"Astăzi lăsăm în urmă rămăşiţele războiului rece, vestigiile Yaltei", afirmau ieri la reuniunea Consiliului NATO de la Praga premierii celor 19 state membre referindu-se la momentul istoric al invitării de aderare la alianţă a şapte noi state - România, Bulgaria, Estonia, Letonia, Lituania, Slovacia şi Slovenia. Este un pas spre reunificarea Europei, mai ales că "uşile NATO rămân deschise". Extinderea NATO înseamnă pentru România primirea în clubul select al democraţiilor consolidate, în contextul în care această extindere înseamnă pentru NATO o redefinire a rolului său. NATO nu mai este doar un pact militar, ci - aşa cum sublinia premierul britanic Tony Blair - "NATO este o alianţă a valorilor, a libertăţilor democratice".
     Niciodată, înainte de Reuniunea Consiliului NATO de la Praga, în procesul extinderii alianţei nu au mai fost invitate atât de multe ţări. Este acesta un semn al dorinţei NATO de a mări zona de stabilitate şi pace în Europa. Iar în acest proces, România este, aşa cum a subliniat preşedintele Statelor Unite ale Americii - George W. Bush - vârful de lance. Ne-am câştigat acest statut nu numai pentru că suntem cea mai mare ţară din Europa de Est care aderă la NATO sau pentru că avem o poziţie strategică deosebită, dar şi pentru că în cadrul Parteneriatului cu NATO ţara noastră a fost un membru activ, participând efectiv la misiunile de pace. Am făcut permanent eforturi de compatibilizare a armatei noastre cu armatele NATO. Oficiali ai alianţei au recunoscut recent că deşi din punct de vedere al dotării tehnice mai avem de lucru destul de mult, din perspectivă umană armata română este perfect pregătită.
     La succesul de la Praga au contribuit în egală măsură toate forţele politice din România, dar să nu uităm că integrarea în NATO, alături de integrarea în Uniunea Europeană, a fost unul dintre ţelurile politice majore ale românilor după Revoluţia din 1989. Este semnificativ în acest sens faptul că românii şi-au manifestat permanent într-o majoritate copleşitoare - 80-85% dorinţa ca România să intre în NATO. Nici într-o altă ţară candidată nu s-a mai înregistrat un asemenea procent. Ne-am încăpăţânat să urmărim acest obiectiv şi atunci când la Madrid aderarea la NATO ne-a fost refuzată, fiind preferate Polonia, Cehia şi Ungaria. Ultimele două ajungând acum în situaţia de a-şi nemulţumi partenerii, rămânând în urmă la capitolul adaptare şi compatibilizare cu structurile alianţei. Dar modelul nostru va fi, aşa cum afirmau preşedintele Ion Iliescu şi premierul Adrian Năstase, Polonia, ale cărei progrese sunt remarcabile.
     Invitarea României în NATO nu trebuie privită ca o favoare, urmând pentru noi o perioadă extrem de complexă şi de dificilă. NATO ne va aduce un plus de securitate şi materializat într-un interes sporit din partea investitorilor străini, dar şi cheltuieli. Tratatul de aderare a României la NATO trebuie ratificat în lunile următoare de parlamentele tuturor celor 19 state membre. Un singur refuz şi visul se va spulbera. În paralel, România va trebui să facă eforturi susţinute pentru îndeplinirea tuturor obiectivelor înscrise în "foaia de parcurs" stabilită pentru integrarea în Uniunea Europeană. Fără această integrare ţara noastră va rămâne în NATO doar un "jucător de rezervă". Acum trebuie să ne concentrăm eforturile, să depăşim disputele şi uniţi, aşa cum am fost până acum în jurul acestei opţiuni, să conlucrăm pentru realizarea ei completă. Pentru că momentul Praga este doar începutul integrării în Alianţa Euro-Atlantică.