Dumnezeu să binecuvânteze neamul românesc
     Există energii în trupul unui neam care obligă istoria să-şi scruteze nedreptăţile făcute şi să ia decizii dintre cele mai corecte. Aşa s-a întâmplat la începutul veacului XX, când cazanul imperiului austro-ungar începuse să dea în clocot şi ţările oprimate de pajura bicefală nu mai puteau îndura jugul împilărilor, şi găsind, graţie puterii divine, prilejul primului război mondial, şi-au recăpătat dreptul la autodeterminare, la suveranitate şi unitate naţională. Măreţia Unirii de la 1 Decembrie 1918 cucerită prin lupte grele, prin eroism dus până la jertfa supremă, a fost după efemerul act al unirii celor trei principate române, realizat sub sceptrul Marelui Voievod Mihai Viteazul, bucuria enormă a unui neam, ziua dintâi a zidirii pentru totdeauna a unui popor care a lucrat la durarea edificiului european aici la gurile Dunării şi Marea Neagră, edificiu de care bătrânul nostru continent n-are voie să uite, iar amnezicii vor plăti acest păcat în faţa celui mai imparţial arbitru - istoria.
     Atunci, la 1 Decembrie 1918, poporul român a înviat, a realizat marele adevăr că suntem şi vom fi pururea uniţi sub acelaşi tricolor. Simţeam braţele încordate pe coarnele plugului, pe uneltele muncii, ne simţeam cugetul viforos, ideile înaripate. A urmat una, dacă nu cea mai fastă perioadă din istoria României Mari, când s-a dat pământ ţăranilor, am durat o democraţie pe care am vrea s-o avem şi azi, am făurit opere de mare cultură, am avut un mănunchi de cărturari, precum şi cea mai progresistă constituţie europeană. Aşadar, aşa cum spunea Valeriu Branişte, prezentul şi viitorul era în mâinile noastre. "Ne vom ocârmui prin noi înşine şi singuri vom decide destinele noastre. De noi, de vrednicia noastră va depinde viitorul nostru".
     S-a întâmplat ca istoria să ne joace din nou feste şi ne-a adus pe tancuri stalinismul, bolşevismul, sub sintagma comunismului, ieşind pentru o lungă perioadă de timp din rândul ţărilor civilizate, democrate. A fost târâtă prin închisori floarea intelectualităţii, armatei şi ţărănimii, am tras ponoasele dorinţei marilor puteri care ne-au tranzacţionat la taraba intereselor, folosindu-ne drept troc politic la Ialta. Dar spiritul unionist, de apartenenţă la tabla de valori a lumii occidentale, n-a dispărut din mintea şi cugetul românilor. După o îndelungă aşteptare, în care marii satrapi de extracţie totalitaristă păreau să devină nemuritori, a venit tăvălugul istoriei şi i-a spulberat, aruncându-i la lada de gunoi a istoriei. Ca orice lucrare prost făcută şi artificial menţinută în viaţă s-a prăbuşit dinăuntru, rămânând ici colo mici insule roşii, metehne şi mentalităţi care nu mai au nici un fel de perspectivă. Românii s-au redescoperit pe sine, au descoperit drumul spre ei înşişi şi clădesc acum, ce-i drept cu destule sacrificii, o nouă cale, calea spre libertate, democraţie, spre statul de drept şi societatea civilă. Concordia, consensul naţional, au fost şi sunt forţele coagulatoare de energii, de speranţe, că vom fi iar ce-am fost şi chiar mai mult decât atât. Avem în noi, suntem hărăziţi cu harul de a ne aduna, a ne uni în momente cruciale pentru destinele naţiei.
     Aşa s-a întâmplat când întreaga coeziune socială şi naţională a dat recent roadele aderării noastre la NATO, eveniment care a fost pus de mulţi politologi şi oameni politici în balanţă cu Unirea de la 1 Decembrie 1918, ce echivalează cu desprinderea definitivă a României de trecutul întunecat al totalitarismului şi intrarea în rândul statelor civilizate ale lumii, lucrări care au fost apreciate şi consfinţite de marile puteri şi în primul rând de SUA. Ca şi după 1 Decembrie 1918 şi după 21 noiembrie 2002 avem obligaţia sufletească şi de conştiinţă patriotică să ne suflecăm mânecile şi să pornim la treabă, la urnirea ţării din loc, la accelerarea reformei şi toate celelalte care decurg firesc din acest mare şi complex proces. Marii oameni ai planetei ne-au întins o mână, urmează ca noi românii să facem ordine şi curăţenie în casa noastră, să demonstrăm lumii că numai printr-un accident nefericit am rămas o bună perioadă de timp în afara lumii civilizate, bazată pe principiile democraţiei şi economiei de piaţă. Unire, unitate de voinţă înseamnă putere, prosperitate, demnitate naţională.