plătesc cu regularitate impozitele şi taxele către stat, sunt obligate să completeze declaraţii la care anexează O.P.-urile vizate de bancă, pe care le depun, prin reprezentant la: Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate, Agenţia Judeţeană de Formare şi Ocupare a Forţei de Muncă, Casa Judeţeană de Pensii, Inspecţia Judeţeană a Muncii, Administraţiile Financiare Locale, Consiliile locale.
     Angajatul firmei care se deplasează, stă la ghişee, pierde lunar 15-20 ore!? Deplasarea unui delegat de la o firmă din Cîmpeni la Alba Iulia, înseamnă dus-întors 180 km, pentru a justifica că a plătit impozitele şi taxele către stat. Mai mult, dacă o societate comercială solicită acte doveditoare că a plătit impozitele şi taxele, în vedere participării la licitaţii, se deplasează din nou, la instituţiile publice şi i se cere din nou, să dovedească, cu acte, că şi-a plătit impozitele, după se face acest lucru, lună de lună!? În scopul reglementării acestei situaţii anormale, d-l Căldare a iniţiat acest important proiect de lege, pe care cei interesaţi îl pot cunoaşte detaliat chiar de la iniţiator.
Florin ROMAN

Aflat în vizită la Alba Iulia
Ministrul Sănătăţii şi Familiei, Daniela Bartoş, s-a angajat să sprijine Spitalul de Neuropsihiatrie în vederea păstrării lui
     Bartoș și RusAflată ieri, într-o scurtă vizită în municipiul Alba Iulia, ministrul Sănătăţii şi Familiei, d-na Daniel Bartoş a declarat în cadrul unei conferinţe de presă desfăşurată la sediul Prefecturii, faptul că problemele din sistemul de sănătate ale judeţului sunt aceleaşi ca peste tot în ţară. Adică, majoritatea spitalelor funcţionează în clădiri vechi ce necesită de urgenţă reparaţii, aprovizionarea cu agent termic este deficitară şi mai ales păguboasă şi nu în cele din urmă există anumite deficienţe în ceea ce priveşte aprovizionarea cu medicamente şi menţinerea personalului de specialitate.
     Aceste concluzii au fost stabilite în urma unei întâlniri prealabile pe care d-na ministru a avut-o cu directorii de spitale, reprezentanţi ai Colegiului medicilor, Oficiului Farmaciştilor şi Casei judeţene de Sănătate. Daniela Bartoş a mai precizat faptul că în programul de investiţii a ministerului pe 2003 este prevăzută suma de 490 miliarde lei în vederea dotării spitalelor cu centrale termice proprii. O problemă deosebită a ridicat-o conducerea spitalului de neuropsihiatrie Alba Iulia, care are nevoie de cca. 2 miliarde lei pentru a răscumpăra clădirea revendicată de fostul proprietar. La întâlnirea respectivă au mai participat prefectul Ioan Rus, preşedintele CJ Alba, Eugen Popa, senatorul Cornel Filipescu şi subprefectul Ioan Maier.
     Ulterior ministrul Sănătăţii a participat, alături de autorităţile judeţene, la inaugurarea unei fabrici de lapte praf în localitatea Doştat, iar apoi s-a îndreptat spre Bucureşti.
Răzvan JURCĂ

Un "11 septembrie" moscovit
Execuţie şi sacrificiu-preţul plătit pentru a nu îngenunchia Rusia
     Ceea ce s-a întâmplat cu exactitate în dimineaţa asaltului de la teatrul moscovit ocupat de rebelii ceceni este încă sub aura nebulosului. La fel de greu de explicat este şi cum operaţiunea de salvare a ostaticilor a dus până la urmă la uciderea mai multor oameni decât ar fi fost limita acceptabilă: o şesime din cei 700. Vina esenţială o poartă misteriosul gaz, folosit de forţele speciale pentru a neutraliza teroriştii, care însă a determinat şi moartea a peste 100 de ostatici, iar autorităţile ruse, somate să spună ce substanţă a fost folosită, au dezvăluit doar că este vorba de un tip de anestezic. Politica de tăcere adoptată de Kremlin nu este de ajutor decât poate şifonatei imagini a preşedintelui rus pentru că, între timp, doctorii care tratează ostaticii nu pot să ia măsurile optime pentru ameliorarea stării victimelor intoxicaţiilor neştiind despre ce este vorba şi apar întrebări serioase privind minutele importante după salvare: de ce n-au existat dozele de antidot necesare pentru a salva vieţi, de ce ostaticii au fost urcaţi în camioane şi nu în salvări? Preşedintele Putin este însă ferm pe poziţii: "Rusia nu va ajunge la nici un fel de acord cu teroriştii şi nu va accepta nici o formă de şantaj" şi această poziţie transpare cu putere din analiza asaltului de sâmbătă împotriva cecenilor, cu toate că măsura prea puternică a folosirii de substanţe nocive, mergând până la speculaţiile de utilizare a unei arme chimice, a însemnat şi o masivă pierdere umană din partea ostaticilor. Dozarea gazului folosit a fost corelată cel mai probabil după formula hotărârii ce răzbate din declaraţiile lui Putin care a pus, înainte de toate, misiunea distrugerii totale a ameninţării cecene din teatrul moscovit. Asaltul a fost un succes, dar a avut preţul său: 117 ostatici ucişi de gazul folosit, majoritatea ruşi, dar şi un cetăţean olandez şi o femeie din Austria. La aceste victime, comemorate luni, 28 octombrie, declarată zi de doliu naţional în Federaţia Rusă, se adaugă numărul celor aflaţi în spitalele moscovite: peste 400 de persoane suferind de intoxicaţii mai mult sau mai puţin grave din pricina misteriosului gaz. În termeni militari, asaltul forţelor speciale este privit ca un succes pentru că au fost sub 30% de victime în cadrul ostaticilor şi la aceasta se adaugă şi riscul exploziei teatrului care ar fi adus încă cel puţin 1000 de victime. Dar, cu toate acestea, lipsa dozelor de antidot pentru tratamentul ostaticilor eliberaţi nu poate fi explicată şi nu face decât să apară alte şi alte întrebări despre cât de mult şi cât de temeinic a fost pregătit asaltul în aceiaşi termeni militari. Şi, mai ales, există mărturia mai multor ostatici, după asalt, care au declarat că nu au fost trase gloanţe de către forţele pătrunse în clădirea teatrului la momentul asaltului, mărturie care contrazice varianta autorităţilor ruse care au spus iniţial că victimele din rândul ostaticilor au fost înregistrate în schimbul de focuri dintre trupe şi rebelii ceceni. Există un semn de întrebare şi asupra existenţei schimbului de focuri dintre trupele ruse şi terorişti, care ar fi fost pur şi simplu executaţi în stare de inconştienţă sub efectul gazului. Ziarele străine vorbesc de sacrificarea ostaticilor pentru exterminarea teroriştilor, însă, oricum, în afară de critici şi analize post-asalt, înainte de toate există un fapt: luni, 28 octombrie, era prefigurată o întâlnire a cecenilor rebeli la Copenhaga, capitala Danemarcei, ţara care se află acum în fruntea UE. Întâlnirea a avut loc în ciuda ameninţărilor lui Putin că nu va mai lua parte la summitul UE-Rusia, în Danemarca, dat fiind că ţara aflată la conducerea Uniunii a refuzat să anuleze congresul cecenilor motivând că se caută o rezolvare paşnică a conflictului cecen şi că nu se poate refuza nimănui dreptul constituţional al libertăţii de expresie. În aceste condiţii, summitul a fost mutat la Bruxelles şi întâlnirea cecenilor a avut loc, în ciuda presiunilor preşedintelui rus, cu toate că nu mai înseamnă acelaşi lucru după acţiunea celor 50 de terorişti ceceni. În contextul evenimentelor de la Moscova, luni 28 octombrie, zi de doliu în memoria victimelor dispărute, a avut loc aşadar şi un moment istoric pentru Cecenia care înaintează spre independenţă, în ciuda eforturilor preşedintelui Putin care, aşa cum era de aşteptat, va lua măsurile necesare împotriva cecenilor pentru a evita episoade de genul celui de la teatrul moscovit. Oricum, aşa cum au remarcat şi publicaţiile britanice, Rusia se află departe de ceea ce se numeşte o democraţie pluralistă autentică, fapt ce răzbate din calculul rece al asaltului militar care a secerat fără milă viaţa unor ostatici pentru care ar fi putut să existe antidotul necesar, gestul soldaţilor pătrunşi în teatru de a împuşca în cap femeile cecene deja inconştiente, aflate sub efectul gazului, cât şi reacţia exagerată vizavi de întâlnirea cecenilor de la Copenhaga. E adevărat, aşa cum spunea şi preşedintele Putin, Rusia nu a putut fi îngenunchiată, dar preţul plătit în vieţi omeneşti este mai scump decât păstrarea intactă a orgoliului de fost imperiu al Federaţiei Ruse.
Teodora ILINCA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.