Prima pagină Ediția din: 7.11.2002
Știri
Ministrul Mediului la Roşia Montană
     Aşa după cum v-am mai anunţat, mâine urmează să sosească la Alba Iulia dl. Petre Lificiu, ministrul Apelor şi Protecţiei Mediului. Programul vizitei domniei-sale cuprinde, pe lângă inspectarea lucrărilor hidrotehnice din Şibot şi Vinţu de Jos şi o deplasare la Roşia Montană. Aici ministrul va purta discuţii cu autorităţile locale şi cu cetăţenii pe tema investiţiei SC "RMGC" SA ulterior urmănd să fie organizată şi o conferinţă de presă la sediul primăriei locale.(R.J.)
Creşte pensia, dar scade numărul pensionarilor
     Numărul pensionarilor din judeţul Alba în luna septembrie 2002 a fost, conform ultimelor date furnizate de către Direcţia Regională de Statistică, de 103538 persoane, mai mic cu 148 persoane faţă de luna anterioară şi cu 1010 persoane faţă de aceeaşi lună a anului trecut. Pensia medie realizată în judeţ în luna septembrie a.c. a fost de 1381768 lei cu 40012 lei (3%) mai mare faţă de luna anterioară şi cu 301534 lei (27,9%) faţă de luna septembrie 2001.(R.J.)

Editorial
Curier județean
Ultima oră
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Tranzit cu ghinion prin judeţul Alba
Un bucureştean s-a trezit cu maşina stricată şi cu un... cuţiţ înfipt în spate
     Un bărbat din Bucureşti care se afla în tranzit prin judeţul Alba a ajuns la spital după ce a fost înjunghiat în spate, în urma unei altercaţii pornite în condiţii... stupide. Bucureşteanul Adrian Bujac, de 40 de ani, se deplasa cu maşina prin municipiul Blaj, când, la un moment dat a fost nevoit "să tragă pe dreapta" deoarece a sesizat o defecţiune la motor. Ceasul rău a făcut ca pana să se producă în apropierea locuinţei lui Gligor Bianu, pe strada Clujului, unde bucureşteanul şi-a parcat forţat maşina. După doar câteva minute, în timp ce Adrian Bujac încerca să-şi repare maşina, proprietarul "parcării" improvizate ad-hoc, de voie de nevoie, a venit acasă cu căruţa şi intenţiona să intre în curte. El i-a cerut bucureşteanului să-şi mute maşina pentru că-i bloca accesul în gospodărie. Nu se ştie dacă din motive tehnice sau pentru că pur şi simplu nu a vrut, acesta a refuzat să execute manevra, între cei doi izbucnind un scandal. Altercaţia pornită iniţial verbal a fost la un pas să se transforme într-o tragedie pentru că, în timp ce se certau, Gligor Bianu a luat un cuţit pe care l-a înfipt în spatele bucureşteanului Adrian Bujac. La faţa locului a fost chemată poliţia dar şi ambulanţa, care l-a transportat pe Adrian Bujac la secţia de chirurgie a Spitalului municipal Blaj. Cum se va soluţiona conflictul între cei doi care până ieri nu se cunoşteau, dar pe care ieşirile necontrolate şi ceasurile negre ale unei zile de marţi i-au adus faţă în faţă, rămâne să-şi spună cuvântul instanţele... pământeşti.
Dana MOTREANU

Prostituatele din parcările de la Şibot au luat o ... pauză
Fără taxe şi impozite pe profit, 6 femei au încasat amenzi pentru "munca" cu... sexul
     Poliţiştii le-au dat... o pauză prostituatelor care-şi exercitau profesia prin parcările de la Şibot, întrerupându-le puţin din activitate pentru a plăti amenzile, în urma unei razii efectuate în noaptea de marţi spre miercuri. 6 femei au fost reţinute în timp ce încercau să ademenească clienţi pentru a întreţine raporturi sexuale contra cost; patru dintre prostituate sunt din Petroşani şi Orăştie, celelalte, din Cugir şi Sebeş, lotul celor şase având vârste cuprinse între 22 de ani şi 40 de ani. Este adevărat că cea mai mare parte a şomerilor provin din zonele defavorizate, iar unele dintre doamne preferă să se privatizeze pe... propriul corp sau şarm personal. Prostituţia nu este însă recunoascută de lege, iar "veniturile" provenite din cea mai veche meserie nu sunt supuse taxelor şi impozitelor. În consecinţă, poliţiştii le-au amendat, întrerupându-le activitatea. Temporar... (D.M.)
O nouă rază de lumină pe Arieş
Televiziune prin microunde în ţara Moţilor
     Moţii revin încet dar sigur la standardele civilizaţiei europene. După promovarea ambiţiosului proiect de telefonizare a zonei Munţilor Apuseni, iată că a fost pus pe tapet un alt mare proiect: introducerea unui nou sistem de transmisie a canalelor televiziunii române în această mare enclavă românească. E vorba, după cum ne-a informat telefonic d-l Gheorghe Paşca, primarul comunei Albac, un gospodar deosebit şi un moţ de fibră autentică, de sistemul MMDS (microunde multiplicate la distanţă) fără a se mai folosi cablurile, ci staţiile de emisie ce vor fi instalate în diverse puncte ale zonei, astfel încât începând de la Arieşeni, Horea, Albac, Vadu Moţilor şi până la Sălciua şi Abrud, localităţile răsfirate de-o parte şi cealaltă a celor două Arieşuri vor fi legate prin aceste staţii.
     Aflăm că prima staţie de acest gen va fi instalată la Albac înainte de Crăciun, albăcenii primind aşadar un frumos cadou de Moş Crăciun. Se cuvine să subliniem că iniţiativa în cauză aparţine primarului Albacului, Gheorghe Paşca, a poetului George Stanca - cetăţean de onoare al comunei, a d-lui Simu Hurghiş, proprietarul reţelelor de cablu, care într-o discuţie, facilitată de senatorul - poet Adrian Păunescu, şi el cetăţean de onoare al comunei de pe Arieş, avută cu d-l Dan Nica, ministrul Telecomunicaţiilor, au pus la punct acest deosebit program care va conecta întreaga zonă la sfera de informare ce vine şi transcende Carpaţii de la Bucureşti. Sperăm că nu este decât un început şi vor urma alte şi alte programe de dezvoltare şi modernizare ce vor fi implementate în Ţara de Piatră.
Gheorghe JURCĂ

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.