PRIMUL 1 DECEMBRIE - FĂRĂ DISCURSURI POLITICE
Invitaţii s-au simţit bine la Alba Iulia

Serbările Unirii din acest an nu s-au diferenţiat prea mult faţă de cele din anii anteriori, poate cu excepţia jocului de artificii, mult mai spectaculos şi mai consistent. De asemenea, organizatorii s-au situat ca de obicei la înălţime, ei pregătindu-se de fapt pentru marele eveniment de anul viitor când se vor aniversa 85 de ani de la Marea Unire din 1918. Alături de oficialităţile locale, chiar dacă au fost mai puţine personalităţi politice ale administraţiei centrale, acestea ne-au mărturisit că au petrecut clipe agreabile la Alba Iulia şi că vor reveni oricând cu mare plăcere ori de câte ori vor fi invitaţi. Am cules câteva impresii la cald ale înalţilor demnitari.
*
Valer DORNEANU - preşedintele Camerei Deputaţilor: "Sunt foarte fericit, la fel ca şi ceilalţi români care sunt aici la Alba Iulia, ducând astfel mai departe o tradiţie care a început odată cu Marea Adunare Naţională. Sunt bucuros că îi văd pe toţi din jurul meu zâmbind, dar această fericire mă apasă şi mă obligă ca, împreună cu partidul pe care îl reprezint, alături de colegii mei, să facem totul pentru a oferi mai mult românilor, a aduce mai multă prosperitate în casele tuturor."
*Alexandru LĂPUŞAN - deputat PSD, preşedintele Comisiei de agricultură a PSD: "Sunt la Alba Iulia, la fel cum s-a întâmplat în fiecare an. Mă bucur că sunt aici alături de alţi mulţi români. Alba Iulia a fost şi o să rămână un simbol pentru noi şi acum, după ce am fost agreaţi de NATO şi sperăm ca decizia şefilor de state să fie ratificată şi în parlamentele ţărilor membre. Alba Iulia o să fie un simbol şi după momentul aderării la UE, iar ţara noastră o să rămână întreagă şi după intrarea în Europa."
*Codrin ŞTEFĂNESCU - secretar executiv al PSD: "Trăiesc momente înălţătoare astăzi, alături de românii de pretutindeni. Am venit aici, în inima Ardealului, pentru a sărbători împreună înfăptuirea, acum 84 de ani, a visului de aur al românilor, Unirea în hotarele unui singur stat. Aniversarea Zilei Naţionale din acest an a fost una mai specială. Cu o săptămână în urmă am avut onoarea de a fi primiţi în structurile euro-atlantice, am primit oficial invitaţia de a adera la NATO. Mai mult, cel mai important om al lumii, George W. Bush, s-a adresat românilor, asigurându-i că ţara noastră reprezintă un pol de stabilitate în zonă. Sperăm ca România să ajungă curând la fel de puternică precum a fost în perioada interbelică, atunci când Nicolae Titulescu era unul dintre cei mai mari diplomaţi ai lumii." (Adriana DURIGĂ, Răzvan JURCĂ)
*Prof. Dan VOICULESCU, preşedintele PUR social-liberal: "Eu cred că toţi românii trebuie să vină în genunchi la Alba Iulia pentru a-i cinsti pe martirii şi eroii neamului, mari întregitori de ţară. Mă bucură că văd mulţi tineri aici, pentru că pot învăţa adevărata istorie a poporului român. Îndemnul meu pentru a veni la Alba Iulia este adresat şi tuturor reprezentanţilor clasei politice din România". Delegaţia PUR social-liberal a participat şi la alte manifestări dedicate Zilei Naţionale a României.
(Florin ROMAN)
*Theodor STOLOJAN - preşedinte PNL: Am venit la Alba Iulia, de Ziua Naţională a României, cu trei gânduri: Un gând de recunoştinţă pentru cei care au luptat, înfăptuit şi apărat statul naţional unitar român şi pentru toţi oamenii politici care au avut un rol în crearea României Mari, cum ar fi Ionel Brătianu şi Iuliu Maniu; Un gând de demnitate şi hotărâre pentru noi, cei de astăzi, care trebuie să respectăm şi să apărăm România aşa cum ne-au lăsat-o înaintaşii; Un gând de speranţă că putem şi noi românii să avem o viaţă mai bună dar pentru aceasta trebuie să devenim mai serioşi, să muncim mai mult, să încurajăm libera iniţiativă, să apărăm libertatea individului, să reducem intervenţia statului deoarece generează corupţie, iar această corupţie duce la sărăcirea populaţiei.
PNL este partidul politic care a avut rolul determinant în înfăptuirea Marii Uniri, este partidul care a realizat cele mai importante reforme democratice pentru România, aşezând-o între naţiunile moderne europene, este partidul care a creat capitalismul în România şi cea mai mare prosperitate economică.
Ca atare, noi liberalii de astăzi suntem hotărâţi să onorăm istoria celui mai mare partid al României şi să răspundem aşteptărilor de astăzi ale poporului român de a duce o viaţă mai bună.
*Emil BOC - deputat PD: Am venit la Alba Iulia pentru că, dacă de sărbătorit Ziua Naţională a României o putem sărbători oriunde, de simţit o putem simţi numai aici. Credem că trebuie să aducem prinosul nostru de recunoştinţă faţă de aceia care la 1 Decembrie 1918 au pus mai presus de toate interesul nostru naţional şi credem că şi noi trebuie să facem acelaşi lucru. Este aici o atmosferă senzaţională pe care nu o poţi întâlni nicăieri în România. Chiar dacă au loc ceremonii aniversare la Bucureşti, Timişoara şi în alte localităţi, aici bate inima României în acest moment.
*Petre ROMAN - senator PD: Pentru ziua sărbătorii noastre naţionale Alba Iulia este locul cel mai potrivit. Acum cu atât mai mult ca în alţi ani pentru că este o legătură puternică, directă, imediată, între statul naţional unitar român, care s-a împlinit atunci şi ceea ce am trăit cu câteva zile în urmă - asigurarea suveranităţii acestui stat. Sunt aici între oameni, cu care mă simt foarte bine, şi mă bucur de faptul că legătura pe care am avut-o cu albaiulienii e aceeaşi. Eu cred că una dintre organizaţiile judeţene ale Partidului Democrat care sunt puternice este cea din judeţul Alba. Sunt oameni care au făcut treabă pentru concetăţenii lor şi sunt convins că vor fi în continuare ceea ce trebuie pentru ca judeţul să fie mai bine susţinut. De aceea îi voi susţine în continuare, aşa cum am făcut-o întotdeauna.
(Anca DINICĂ)
Prefectul - mulţumit de organizare, dar dezamăgit de comportamentul liberalilor
A mai trecut încă un 1 Decembrie peste Alba Iulia, majoritatea participanţilor la manifestări apreciind efortul organizatorilor de a asigura un cadru adecvat acestora. La rândul său şi prefectul judeţului Alba, av. Ioan Rus s-a declarat satisfăcut de modul cum au decurs Serbările Unirii, precizând totodată că manifestările din acest an se constituie într-un fel de prefaţă a celor din 2003 când, după cum se cunoaşte, vom aniversa 85 de ani de la Marele Act al Unirii de la 1918. "Au existat şi unele aspecte negative cum ar fi conduita unor participanţi la solemnitatea depunerii coroanelor, precum şi faptul că reprezentanţii PNL s-au postat în curtea Categralei Reîntregirii pentru a-şi face campanie electorală. Efectul a fost însă unul contrar, ei alegându-se cu dezaprobări în loc de susţinători" a mai spus şeful administraţiei publice judeţene.
Mai trebuie precizat faptul că, în cursul zilei de ieri, la sediul Prefecturii judeţene, prefectul Ioan Rus i-a avut ca oaspeţi pe majoritatea participanţilor la Congresul Spiritualităţii Româneşti dar şi pe alţi reprezentanţi ai românilor din diaspora. S-au schimbat impresii, s-au rostit scurte cuvântări, s-au înmânat cadouri, s-a ciocnit o cupă de şampanie şi s-au lansat invitaţii de a se reveni anul viitor în judeţul nostru şi cu alte ocazii, cum ar fi Târgul de Fete de pe Muntele Găina, Festivalul Lucian Blaga sau Zilele Blajului.
(Răzvan JURCĂ)
Inaugurare după 12 ani de aşteptare
Primele investiţii în oficiile poştale din judeţul Alba
Sâmbătă după-amiază, în prezenţa directorului general al Companiei Naţionale Poşta Română, Gabriel Mateescu şi a directorului Regionalei Braşov, Gheorghe Oroianu, a avut loc inaugurarea noului sediu al Oficiului nr. 3, situat pe B-dul Transilvaniei, având la conducere pe d-na Rodica Suciu. La inaugurare au mai fost prezenţi senatorul Cornel Filipescu, vicepreşedintele CJ Alba, Ioan Florea, directorul DTc Alba, Ioan Pocan şi şefa Oficiului judeţean de Poştă Alba, d-na Emilia Retegan.
Directorul general al Poştei a declarat că, în ultimii 12 ani, în sediile Poştei din Alba nu s-au făcut investiţii. "Am început acum şi vom continua", a mai spus Mateescu. Senatorul Filipescu a declarat că a insistat personal pentru reabilitarea sediului şi că este bucuros că acest lucru s-a realizat. Vorbind foştilor săi colegi, vicepreşedintele Ioan Florea le-a cerut acestora să-i solicite sprijinul atunci când va fi nevoie. Lucrările de reabilitare au durat mai puţin de o lună de zile, valoarea investiţiilor fiind de circa 300 milioane de lei. Şefa Oficiului Judeţean de Poştă Alba, d-na Emilia Retegan, le-a mulţumit conducătorilor Poştei Române pentru sprijinul acordat în realizarea acestei investiţii.
În cadrul unei scurte conferinţe de presă, Gabriel Mateescu a promis că în cursul anului viitor şi alte oficii vor fi modernizate şi reabilitate.
Mateescu a mai adăugat că Poşta Română nu a depăşit aşteptările populaţiei privind politica de preţuri, în comparaţie cu alte companii naţionale. "Ne-am propus să răspundem unor necesităţi. Sigur că un cetăţean cu probleme materiale va renunţa repede la serviciile poştale în favoarea telefonului sau a faxului. Haideţi să gândim pragmatic şi să vedem că în acest an poate am trimis o scrisoare sau o recomandată", a mai spus directorul general al Poştei Române.
În legătură cu acţiunile de protest ale Federaţiei Sindicatelor din Poşta Română legate de rămânerea pe lista de monitorizare, Gabriel Mateescu a declarat că nu este vorba de un conflict de muncă. "Este o problemă între BNS şi Federaţia Sindicatelor din Poşta Română", a concluzionat Mateescu.
Florin ROMAN