Un ucenic ignar
"Povestea poveştilor" de Ion Creangă, "Thallassa" şi "Idilele brutale" ale lui Macedonski, "Lolita" lui Nabokov, scrisorile publicate ale lui Ion Barbu, către Ion Vianu, "Satiriconul" lui Petronius, sute de pagini din James Joyce, ca să ne rezumăm doar la câteva exemple, ar trebui scoase din rafturi dacă literatura ar fi judecată după mintea mioapă a unui ucenic incult şi ignar care a luat primul capitol al unei cărţi de Aurel Pantea sub lupa sa ciobită şi neavenită. Scriitorii sunt obişnuiţi, în general şi se amuză straşnic întâlnind un asemenea cititor total neexperimentat care îl confundă pe autor cu naratorul, şi pe acesta cu "făptaşul" multor năzbâtii din cărţile lor. Există autori care nu pot scrie decât la persoana I singular, şi pentru acest fapt ficţiunea lor pare atât de aproape de realitate -simplu, ca bună-ziua. Un confrate care a scris un roman despre revoluţia din Decembrie 1989, anticomunist convins, fie şi numai pentru faptul că familia sa a fost deportată în Bărăgan, a fost interpelat de o cunoştinţă pe stradă, care i-a reproşat dezamagită: "Nu credeam că nevasta dumitale e fiică de nomenclaturist odios!". Poate fi considerat imoral un geniu al literaturii, ca Dostoievski pentru că a deschis iadul personajelor sale? Este el idiot, nebun, criminal? Dacă un autor are ca personaj o ţărancă, o va pune să vorbească precum o doctorandă la litere? Ştie tânărul nostru jurnalist că un scriitor care se respectă nu descrie personajul, ci îl lasă în suc propriu, să vorbească şi să se comporte cât mai natural, autentificându-l astfel, stropindu-l cu apă vie a talentului său? Ce şi cum să mai spui unui stângaci ucenic, al cărui caracter vag este clarificat şi de laşitatea cu care nu-şi semnează articolul şi încearcă să pună la zid primul capitol al cărţii lui Aurel Pantea, scriitor supertalentat, care nu numai că produce cărţi mereu aşteptate de premii, dar mai şi predă literatura studenţilor, cursurile sale fiind deocamdată cele mai spectaculoase, din Universitatea albaiuliană! Sunt, într-adevar, multe lucruri total nefezabile pe lumea aceasta: să-i arăţi unui orb peisajul, să-l convingi pe un ciung să cânte la vioară "Hora Stacatto", să-l faci pe un tânar jurnalist cu lecturi mult prea (in)suficiente ca pe o pagină bine scrisă, un cuvânt care în alt context ar putea părea obscen sau trivial, poate fi salvat exemplar de înaltul estetism şi talentul ieşit din comun al unui scriitor complex ca Aurel Pantea.
Personal, deşi nu îl cunosc pe tânărul jurnalist care prin astfel de articole lamentabile, care nu fac decât să-i demaşte incultura, vrea să sară peste ucenicie, dar prăjina sa se frânge mereu (sau poate în spatele său stă un abil tehnician al invidiei impotente care a făcut multe exerciţii, poate chiar excerciţii de putere în apuse regimuri), dar aştept un moment, care se va întâmpla cu mare precizie: va apărea această carte a lui Aurel Pantea, va fi premiată, poate chiar de Uniunea Scriitorilor, iar tânărul jurnalist, care poate se va maturiza între timp va înghiţi un nod lung de câlţi, rămânând cu micul lui bot pe lăbuţele în care a ţinut odata când nimeni nu se aştepta un condei ştirb şi în absenţa "ştirii cotidiene" cerute de şeful său, s-a legat exact de cine nu trebuia!
Că viaţa bate filmul, ştim, dar că literatura provoacă şi programează viaţa, aflăm din primul capitol a unei cărţi extrem de bine scrise de Aurel Pantea: mai multe tinere blonde din Campusul albaiulian sunt suspectate şi se suspectează reciproc ca fiind prototipul Blancăi, mai ales cele care provin din zona de vest a ţării, care trec cu trenul prin Deva, pentru simplul fapt că autorul şi-a trimis personajul acolo cu unchiul său... E încântător, înduioşător şi confortabil să fii eroină de roman!
Cât despre consilierii judeţeni şi municipali, care în mod aiuritor sunt certaţi în articolul anonim că nu citesc revista "Discobolul" şi ca prin votul lor o subvenţionează necondiţionat, suntem convinşi că domniile lor au lecturi cu mult mai temeinice şi mai complete decât tânărul şi neîndemânaticul nostru ucenic, fiindcă în cazuri similare, nu ne-au apostrofat fluturând indexul prin aer, au înţeles cum trebuie literatura şi talentul autentic, lăsându-le să curgă lin şi firesc, ca apa unui fluviu pe care, iată, uneori, inşi rarisimi, ca tânărul şi sărmanul nostru ucenic, eviraţi şi neaveniţi, sau poate numai complexaţi, vor să o tulbure deversând o pipetă din noroiul lor.
Eugen CURTA