Ultima oră
Știri
Astăzi la Sebeş
Şedinţă furtunoasă a Partidei Romilor filiala Alba
     Sebeşul va găzdui astăzi o importantă şedinţă a Biroului Judeţean şi a Comitetului Executiv al Partidei Romilor Social Democrată Alba. Preşedintele organizaţiei, d-l Petru Ilie, care este şi şeful Biroului judeţean pentru Romi din cadrul Prefecturii, ne-a comunicat faptul că în cadrul şedinţei se va decide, mai mult ca sigur, înlocuirea unor consilieri pe problemele romilor din cadrul mai multor primării din judeţ care nu şi-au făcut datoria, precum şi reorganizarea unor filiale locale.(R.J.)
Sărbătoare cu parfum de NATO la Jidvei
Vin Sauvignon şi şampanie pentru cei puternici
     Ieri seară, la Castelul de la Cetatea de Baltă, firma SC Jidvei SRL a aniversat ziua de naştere a domnului inginer Claudiu Necşulescu, preşedintele puternicei companii de pe Târnave. A fost, de fapt, o dublă sărbătoare, toate vipurile prezente ciocnind un pahar de şampanie şi pentru izbânda istorică de la Praga şi mai ales pentru că, în sfârşit, americanii vor veni şi în România. Evident, vinul serii a fost Sauvignonul, din promoţia 2000, soi din care au degustat şi şefii de state şi guverne prezenţi la Praga. Toată lumea a închinat cu bucurie un pahar în cinstea victoriei dar şi a gazdei, dorindu-i viaţă lungă şi frumoasă, în deplină sănătate şi cât mai multe afaceri prospere cu întreprinzătorii americani, vinurile de Jidvei fiind premiate ori de câte ori au trecut oceanul şi au ajuns în SUA. La mulţi ani!
Firma "mamă" a SC Roşia Montană Gold Corporation
Gabriel Resources se întăreşte cu specialişti renumiţi
Comunicat de presă
     Compania Gabriel Resources Ltd. (Gabriel) vă aduce la cunoştinţă că d-l Ovyind Hushovd a fost numit Directorul Companiei Gabriel. Ovyind Hushovd este un director minier pensionat, activând anterior ca Preşedinte şi Şef Birou Executiv al Companiei Falconbridge Ltd. din 1996 până în 2002. D-l Hushovd a ocupat şi alte funcţii executive în cadrul acestei companii din 1974 până în 1996, inclusiv funcţia de Vicepreşedinte Executiv Birou Lucrări din 1995 până în 1996, precum şi funcţia de Şef Serviciu Financiar din 1986 până în 1989. D-l Hushovd pune la dispoziţia Comitetului Director al companiei Gabriel avansata sa experienţă executivă în dezvoltarea şi operarea unor lucrări miniere pe scară largă într-o varietate de locaţii internaţionale, inclusiv Europa. Gabriel este o companie de resurse canadiană angajată în exploatarea şi dezvoltarea resurselor minerale din România şi continuă în prezent derularea proiectului arginto-aurifer de talie mondială de la Roşia Montană, proiect din care deţine 80%. În numele Comitetului Director:
Frank TIMIŞ, preşedinte executiv

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
drapelRomânia a fost invitată să adere la NATO
Satisfacţie şi bucurie în Capitala Marii Uniri
     Aproape 3.000 de persoane - elevi de la şcolile generale, licee, studenţi şi locuitori ai municipiului au fost prezenţi ieri în faţa Casei de Cultură a Sindicatelor din Alba Iulia pentru a sărbători momentul deosebit pentru noi toţi, invitaţia adresată României de a adera la NATO. adunareAlături de participanţii la manifestare s-au aflat prefectul judeţului - av.Ioan Rus, preşedintele Consiliului judeţean - Eugen Popa, viceprimarul municipiului Alba Iulia - Marius Rotar, senatorul PSD - Cornel Filipescu, comandantul Garnizoanei Alba - Petru Toader şi consilierul prefectului Ioan Rus, Nicolae Mera. Fiecare dintre ei a vorbit participanţilor, acest moment constituind "cu adevărat un nou început pentru România, pentru noi românii, un pas important în drumul spre UE", a apreciat prefectul Ioan Rus. La aceste clipe de sărbătoare au contribuit Fanfara din Cugir, Vali Şerban şi formaţia TIPS din Sebeş. La finalul serbării, participanţii au admirat minunate focuri de artificii care au completat atmosfera de bucurie de pe Platoul Romanilor. (A.D.T.)
Declaraţia d-lui Eugen POPA, preşedintele Consiliului Judeţean Alba
     "La fel ca toţi românii şi eu mă bucur pentru acest eveniment istoric pentru România. Prin deschiderea porţilor de intrare în NATO, sunt convins că prestigiul internaţional al României a crescut foarte mult. România a început să fie mai bine cunoscută şi apreciată în întreaga lume la adevărata ei valoare.
     Acum, investitorii străini nu mai au emoţii sau motive să ocolească România. Îi aşteptăm să vină în România şi să ne sprijine în relansarea economică a ţării, pe principii noi şi eficiente.
Mesajul d-lui Ioan Rus, prefectul judeţului Alba
     În aceste momente cu adevărat istorice pentru ţară, mă bucur şi eu din toată inima, alături de toţi cetăţenii judeţului pentru pasul istoric făcut de România prin adresarea invitaţiei de a adera la NATO. Este o mare victorie a întregului nostru popor, dar aş aprecia în mod deosebit eforturile preşedintelui Ion Iliescu şi ale premierului Adrian Năstase. "Vom fi toţi pentru unul şi unul pentru toţi" a spus preşedintele Bush. Este un mesaj care capătă aici, în Capitala Marii Uniri, o rezonanţă aparte, românii fiind învingători tocmai pentru că au fost mereu solidari cu valorile libertăţii şi democraţiei. Aderarea noastră la NATO este o reconfirmare a acestei atitudini consecvente de-a lungul întregii noastre istorii!
av. Ioan RUS, prefectul judeţului Alba

În curtea Bisericii ortodoxe din Petreşti a fost arborat drapelul NATO
Chipul preşedintelui american a fost pictat pe un perete interior al acestui lăcaş de cult
     Credincioşii ortodocşi din Petreşti, judeţul Alba, au sărbătorit într-un mod cu totul deosebit intrarea României în NATO. Ei l-au pictat pe un perete al bisericii pe George Bush, iar în curtea lăcaşului sfânt au ridicat un monument al eroilor străjuit de două tunuri şi încadrat de drapelele României, NATO şi UE. Localnicii spun că vor face tot ce le stă în putinţă pentru ca România să intre şi în UE în 2007.
     Preotul paroh Alexandru Coman împreună cu credincioşii de la Biserica Ortodoxă "Schimbarea la Faţă" din Petreşti se roagă de doi ani lui Dumnezeu pentru ca România să intre în NATO. În urmă cu o lună ei au arborat în curtea bisericii drapelul NATO. Alături de chipul preşedintelui american se află Papa Ioan Paul al II-lea şi fostul preşedinte al Rusiei, Mihail Gorbaciov. "Cei trei au schimbat soarta României în bine, de aceea i-am pictat în biserică. Gorbaciov ne-a ajutat să scăpăm de comunism şi de Ceauşescu, Papa Ioan Paul al II-lea ne-a făcut cinstea de a ne vizita ţara, fiind prima ţară ortodoxă vizitată, iar preşedintele Bush ne ajută să intrăm în NATO. Suntem bucuroşi că după cei doi, acum ne vizitează ţara Bush", ne-a declarat preotul paroh Alexandru Coman.
     Localnicii sunt bucuroşi că în sfârşit România intră în NATO şi preşedintele Americii vine la Bucureşti. Sătenii cred că prin pictura din biserică şi prin arborarea drapelului NATO în curtea bisericii, Dumnezeu le-a ascultat ruga şi astfel au contribuit şi ei, în felul lor, la împlinirea acestor mari evenimente. (I.G.)

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.