După valul de integrare de la Praga când România a făcut pasul istoric de reîntoarcere în rândul lumii occidentale, poporul român şi-a rescris destinul pe termen lung în foaia de parcurs NATO. Din clasica zonă-tampon, poziţie instituită cu Războiul Rece, ţara noastră face acum primii paşi către a reprezenta ceea ce preşedintele Bush apreciază că va fi România în viitorul apropiat - o punte către Rusia. Împinse adânc înspre Est, graniţele Alianţei impun, de fapt, crearea unei alte zone care să preia funcţia deţinută până acum de ţara noastră şi cea mai probabilă "înlocuitoare" pare a fi Republica Moldova, ultimul bastion până la Moscova. Soarta încredinţată poate pe nedrept Republicii de peste Prut ar putea fi "ocolită" cu perspicacitate, dacă bineînţeles, autorităţile de la Chişinău vor dori acest lucru. Republica Moldova poate deveni o punte "tacită", o continuare a noii punţi NATO către Est, desemnată de România sau poate numai să facă act de prezenţă pe scena istoriei începutului de mileniu, mulţumindu-se cu preluarea unui rol nefericit, asigurarea zonei de tampon între NATO şi Rusia. Dar, pentru că vremea schimbării nu trece mai departe de Prut, soarta Republicii Moldova pare pecetluită şi este aceea de a purta stigmatul de păzitor al pragului de vest al Rusiei în faţa "ameninţării" NATO. Ceea ce pentru România pare a fi un dar îndelung neaşteptat, rolul de paznic şi mesager către Est al realităţilor Alianţei, pentru Republica Moldova nu este decât o misiune care arată imposibilitatea ţărişoarei de peste Prut de a se rupe definitiv de o istorie potrivnică şi prin care acceptă să-şi urmeze soarta vitregită până la capăt. Din declaraţiile de după Praga ale preşedintelui Voronin, Chişinăul abdică de la şansa istorică de a se integra realităţii istorice vecine prin România, membră NATO, preferând în schimb hegemonia rusă şi spinul transnistrean. Dacă România este vârful de lance al extinderii către Est, iar Republica Moldova ar ajunge să întruchipeze capul de pod ale acţiunilor Rusiei împotriva Alianţei, soarta republicii de peste Prut devine de neînlăturat, cu repercusiuni de neînlăturat asupra viitorului său şi al regiunii. NATO s-ar afla în situaţia de a-şi împinge stăpânirea doar fizic, pentru că legătura cu Rusia, puntea către Est n-ar ajunge în direcţia dorită, iar rolul României ar rămâne ingrat doar pe hârtie. Reconsiderarea poziţiei Chişinăului este cheia care deschide uşi nebănuite asupra valenţelor pe care le-ar putea lua puntea sugerată de preşedintele Bush, construcţie care prelungită pe trupul întreg al teritoriului românesc, completează cu date noi posibilitatea istoriei de a face dreptate, reunind imposibili aliaţi şi refăcând chipul complet al României. Oricum, podul către Rusia are nevoie de pilonul sau cel mai important - regiunea de peste Prut care poate decide destinul Alianţei în regiune pentru următorii ani, iar Chişinăul poate semna autentica sa declaraţie de independenţă, alăturându-se în acţiune politică şi strategică României sau îşi poate aştepta resemnat viitorul pe care soarta nu i-l prezintă în culorile libertăţii. Decizia este importantă şi definitivă, pentru că Republica Moldova îşi ţine soarta în mâini, semnând pentru sine "condamnarea" la existenţa în demnitate şi libertate sau înregimentarea sa în ariegarda cu iz vetust de război rece de după care Moscova priveşte NATO ajuns atât de aproape de porţile sale.