Ultima oră
Știri
A fost aprobat bugetul judeţului pe anul viitor
     În cursul zilei de ieri, cei 8 membri ai Delegaţiei Permanente (a lipsit vicepreşedintele Ioan Florea, plecat în interes de serviciu la Bucureşti) au aprobat proiectul privitor la bugetul judeţului Alba pentru anul viitor. Acesta urmează să fie validat şi de plenul CJ Alba. (F.R.)
Senatorul Cornel Filipescu nominalizat pentru titlul de "Om al anului 2002"
     Celebrul Institut American pentru Biografie l-a nominalizat alături de prefectul Ioan Rus şi pe senatorul PSD de Alba, Cornel Filipescu la onorantul titlu de "Om al anului 2002". În materialul întocmit de preşedintele I.A.B, J.M. Evans se precizează faptul că această nominalizare are la bază numeroasele realizări globale şi contribuţii la bunul mers al societăţii. Trebuie menţionat că această distincţie se acordă unui număr restrâns de persoane selectate după deliberări riguroase.(R.J.)
Spitalul din Cugir are centrală termică
     Pentru a scăpa de coşmarul temperaturilor sub zero grade, conducerea Spitalului Cugir a decis montarea unei centrale termice proprii, lucru pe care l-a reuşit cu ajutorul autorităţilor locale şi judeţene. Prin urmare, pacienţii au căldură în saloane. Spitalul Cugir are o datorie mai veche către Cugireana SA de circa 300 de milioane de lei, reprezentând contravaloarea agentului termic. (F.R.)
Munca la negru şi-a luat puţin... concediu
     Inspectorii ITM Alba au verificat în perioada 2-7 decembrie a.c. activitatea a 26 de agenţi economici din judeţ. Scopul acţiunilor l-a constituit identificarea şi combaterea cazurilor de muncă fără forme legale. Doar un singur angajator din sectorul alimentaţiei publice a fost depistat şi sancţionat cu 50 de milioane de lei pentru că o persoană (femeie) muncea la negru. Oare nu mai există agenţi economici care încalcă legea? (A.D.T.)
Proiectul "Ţinutei de serviciu" a fost retras
     Preşedintele CJ Alba, Eugen Popa, şi-a retras din Delegaţia Permanentă proiectul de hotărâre privitor la "ţinuta de serviciu", care presupunea acordarea sumei de 5 milioane de lei consilierilor judeţeni şi salariaţilor. Întrucât proiectul a fost criticat de presă, de PD dar şi de PSD, membrii Delegaţiei Permanente au hotărât să retragă proiectul de pe ordinea de zi a şedinţei de joi, 12 decembrie a.c. (F.R.)
Lansare de carte
     Astăzi, în Aula Magna a Universităţii "1 Decembrie 1918" din Alba Iulia va avea loc lansarea volumului "Roşia Montană - Alburnus Maior: Cetate de scaun a aurului românesc" avându-i ca autori pe Aurel Sântimbrean şi Horea Bedelean. Lansarea va avea loc de la ora 14.00. (A.D.)
O nouă taxă pe publicaţii
Timbrul monumentelor istorice
     Guvernul României a aprobat proiectul Hotărârii de Guvern pentru instituirea Timbrului Monumentelor Istorice în baza Legii 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice. Timbrul este obligatoriu şi se aplică tuturor publicaţiilor care comercializează imagini ale monumentelor istorice din România şi biletelor de intrare la manifestările culturale ce au loc în clădiri monumente istorice, iar taxele în acest sens se vor percepe de la editorii publicaţiilor sau de la proprietarii dreptului de administrare asupra monumentelor istorice respective. (T.I.)
Plan guvernamental pentru situaţii de mobilizare sau război
     Guvernul a hotărât recent înfiinţarea Oficiului Central de Stat pentru Probleme Speciale, o nouă structură cu personal militar şi civil care va gestiona baza de date a României referitoare la situaţia de mobilizare, posibilităţile de înlăturare a dezastrelor şi capacităţile de apărare în teritoriu. Oficiul subordonat Guvernului va elabora un plan de pregătire a economiei naţionale în vederea asigurării funcţionării instituţiilor publice în caz de mobilizare sau de război, proiectul planului de mobilizare şi cel al bugetului de stat pentru război urmând a avea o valabilitate de 4 ani după ce vor fi aprobate de Consiliul Suprem de Apărare a Ţării. (T.I.)

Editorial
Prima pagină
Curier județean
Alte căutări în arhivă
Reveniți la ziua de azi
Un nou început
     Majoritatea analiştilor şi oamenilor politici consideră "pasul istoric" făcut prin invitaţia adresată ţării noastre de a adera la NATO - UN NOU ÎNCEPUT.
     Acest lucru înseamnă, pe de-o parte, că România, în cei 13 ani de libertate, a parcurs o etapă importantă pe calea democraţiei, a reformelor democratice, obţinând în această perioadă un bonus important în bătălia de integrare în lumea civilizată a Occidentului. Pe de altă parte, aşa după cum spune o veche zicală din popor - "ai intrat în horă, trebuie să joci". Adică, am ales să trăim în rândul statelor democratice ale lumii - atunci trebuie să ne comportăm, să muncim şi să trăim la fel ca şi popoarele civilizate cărora vrem să ne alăturăm. Ceea ce, desigur presupune din partea noastră, a tuturor, eforturi sporite în înlăturarea numeroaselor dificultăţi cu care se confruntă ţara la ora actuală.
     În "discursul istoric" rostit de George W. Bush în Piaţa Revoluţiei din Bucureşti, pe lângă felicitările adresate pe bună dreptate întregului popor român şi întregii clase politice româneşti pentru izbânzile de până acum încununate cu invitaţia de aderare la Alianţa Nord-Atlantică - preşedintele SUA ne-a spus-o clar şi răspicat: "Calea libertăţii pe care aţi ales-o nu este uşoară, dar este singura cale demnă de urmat... Invitaţia de aderare oferită de NATO înseamnă un vot de încredere că veţi continua munca dificilă pe calea reformelor politice, economice şi militare. Urmând această cale veţi avea parteneri în toate naţiunile membre ale NATO".
     Este lesne de înţeles de către toată lumea că nu mai putem opera doar cu jumătăţi de măsură ca până acum şi că trebuie să ne suflecăm mânecile şi să ne punem vârtos pe muncă.
     Dacă până acum "ne-am mai putut face că muncim şi alţii că ne plătesc", în sensul că tot am mai privatizat câte o făbricuţă sau câte un combinat,am încasat ceva bănuţi pe ele şi am trăit cum am trăit, de aici încolo trebuie neapărat să alegem calea reformelor radicale atât în economie cât şi în celelalte sfere ale vieţii administrative şi sociale.
     În aceste zile post-NATO, primul ministru Adrian Năstase a adus deja vorba despre o strategie a guvernului privind continuarea proceselor de modernizare a României, care presupune în principal 4 căi de acţiune: 1. Urmărirea calendarelor de integrare în NATO şi în Uniunea Europeană 2. Modernizarea economică şi socială prin impulsionarea reformelor atât în domeniul economiei, cât şi în cele ale administraţiei, justiţiei şi agriculturii 3. Macrostabilizarea economică şi socială în colaborare cu FMI şi Banca Mondială (care înseamnă un sprijin în realizarea integrării în UE) 4. Susţinerea şi continuarea reformei în armată. În plus au fost aduse în discuţie planuri serioase de combatere a corupţiei, a inflaţiei, precum şi a creării unui mediu de afaceri sănătos pentru IMM-uri, care tot domnul prim ministru spunea că ar cuprinde vreo 70 de măsuri concrete, dintre care două treimi ar fi deja finalizate, urmând să fie puse în practică în cel mai scurt timp.
     Dacă lucrurile stau într-adevăr aşa, înseamnă că mergem în continuare pe calea cea bună, guvernul Năstase meritându-şi botezul de "guvern profesionist - capabil să ia decizii într-un timp foarte scurt" - botez făcut recent de cunoscutul analist politic Robert Kaplan.
     Însă, din ceea ce se întâmplă şi se observă în aceste zile în presă, Parlament şi pe ecranele televizoarelor, se pare că toate aceste programe şi măsuri vor mai avea de aşteptat, din cauza gâlcevei politice cu privire la cine ia frişca de pe "tortul NATO" sau a discuţiilor interminabile pe tema iminentei remanieri guvernamentale sau a alegerilor anticipate ce ar putea fi declanşate în 2003.
Tinu MATEŞ

Plevuşca prinsă, rechinii scăpaţi
     Deşi toate organismele politice internaţionale şi instituţiile sociologice specializate atrag atenţia că fenomenul corupţiei a crescut îngrijorător în ultimii doi ani, România fiind în pericol de a deveni un stat mafiot de tip sud-american, Guvernul Năstase refuză să ia vreo măsură hotărâtă în planul luptei împotriva corupţiei.
     Ca un făcut, în plasele "incoruptibile" ale PNA "cade" numai plevuşca, numai mărunţiş (doi-trei plutonieri de poliţie, un administrator de bloc, un casier la Loto etc.) rar câte un crapcior mai rotofei ca Păvălache. Şalăii, ştiucile şi marii rechini navighează nestingheriţi pe culoarele Guvernului, Parlamentului şi Primăriilor, iar atunci când, din greşeală, pică în plasă, se plictisesc repede de răcoare şi sar peste năvod cu câte o boală de inimă, de ficat sau cu câte o graţiere surpriză agăţată de coadă.
     Ultimul caz scandalos picat tocmai bine pentru a risipi orice speranţă că PSD-ul mai poate face ceva în lupta împotriva corupţiei este cazul rechinului Bivolaru, care a înghiţit cu seninătate 2253 miliarde de lei de la stat, fără să facă indigestie.
     Este surprinzător cum acestui "ştie-tot" pe post de "cară servieta lui Năstase", l-am numit pe secretarul general al PSD Cosmin Guşă, îi dispare brusc memoria şi nu mai ştie dacă Bivolaru mai este sau nu membru PSD şi câţi din banii furaţi au ajuns la partid.
     Nu se poate ca, într-o ţară al cărei Guvern declară că luptă cu corupţia, Bivolaru care a furat 2253 de miliarde de lei să primească trei ani de închisoare la fel ca un hoţ tuciuriu care fură trei găini. Înşelăciunea, falsul, uzul de fals, deţinerea a şapte paşapoarte falsificate sunt fapte graţiate în cazul lui Bivolaru, deoarece PSD-ul şi-a luat măsuri de precauţie şi în 27 iulie 2002 a votat Legea graţierii (541), lege menită să salveze şalăii şi rechinii care din imprudenţă sau lăcomie se rătăcesc în năvod. Când PNL atenţiona că această lege a fost promovată de Guvern pentru a-i salva pe infractori, ministrul Justiţiei - Rodica Stănoiu răspundea că semnalele noastre sunt simple speculaţii.
     Când PNL, în 1997, cerea în Parlament ridicarea imunităţii parlamentare a deputatului Gabriel Bivolaru, PSD-ul nu numai că a votat împotrivă, dar a şi deplasat întregul Grup Parlamentar în frunte cu Adrian Năstase la Parchetul General, susţinând că este vorba de vânătoare de vrăjitoare şi Bivolaru este o victimă. A fost nevoie atunci de o puternică campanie de presă pentru a se modifica legea cu privire la ridicarea imunităţii de la votul a două treimi la jumătate plus unu, astfel fiind posibilă după îndelungate tergiversări ridicarea imunităţii şi trimiterea în judecată.
     Cazul Bivolaru demonstrează clar incapacitatea Guvernului de a înfrunta corupţia pentru că întregul partid este infectat cu acest flagel de la baronii locali - şalăii până la rechinii de pe culoarele Palatului Victoria.
Deputatul PNL de Alba,
Dan Coriolan SIMEDRU

Pe şoselele judeţului nu întotdeauna... vremea-i de vină
Trei persoane au fost rănite în accidente rutiere
     Duminică, 8 decembrie, pe raza judeţului Alba s-au produs trei accidente rutiere în care au fost rănite grav trei persoane.
     *La intersecţia DN 1 cu DJ 102 C, în cartierul Partoş - municipiul Alba Iulia, s-a produs un accident rutier în care o femeie a fost grav rănită. Conducând un autoturism Peugeot, Anca Florica Vitişan (24 de ani, din Baia Mare) intră în intersecţie ignorând indicatorul "oprire" şi se tamponează cu Dacia 1310 condusă de Vasile Alexandru (45 de ani, din Vâlcea). În urma impactului, soţia şoferului Daciei 1310, Emilia Alexandru, pasageră în maşină, suferă o fractură la mâna dreaptă şi un traumatism cranian. Femeia a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba unde i s-au acordat îngrijiri medicale.
     *Tot pe DN 1, în zona Mirăslău, s-a produs duminică, 8 decembrie, la ora 23.00, un grav accident rutier în urma căruia un tânăr s-a ales cu ambele picioare rupte. Conducând o autoutilitară marca MAN, pe direcţia Turda-Aiud, Samoil Mateuţ (22 de ani, din judeţul Cluj) nu păstrează distanţa regulamentară în mers faţă de o autoizotermă condusă de Lajos Bicali (26 de ani, din Cluj) în faţa sa şi intră în coliziune cu aceasta. În urma impactului, cabina autoutilitarei condusă de Mateuţ este avariată în proporţie de 90% iar pasagerul Daniel Fekete (27 de ani, din Bistriţa Năsăud) suferă fracturi deschise la ambele picioare. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba în stare de şoc traumatic.
     * La Spitalul Judeţean Alba a ajuns ieri un bărbat de 47 de ani, victimă a unui accident rutier produs în jurul orei 17.00, la intrarea în municipiul Alba Iulia dinspre Sebeş. Bărbatul a încercat să traverseze DN1 prin loc nepermis şi fără să se asigure, fiind surprins şi accidentat de un autoturism Opel Vectra. Victima a fost transportată la Spitalul Judeţean Alba, unde i s-au acordat primele îngrijiri medicale, fiind suspectat că ar avea fracturi şi traumatisme la cap.
Nicoleta TOMUŢA

Sus
© Copyright S.C. Unirea Pres SRL
Toate drepturile rezervate.