Autorul oribilei crime de la Casa de amanet din Cluj - Napoca este din Ocna Mureş
Criminalul este pasibil de o pedeapsă între 3 şi 15 ani închisoare
Maria Mureşan, soţia patronului Casei de amanet SC Alexis Mona SRL din Cluj Napoca, a fost hăcuită joi, 5 decembrie, de un individ cu antecedente penale, originar din Ocna Mureş. În timp ce criminalul îi înfigea cuţitul în gât, femeia a reuşit să apese butonul de alarmă, sesizând Agenţia de Pază Total Security. Cu toate că agenţii au ajuns într-un minut, pentru Maria Mureşan a fost prea târziu. Cei doi agenţi l-au prins pe criminal în timp ce îi aplica victimei, căzută la podea, ultima lovitură de cuţit.
Poliţiştii clujeni spun că din declaraţia criminalului reiese că acesta a venit la Cluj special pentru a jefui. "În urma cercetărilor s-a constatat că Daniel Damşa venise la Cluj în urmă cu două zile. El a studiat mai multe case de amanet, cu scopul declarat de tâlhărie", spune Valentin Rusu, inspector principal în cadrul Serviciului Poliţiei Judiciare. Acesta precizează că autorul a pregătit comiterea faptei. A aşteptat, la pândă, ca femeia să vină la serviciu. Imediat după ce a deschis magazinul, Damşa a intrat după ea şi a încuiat uşa. După ce a ameninţat-o cu cuţitul, el a încercat să deschidă seiful de valori, dar femeia nu l-a lăsat, opunând rezistenţă. Atunci, Damşa a înjunghiat-o. Femeia, în vârstă de 42 de ani, a murit în urma a şase lovituri de cuţit primite în zona gâtului. Potrivit poliţiştilor, cuţitul avea o lamă de circa zece centimetri şi fusese cumpărat de criminal în urmă cu o lună, din Ocna Mureş. Cazul este cercetat de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, în vederea stabilirii încadrării juridice a faptei. Pentru tâlhărie urmată de moartea victimei, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea cuprinsă între trei şi 15 ani. Daniel Damşa mai are la activ un dosar penal pentru furt.
Nicoleta TOMUŢA
D-l Cozmâncă se teme de iarnă
Decât să numărăm victimele mai bine închidem drumurile impracticabile!
Joi, de la ora 17.00, s-a desfăşurat, mai repede cu o zi, obişnuita videoconferinţă săptămânală cu prefecţii. În cadrul acesteia, ministrul Administraţiei Publice, Octav Cozmâncă, a atras atenţia cu privire la activarea de urgenţă a Comandamentelor judeţene de iarnă, având în vedere că în curând anotimpul rece îşi va intra în drepturi, iar condiţiile atmosferice se vor înrăutăţi simţitor. Mai mult, ministrul Cozmâncă a solicitat întreruperea temporară a circulaţiei pe drumurile unde nu este posibilă derularea unui trafic cât de cât normal. "Decât să numărăm victimele mai bine să prevenim acest lucru chiar dacă multora nu le va conveni măsura respectivă", a spus membrul Guvernului. În altă ordine de idei, tot Octav Cozmâncă le-a mai cerut prefecţilor să asigure permanenţa serviciilor publice din teritoriu pe perioada sărbătorilor de iarnă.
(R.J.)