După ce cei 15.000 de specialişti promişi cu largheţe şi inconştienţă de CDR în campania electorală din 1996 au compromis încrederea românilor în forţele politice de dreapa, eforturile care se depun acum pentru unificarea dreptei par de-a dreptul eroice. Poate că unii se vor întreba de ce este neapărată nevoie de existenţa în România a unui partid sau formaţiune politică de dreapta puternică. Este nevoie pentru ca marele partid care s-a instalat pe stânga eşichierului politic să nu intre în derapaj. Mai ales că unele semne o prevestesc. O dovedeşte scrisoarea pe care i-a adresat-o recent Jonathan Scheele - şeful delegaţiei Comisiei Europene în România lui Adrian Năstase. Scrisoare prin care-i atrăgea atenţia că Bucureştiul riscă să piardă fonduri importante de la Banca Europeană de Investiţii doar pentru că războiul PD-PSD de la nivelul Primăriei Generale a municipiului Bucureşti nu se termină, în condiţiile în care consilierii PSD doresc să deturneze fondurile de la proiectele aprobate pentru altele, doar pentru a nu fi de acord cu primarul Traian Băsescu. Că primul ministru nu i-a răspuns cum era firesc lui Jonathan Scheele, ci direct şefului acestuia Romano Prodi este un fapt taxat de comentatorii politici drept o gafă politică ce-şi are sorgintea tocmai în prea marea încredere şi în aroganţa pe care PSD şi deci preşedintele său au căpătat-o în condiţiile în care pe scena politică românescă nu au adversari. Cel puţin nu unii care să obţină scoruri electorale care să poată scoate din joc PSD măcar pentru un ciclu electoral, să-i dea astfel ocazia să se analizeze şi să se reaşeze corect pe realitate; aşa cum PDSR a făcut-o în anii 1996-2000, cu succesul de acum.
     În acest context, sunt de înţeles, deşi au fost luate în derâdere, declaraţiile unor lideri PSD de sprijin pentru o reconstrucţie a Dreptei. Dreapta politică este extrem de necesară. Din nefericire ea nu se construieşte numai cu lozinci. Deşi a crescut un procent în ultimele luni, ajungând la 3% din preferinţele electoratului, PNŢCD şi Victor Ciorbea sunt încă departe de scop. Şi în plus le face concurenţă fostul preşedinte al CDR - Emil Constantinescu însă participarea PNŢCD la înfiinţarea Acţiunii Populare a fost exclusă de PNŢCD. Acţiunea Populară susţinută de Emil Constantinescu din umbră nu este prea atrăgătoare nici pentru UFD care preferă să se îndrepte spre o fuziune cu PNL care pare singura forţă capabilă să ofere un nucleu stabil şi serios pentru unificarea dreptei. Dar disputele şi rivalităţile dintre foştii aliaţi în CDR n-au dispărut. Aşa se face că la şedinţa Consiliului Naţional de Conducere al PNŢCD (cel mai important for de conducere după Congres) ţinută duminică, 8 decembrie, s-a decis că PNŢCD nu va renunţa la titulatura sa, cu toate neajunsurile pe care i le aduce, ba mai mult cei care vor îndrăzni să mai spună ceva pe această temă, sau pe altele considerate a aduce stricăciuni imaginii şi forţei (?!) PNŢCD vor fi excluşi. Pentru că, nu-i aşa, PNŢCD este un partid mare şi puternic care-şi permite mereu astfel de atitudini! Disciplina în partid va fi întărită şi ea. La fel autoritatea preşedintelui. Cui va îndrăzni să cârtească sau să mai susţină participarea PNŢCD la Acţiunea Populară i se va arăta uşa. Astfel că toate eforturile interne şi externe de unificare a Dreptei par deocamdată sotite eşecului, ceea ce poate afecta bunul mers al democraţiei româneşti!